IMG_3040_cover2

 

Se spune ca nimeni nu poate trai timp indelungat in desert si sa iasa de acolo neschimbat. Si se mai spune ca, odata ce te impaci cu imensa lui pustietate, va deveni parte din tine si vei vrea sa te intorci mereu.  Ne-a spus-o ghidul, ne-au spus-o beduinii, dar de fapt a scris-o T.E. Lawrence. Cand a facut-o se gandea la o anume vale din Iordania, cunoscuta si sub numele de „Valea Lunii”, desi peisajele sale par a fi mai degraba desprinse de pe Marte.
Nuantele rosiatice ale muntilor si ale nisipului, linistea deplina si mirajul unei nopti petrecute intr-o tabara de beduini sunau prea bine pentru a nu le vedea cu ochii nostri.

 

L-am lasat la urma, dupa cele doua zile pline petrecute explorand Petra, nutrind mari asteptari.
Aveam in minte scenele din filmul Lawrence of Arabia, singurul pe care il vazusem pana la acea data dintre peliculele filmate aici. Si inteleg ca au fost cateva: Red Planet, Transformers: Revenge of the Fallen, Prometheus si The Martian.

IMG_2980

 

Dupa doar o ora si jumatate de condus, am ajuns in satul de beduini de la marginea desertului. Poate ca citisem noi de corturi din piele de animale, dar realitatea este ca majoritatea caselor sunt construite cu materiale moderne, iar din fuga masinii am zarit o scoala si o clinica medicala. Nu am zabovit decat pentru a schimba masina cu una 4×4 si a face cunostinta cu Mahmoud, beduinul cu care urma sa calarim dunele si sa strabatem desertul pana la tabara pe care o alesesem.

 

Din gresala, l-am trimis pe ghidul nostru la unul dintre cele mai cunoscute locuri de campare, numit Captain’s Desert Camp, in timp ce noi ne-am luat cazare la The Bedouin Meditation Camp.
Situat in inima desertului, ni s-a parut noua ca este suficient de izolat cat sa ne ofere exact experienta pe care o cautam.

 

Prima intalnire cu desertul

Imbarcati in spatele jeep-ului si privind peisajul prin ferestrele din spate, chiar aveam senzatia ca in jurul nostru se deruleaza scenele unui film. Am urmarit norul de nisip fin, involburat si deranjat de rotile masinii, pana cand ne-am oprit la un izvor. Un izvor in desert, din a carei apa se adapa o camila si ….o viespe.
Alaturi, pe un bolovan imens, desprins din munte, am zarit urmele de mii de ani lasate de nabateeni sub forma unor pictograme.

IMG_2992 IMG_5372 IMG_5356

 

Desertul a fost locuit din vremuri preistorice, de mai multe civilizatii, ne-a spus ghidul, iar aceste inscriptii se crede ca transmiteau informatii despre drumul urmat de caravane, despre sursele de apa si vanatul din zona. Acum, nu toate inscriptiile din desert sunt vechi de mii de ani! Avem si creatii mai noi, a incheiat el zambind, probabil gandindu-se la chipul relativ recent sculptat al ofiterul britanic T.E. Lawrence, care a traversat aceasta zona de mai multe ori in timpul revoltei arabe din 1917-1918.

 

Tot in directa legatura cu acest personaj fascinant este si muntele numit „Cei 7 stalpi ai intelepciunii”, dupa cartea pe care a scris-o, a completat aratand in directa opusa.

 

IMG_5279

 

Urmatoarele doua ore am fost expusi la noi provocari si surprinsi de diversitatea unui desert care nu seamna deloc cu ce mai vazusem noi.

Wadi Rum are munti. Chiar inalti pentru un desert: 1700 – 1800 m. Au stat sub apa multe milioane de ani, iar azi, o parte dintre ei au forma si culoarea unei fantani de ciocolata.
Se pare ca sunt perfecti si foarte apreciati de catre alpinisti, o buna parte dintre turistii care vin aici cautand aventura si adrenalina pe care o ofera acest sport.

 

IMG_5350IMG_3041_3

 

Si daca am spus munti, atunci sa stiti ca asta implica si canioane inguste si inalte, in care ecoul calatoreste sute de metri inainte de a raspunde.

Poate nu stiati, dar avem si piramide aici! O fi vre-un fel de a spune, mi-a trecut rapid prin minte, dar nu! Informatia a venit chiar la timp pentru a vedea aparand un munte in forma clara a unei piramide.

 

IMG_2999

 

Si pentru ca nici un desert nu ar fi desert fara dune, iat-o pe cea mai mare si afanata duna din tot Wadi Rum-ul!
Ce sa facem? Sa urcam pe coama ei si sa alergam la vale, fireste!

 

IMG_3007 IMG_3008

 

Cateva chiote si hohote de ras mai tarziu, am primit o experienta mai asezata: arcul de piatra.
Din pacate nu era acel arc pe care il stiam eu din fotografii, dar acesta se curbeaza deasupra unei dintre cele mai spectaculoase vai si pune la bataie poate cea mai frumoasa panorama pe care am vazut-o in acest decor.

 

IMG_5437 IMG_3065 IMG_3059

In tabara de beduini

Daca traiesti aici toata viata, stii fiecare munte, fiecare vale si fiecare duna.
Wadi Rum este casa beduinilor din tribul Zalabia si, pana de curand, viata lor nomada era concentrata in jurul pastoritului. Eco-turismul a dat un avant nebanuit zone si azi, multi dintre ei gestioneaza aceste locuri de campare autentice.

 

IMG_5672_p

 

Beduinii din Wadi Rum sunt conservatori, au mai multe sotii pe care nu le arata nici strainilor nici altor iordanieni, din Amman, de exemplu. Familiile lor raman in sat, in timp cei ei se ocupa de camping-uri.
Unul dintre cei care ne-au fost gazde avea trei sotii si, daca am inteles bine, 23 de copii. Asa se explica si de ce nuntile dureaza trei zile si trei nopti, timp in care se serveste mansaf intregului trib care vine la eveniment. Pot fi chiar si 2000 de oameni!

 

Si pe noi ne-au intampinat si tratat ca pe niste oaspeti de seama, desi am stat doar o noapte, alaturi de un grup de australieni, o englezoaica exploratoare si de doi francezi sportivi. Venisera pe jos pana aici, secondati totusi de un jeep, in caz de nevoie.

 

IMG_5484

 

Am schimbat cateva vorbe, nu foarte multe, cautand un loc perfect din care sa vedem apusul. De regula, aceasta activitate este supraevaluata si aglomerata cam peste tot in lume, mai putin aici.
In Wadi Rum fiecare poate avea parte de apusul lui, atat de vasta este suprafata.

 

IMG_5511-HDR IMG_5562

 

Seara, beduinii ne-au pregatit o cina traditionala, fapt care a implicat zarb-ul, o modalitate de a gati preparatele, musai si carne, timp de 2-3 ore, in niste cuptoare improvizate sub nisip.
Asezonata cu muzica locala si dansul improvizat, seara s-a transformat intr-o petrecere la cort intre prieteni.

 

5b1113f5-69e5-4a10-8d51-1ef8f58248c1

 

In loc ca noaptea sa se adanceasca, odata cu stingerea la orizont a ultimelor nuante de oranj si cu scaderea abrupta a temperaturii, desertul s-a luminat neasteptat.
De dupa stanci, a aparut o  luna mare si argintie care ne-a alungat Calea Lactee cu lumina ei, dar macar ne-am lamurit care este motivul pentru care desertului astuia i se spune si „Valea Lunii”!

 

IMG_5602

Desertul este viu

Wadi Rum este o zona protejata. Cu toate astea, sunt foarte putine animale ramase, iar majoritatea se activeaza doar noaptea. A doua zi, am pornit fara mari sperante la o plimbare prin desert. Chiar nu parea sa miste nimic, doar vantul printre formele de ciocolata topita si, din cand in cand, motorul unui jeep sau al unui avion cu reactie.

 

Printre tufele joase si printre fisurile peretilor, daca esti atent si rabdator (sau foarte norocos), poti vedea cate o coada disparand grabita. Sunt reptilele iubitoare de soare care, deranjate de prezenta oricarui tip de musafir, se pitesc rapid pentru a nu-si desconspira pozitia.
Totusi, am gasit una mai rabdatoare careia i-am zis ca o facem vedeta in Romania si am pacalit-o sa stea un pic la poza.

 

Cel mai mare succes l-am avut cu pasarea nationala a Iordaniei (cinteza roz) care pare sa prefere compania oamenilor si sa se adune in preajma locurilor de campare.

 

IMG_3128 IMG_5633

 

In doar doua ore de mers, am inteles ce a vrut sa zica Basel cu “many-many camps”.
Amplasate de regula sub cate o un munte, la adapost de vanturile taioase care traverseaza desertul, corturile beduinilor oferite drept cazare turistilor rasar cand te astepti mai putin. Nu deranjeaza. Sunt de acolo, frumos integrate in peisaj.

 

IMG_5682

 

Am pierdut rapid notiunea timpului si a distantelor.  Curiosi sa vedem ce este dupa stanca urmatoare, dupa muntele din zare si peste duna de nisip ne-am tot departat de camping. Nu ne-am intalnit cu nimeni si de-abia am zarit un jeep trecand in departare.
Stiind totusi ca ne asteapta un drum de 5 ore inapoi, pana in Amman, ne-am adunat pana la urma si am revenit la punctul de intalnire.

Nici nu plecasem bine, ca ne-a si apucat nostalgia dupa acest loc! Beduinii de aici zic ca nu ar putea trai mult timp de parte de desertul lor. M-as hazarda sa zic ca ii inteleg. Cu siguranta este o vraja care te atinge imediat ce pui piciorul in acest loc si fiecare calator care a avut norocul sa ajunga in Wadi Rum, chiar si pentru o noapte, poate sa empatizeze cu noi.

 

Desi am stat doar o saptamana si nu putem sustine ca am inteles cu adevarat specificul locului, facand bilantul, Iordania a punctat maxim la impresia artistica, la ospitalitatea localnicilor si la bogatia culturala. 
Atat de aproape de Romania si noi am inconjurat tot globul ca sa ajungem aici! Dar am ajuns si, pentru noi, a meritat din plin asteptarea.

 

Pe unde am mai ajuns, ce am vazut si ce am experimentat in Iordania:

 

Informatii si sfaturi utile:

Daca povestea noastra v-a trezit interesul si dorinta de a ajunge in acest loc, colegii de la TUI TravelCenter va pot oferi consultanta si pachete turistice construite dupa asteptarile voastre.
CUM AJUNGI

  • Wadi Rum se afla la 1,5 ore de condus de Petra, facand un scurt detur de la Desert Highway, in directia Aqaba;
  • Cu transportul public, exista un bus zilnic, care am inteles ca pleaca la 6:00 dimineata din Petra si costa 7-8 JOD. Cu taxiul, costul s-ar ridica la 35-40 JOD;
  • La intrare exista un centru pentru vizitatori, un birou al politiei locale si nenumarati ghizi care isi ofera serviciile, acestea implicand masini 4 x 4 sau camile;
  • Taxa de acces a fost 5 JOD/pers.

 

TRANSPORT IN DESERT

  • Masinile trebuie lasate in parcarea de langa centrul pentru vizitatori, mai departe accesul facandu-se cu masinile beduinilor. In general, acesta se poate aranja cu proprietarul taberei la care ai si cazarea;
  • Nu exista niciun fel de infrastructura in desert. Doar urmele celorlalte masini pe nisip.

 

TURURI

  • Se negocieaza aproape totul, insa tururile cu jeepul costa in jur de 50 JOD pentru 3 ore sau 20 JOD pentru o plimbare pe camila timp de doua ore. Exista si varianta de plimbare sub clar de luna!
  • Tot la acest capitol as adauga ceva cu adevarat grozav: aerosporturile. Survolarea desertului intr-un balon cu aer cald (130 JOD/pers) cred ca este una dintre cele mai frumoase experiente posibile.

 

CAZARE

  • Vorba ghidului, sunt „many, many” tabere de beduini care ofera cazare. Exista variante de la 80 JOD/noapte/cort ( de exemplu Captain’s Desert Camp) sau exista varianta cat mai aproape de experienta autentica pentru 15 JOD/noapte. Atat am platit noi la Bedouin Meditation Camp si a meritat din plin. Am avut inclus micul dejun, iar cina savuroasa a costat 10 JOD/pers.

 

ALTELE

  • Toamna temperatura este perfecta, insa vine si cu o actvare a mustele de desert. Tantari nu erau, insa aceste musculite diurne pot deveni o pacoste daca te opresti din mers.
  • Noaptea gradele din termometru scad rapid, de aceea sunt necesare si haine mai groase.

Comentarii

Citeste mai departe