IMG_4184_J
Am plecat din Amman mai repede decat am fi vrut. Ce am zarit intr-o zi de plimbare rapida prin oras arata mult mai tentant decat ce ne inchipuisem inainte de plecare si merita investigat. Ne-am consolat cu gandul ca in ultima zi ne vom intoarce si, daca suntem rapizi, castigam ore bune de hoinareala.
Asa e cand pleci in vacanta doar o saptamana, trebuie sa fii organizat!

 

IMG_4108_J

 

Si, ca sa intelegeti ca nu e usor de decis ca sa alegi pentru doar 7 zile, e bine de stiut ca Iordania are multe puncte de interes si surprinzator de multa diversitate in ceea ce priveste peisajele.  Desi majoritatea suprafetei e relativ arida, iar toata tara este cat jumatate din Romania, exista zone potrivite pentru orice tip de vacanta.

 

  •  Cultura si istorie? Din plin! Iordania s-a aflat pe rutele comerciale dintre Mediterana, Nordul Africii , Peninsula Arabica si Asia mai bine de 5000 de ani. Aici s-a dezvoltat unul dintre cele mai vechi centre comerciale din lume: Petra.
    De exemplu, celebra Autostrada a Regelui (King’s Highway), nu este altceva decat o ruta veche de mii de ani, azi pavata, care leaga sate preisorice, orase biblice, situri arheologice, castele ale cruciatilor, fortarete romane si orase islamice.
  •  Pasionat de sport (ciclism, scufundari si catarari)? In Iordania e de tine! Se organizeaza tururi cu bicicleta de la cateva zile, la peste o saptamana, timp in care grupul viziteaza cele mai importante locuri din tara.
    Nu e usor, insa! Diferentele de nivel fac ca rezistenta si pregatire fizica de care e nevoie sa fie la cote ridicate. Poti alege ceva mai usor – scufundari si paddling la Marea Rosie – sau continut ridicat de adrenalina – kitesurfing, catarare sau canyoning.
  • Locurile biblice sunt pe lista ta de interese? Unele dintre cele mai importante se gasesc pe teritorul Iordaniei. Pe acestea din urma chiar nu le inclusese in plan, insa am cazut in capcana intinsa de ghid, care ne intrebase asa, by the way, daca romanii merg in pelerinaje si sunt interesati de locurile biblice.

 

  • Sau poate vrei pur si simplu sa te relaxezi si sa te bucuri de aer curat si privelisti frumoase? Atat Marea Moarta cat si desertul din sud sunt exact ce trebuie. Prima pentru aerosoli, presiunea scazuta si rasfatul unui resort, a doua pentru forme de relief incredibile, o liniste incredibila si un cer plin de stele.

Noi ne-am certat atat  de mult pe rezervatiile naturale (puteam vedea doar una) si pe sporturile posibile (cu care n-am ajuns la un numitor comun si am renuntat complet adaugand la schimb o a doua rezervatie naturala) incat, atunci cand a venit vorba de relaxare … ne-am relaxat: le-am ales pe amandoua.

Asa ca dupa doar o zi scurta in Amman, am pornit la drum sa vedem si noi cum se simte sub nivelul marii. Cu cateva opriri pe drum desigur.

 

Frumusetea mozaicurilor

IMG_4050j

 

Madaba, considerata a fi capitala mozaicurilor in Iordania, a fost prima.
„Ma” inseamna apa in araba, iar „daba” inseamna fruct. Potrivit pentru un oras situat aproape de apa Iordanului, fapt care face posibil sa creasca in aici banane, rodii, mere si smochine. Ba chiar si struguri!

 

In Madaba ne-am oprit pentru un singur lucru, desi sunt convinsa ca ar mai fi fost si altele de descoperit: celebrul mozaic de pe podeaua unei biserici datand din anul 560 (pierduta si redescoperita), ce reprezinta harta Orientului Apropiat. Greu de gasit un unghi bun de pozat, respectand interdicitiile puse acolo pentru a-l proteja, dar frumusetea lucrarii este remarcabila!
Intregul mozaic continea peste 2 milioane de piese.

IMG_4029

 

Pentru a intelege tehnica mozaicului, ne-am oprit la un atelier in care obiectele decorate astfel sunt lucrate manual, folosind doar culorile pietrelor taiate bucatica cu bucatica.
Obiectele pe care le fauresc sunt atat de frumoase incat numai pretul cu trei zerouri, exprimat in dinari si rostit cu zambetul pe buze de frumoasa amfitrioana m-a oprit sa iau o masuta de cafea. Si dinarul e puternic, sufla peste Euro: 1 JOD = 1,31 EUR.
E adevarat ca munca la un mozaic este atat de migaloasa, de consumatoare de timp (2-3 luni, o masuta) si rezultatul atat de spectaculos, incat nu am avut ce comenta. Un astfel de obiect este o investitie!

IMG_4064 IMG_4060 IMG_4051

Muntele Nebo

La o aruncatura de bat de Madaba (38 km) drumul serpuieste delicat si se opreste intr-o parcare deasupra unei vai. Nici urma de Nebo, zeul babilonian al comertului. Nici macar o taraba cu suveniruri sau vanzatori curajosi. Pare un loc solemn.
Fara sa fie nimic spectaculos vizual, locul este de o mare insemnate biblica. Pe aici ar fi trecut Moise, fix in varful acestui deal ar fi locul din care a vazut Pamantul Fagaduintei .
Valea Iordanului se deschide pe mana dreapta, iar din varful muntelui (care nu e chiar inalt, are doar 800 m), intr-o zi senina se poate vedea Ierusalimul.

combo

 

Cel mai jos punct de pe uscat: 420 m sub nivelul marii

Ruta pe care am apucat-o, cu marea in dreapta si drumul abrupt, incolacit pe dealuri locuite de beduini nomazi este unul dinre cele mai frumoase din Iordania.
E cumva ciudat si spectaculos in acelasi timp, pentru ca ai senzatia ca te afli la munte, dar de fapt varfurile pantelor nu depasesc nivelul marii.
Ne-am oprit din loc in loc pentru a surprinde panorama difuza oferita de mare. Marea Moarta al carui nume i se potrivea de minune in dimineata aceea. Nimic nu misca nici deasupra ei nici la suprafata si nici in adancuri. Nici macar un val sau vreo adiere de vant.

 

De la un punct incolo, fotografiatul nu mai este permis, din motive de siguranta, ne-a explicat Basel. Peste mare este Palestina. Semnalul telefonului a fost primul care a luat la cunostinta acest fapt si ne-a livrat un mesaj curtenitor de bun venit.
Ne-am incordat privirea si peste mare, am zarit cladirile din Jericho, considerat a fi cel mai vechi oras din lume.

IMG_2174 IMG_2158 IMG_2163

 

Un alt loc ideal pentru a surprinde panorama aspura Marii Moarte se afla la  cca 30 km distanta de Muntele Nebo, din Ma’In, o zona cu izvoare termale si un resort de 5 stele pitit intre stanci: Evason Ma’In Hot Springs. De acolo am surprins cel mai bine coasta si drumurile ce serpuiesc printre formele colorate de relief.

 

Climatul Marii Moarte este unul special: aici este mult mai cald decat in restul Iordaniei (20 de grade in cele mai friguroase zile de ianuarie, ajungand si la 45 de grade vara), soarele se arata mai tot timpul anului si aerul este uscat. De la geaca in Amman, am trecut la costum de baie cand am ajuns la tarm.
L-am fi putut descoperi de pe o plaja publica (Amman Beach), asa cum planuiseram initial, dar in schimb, am fost rasfatata cu doua zile petrecute la Movenpick Resort&Spa 5*.

 

IMG_4301 IMG_4310 IMG_4225

 

Arhitectura resort-ului este cea a unui oras iordanian, cu multe zone verzi, irigate si intretinute cu mare efort, deoarece apa este o resursa foarte pretioasa in Iordania.

 

Dintre multele piscine, noi ne-am oprit la cea infinita, care pare sa se continue direct in Marea Moarta.  Pe masura ce ne-am apropiat de plaja, croindu-ne drum pe alei boltite cu arcade si flori, am descoperit-o si pe cea din zona dedicata in exclusivitate adultilor.

IMG_4131 IMG_4220 IMG_4342 IMG_4343

 

Surprinzator, desi Marea Moarta este chiar o experienta cu care nu te mai intalnesti in alta parte, nu sunt multe optiuni de cazare chiar in buza ei. Dar cele care sunt, sunt de top. Acum abia se construieste intens in partea nordica a litoralului, simtindu-se oportunitatea de a atrage mai multi turisti.

 

Sigur ca primul drum dupa ce ne-am cazat a fost la mare.
Localnici spun ca, dintre toate animalele familiare lor, doar camila se ineaca in apa, dar zice-se, nu si in Marea Moarta. Nu stiu daca e un fapt testat (o camila costand in jur de 3.000 USD) sau doar o figura de stil pentru a exprima ce inseamna salinitate de 34,2%.
Prin comparatie, Marea Negra se lauda doar cu o salinitate ce variaza intre 1,3 – 2,3%.

 

Curele de namol, continutul de minerale din apa, cantitatea mica de factori alergeni din aer si ultravioletele reduse creaza un climat optim pentru tratarea unui numar de afectiuni. Am citit ca ajuta in ameliorarea psoriazisului, rinosinuzitelor si a osteoartitelor.

 

Pentru cei care nu cauta tratament, principala atractie este senzatia de plutire pe  apa. Am descoperit pe propria piele textura uleioasa, de care nu scapi ulterior fara o baie facuta cu simt de raspundere.

Namolul nu l-am incercat, desi erau destui care nu se sfiau sa beneficieze de proprietatile lui curative.

IMG_4196 IMG_4186 IMG_4192

 

Pe langa aceste atractii, noi am mai descoperit una: pisicile de la Movenpick.

 

In toata Iordania, pisica este animalul de casa (sau de resort) preferat. Si ele stiu asta! Nu am una care sa o ia la fuga speriata, toate sunt excesiv de „guduracioase” si deosebit de indraznete.
Intr-atat incat prospera fara oprelisti si isi lasa odraselele sa bantuie nesupravegheate peste tot.

IMG_4252

 

Pana sa descopar acest lucru, m-am ambalat tare cand ne-am pricopsit in fata camerei cu o ciufulita neagricioasa care plangea ascutit dupa maica-sa, mica de nu ma induram sa pun mana pe ea, sa nu o stric.

S-a dovedit ulterior ca putina companie, o portie de joaca si o soseta au facut-o sa uite temporar de statutul de „pierduta”. Intr-atat incat a si tras un pui de somn de dupa-amiaza.

IMG_2107 IMG_4352

 

In toiul framantarilor, cand sa iau problema cautarii familiei pierdute in propriile maini, a aparut o mata roscata, miorlaind intr-una a paguba! Da, era maica-sa si, din fericire, a luat-o imediat in primire!

 

Happy-ending, m-am putut relaxa, doar ca prea tarziu pentru a prinde apusul in momentul lui de glorie. “Recuperez in desert”, mi-am zis!

IMG_4236 combo_2 IMG_4201

 

Pe unde am mai ajuns, ce am vazut si ce am experimentat in Iordania:

 

Informatii si sfaturi utile:

  • Perioada minima recomandata la Marea Moarta este de doua nopti. Costul unei nopti de cazare cu mic dejun la Movenpick este in jur de 115 Eur/camera/noapte, la care se adauga taxele locale (17% in total).
  • Se poate stabili aici un fel de cartier general din care se pot face excursii la Castelele din Desert, Madaba si Muntele Nebo, precum si in Jerash si Amman pentru ca distantele nu sunt mari si drumurile sunt bune.
  • In rarele ocazii in care ploua (si noi am prins cativa stropi), nisipul si intrarea in mare devin noroiase, avand alta compozitie si textura fata de plajele noastre.
  • Un amanunt important: cu o zi inainte de a va imbaia in Marea Moarta, nu va radeti, pentru ca veti simti usturimea inzecit!
  • Ca fapt divers, masuta “mea” de cafea ar fi costat 2000 de JOD, cu livrarea inclusa, adica in jur de 2600 Eur. In functie de complexitatea modelului, preturile pleaca de la 1500 JOD. Un tablou lucrat cu tehnica mozaicului costa in jur de 60-70 JOD, iau un ou de strut decorat intre 150 si 500 JOD.
    E ceva, dar si ce frumos ar fi aratat!

Comentarii

Citeste mai departe