Călătorie arhitecturală la Expo2020 Dubai

 

Fără îndoială, există o multitudine de motive pentru care un pasionat de arhitectură să vină în Dubai, însă până la finalul lui martie 2022, cu siguranță, argumentul principal este Expo2020.
Un eveniment de o asemenea anvergură, cu o tradiție de 170 de ani, oferă cadrul perfect pentru prezentarea inovațiilor, aspirațiilor și gândurilor de viitor a celor 192 de țări participante. Peste 10 milioane de intrări au fost înregistrate până în prezent la această expoziție. Asta spune ceva atât despre evenimentul în sine, cât și despre ambiția și reziliența cu care țara organizatoare, Emiratele Arabe Unite, a dus la capăt acest proiect uriaș, în ciuda amânării cauzate de pandemie. Citeste mai mult →

Două săptămâni în Emiratele Arabe Unite – itinerariu, activități și cazări alese

 

Dintre toate dățile în care am ajuns în Emirate, acum a fost acel moment în care ne-am uitat în jur cu alți ochi. Mai puțin cu cei de turiști și mai mult cu ochi de posibili expați. Am vrut să înțelegem mai bine cum s-ar vedea viața dacă ne-am decide să ne mutăm aici la un moment dat.

De ce ar fi asta o opțiune? Pentru că ni se pare că Emiratele au devenit, în doar 50 de ani de existență, unul dintre centrele puternice ale lumii și că sunt deja cu un picior în viitor.
Așadar, goana după atracții turistice a căzut cumva pe planul doi și ne-am focusat atenția pe evenimente, day to day life și am vrut, de asemenea, să aruncăm o privire și la restul emiratelor care ne lipseau din “portofoliu”. Citeste mai mult →

Dubai – impresii dintr-un mare parc de distracții

 

În urmă cu vreo 25 de ani Dubai a pornit cu avânt să bată toate recordurile. Dacă exista ceva pe care să scrie “cel mai “, Dubai și-a propus să-l replice și să-l întreacă construind rapid la dimensiuni epice. La ce l-a ajutat? A ațintit toți ochii spre el astfel încât, din Patagonia până în Bucovina, toată lumea îi știe numele. Citeste mai mult →

Ras Al Khaimah – mic ghid pentru o vacanță în Emiratele Arabe Unite

 

Ne-am dedicat această vacanță explorării lumii arabe și am început cu o destinație puțin cunoscută în România, dar de care cu siguranță veți auzi în anii următori: Ras Al Khaimah.

 

Imaginați-vă aceste ingrediente puse la un loc: vreme caldă când la noi este frig, mangrove, deșert și munți cu totul diferiți de ai noștri, plaje curate, mare, liniște și o doză serioasă de autenticitate culturală.

 

Am făcut un sondaj în cercul nostru de prieteni pentru a vedea cât de cunoscut este Ras Al Khaimah în rândul unor oameni care au profilul potrivit. Rezultatul? 70% dintre ei au răspuns negativ. E de înțeles, pentru că Dubai eclipsează cam tot ce este în jur, însă noi am fost determinați ca în această călătorie să vedem ce se mai poate face în Emirate în afară de shopping și plajă. Am găsi o grămadă de atracții pe care le-am structurat sub formă unui (mini) ghid turistic.

 

Citeste mai mult →

Emirates – zborul asa cum ar trebui sa fie

 

In ultimul an am zburat de 31 de ori. Am petrecut in aer aproape 100 de ore si am strabatut peste 60.000 de kilometri, suficient cat sa incojuram pamantul o data si jumatate. Dar, desi avantajele sunt evidente, nu e mijlocul nostru de transport preferat. Citeste mai mult →

AbonareVrei să primești pe email articole despre destinațiile în care ajungem?