IMG_7675-HDR

 

Stăm aici de 4 zile şi de-abia azi ne-a îndemnat curiozitatea să vedem unde duce cărarea pietruită din spatele casei-pensiune în care ne-am cazat.
Nu pentru că am fi fost leneşi până acum – nu prea ne-a prins răsăritul soarelui pe acasă – ci pentru că aveam senzaţia că singurul lucru de văzut în satul nostru este priveliştea largă către Volos şi întregul golf Pagasetic.

 

IMG_7901IMG_7971-PanoIMG_7908-Pano

 Foto: Makrinitsa, la 7 km de Volos, pe un drum scenic, cu serpentine 

 

După un sfert de ora de urcuş şi transpiraţie aveam să ieşim în poate cea mai frumoasă piaţă veche din câte am văzut până acum în Grecia.
Dotată corespunzător cu un arţar bătrân, o cascadă artificială, taverne şi o biserica veche care nu s-a sfiit să îşi agaţe clopotul de cea mai trainică ramură a bătrânului copac.
Puteam sta o săptămâna aici şi să n-o remarcăm, ceea ce rezumă într-un fel întreagă experienţă a turistului în Pelion.

 

Locul secret ascuns în văzul lumii

IMG_8102

 Foto: Makrinitsa văzută de pe drum

 

O peninsula de 80 km lungime şi vreo 20 lăţime, în formă de cârlig, Pelion-ul nu cere turişti.
Prin locaţia sa – cam la jumătatea distanţei dintre Salonic şi Atena – are parte de ei oricum, dar se mulţumeşte să îi lase să treacă spre destinaţii mai “exotice”, găzduindu-i cel mult o noapte – două, dacă vin de departe. Nu îi tentează cu atracţii vestite, nu-şi expune la stradă mâncărurile tradiţionale şi refuză să accepte resort-uri mari cu all-inclusive.

 

Ascunde însă mici colţişoare idilice, unde viaţa curge molcomă şi neschimbată de sute de ani.
Dar ca să le găsim a trebuit întâi să trecem câteva teste, ca într-o poveste mitologică sau cel puţin aşa ne-a plăcut nouă să credem.

 

 

Încercările Pelionului

1. Răbdarea

IMG_7689-HDR

 

Primul test a avut de-a face cu drumurile.
O adăugare recentă în peisaj – după anii ’50 – lângă vechile cărări pietruite pentru măgari, şoselele nu sunt pentru cei slabi de înger. Urcă adeseori în unghiuri şi pante ce par imposibile, se îngustează la o bandă în cel mai prost loc cu putinţă, iar parapeţii sunt opționali şi mai mult de decor.

 

Aici 30 de km se parcurg în mai mult de o oră. Motiv pentru care testul nu este unul de curaj, ci mai degrabă de răbdare. Pentru turistul grăbit, pus pe bifat destinaţii, activitatea se va dovedi rapid destul de nesatisfăcătoare.
Dar noi aveam timp, aşa că nu ne-a deranjat serpuitul printre livezi şi plantaţii de măslini, cu ochii după privelişti sau animăluţe. Adeseori, la umbra răcoroasă a culmilor muntelui Pelion, cu opriri la vechi mănăstiri sau în centrele micilor sate presărate pe traseu pentru o băutură rece, drumurile lungi au avut un binevenit efect calmant, potrivit întocmai cu destinaţia în care ajungeam, oricare ar fi fost ea.

 

2. Regăsirea

IMG_7474

 

Al doilea test ne aştepta mereu la capătul drumului.
Aici dimineaţa începe la 11 şi pe la două după-masă deja toată lumea oboseşte şi se retrage la siestă. Se reactivează pe la şase seara pentru 4-5 ore, dar chiar şi atunci, când ritmul este la maximum, cu viteza şi implicarea unui om plictisit într-o după-amiază călduroasă de duminică.

 

Chelnerii nu aleargă niciodată între mese, muzică tare nu am găsit nicăieri şi nici măcar internetul pe telefon nu mişcă bine decât pe alocuri.

 

_MG_5782 _MG_5774 IMG_7948

 Foto: atmosfera leneșă din Makrinitsa

 

Ca să treacă timpul plăcut a trebuit să stăm de vorba, să (re)descoperim poveşti şi să ne împrietenim cu cei din jur. A trebuit să fim noi cu noi înşine şi să ne aducem aminte de ce ne simţim bine aşa, pentru că şi în sezonul de vârf, Pelionul este, după standarde din destinațiile turistice greceşti, aerisit.

 

3. Dieta

Şi fiindcă veni vorba, din punct de vedere culinar am fost luaţi prin surprindere de ceea ce înseamnă aici o “masă tradiţională grecească”. Sigur că peştele e la fel de bun ca oriunde şi nu ne-a fost greu pe coasta să localizăm rapid o caracatiţa delicioasă, dar aici regulile se schimbă.

 

IMG_7226 IMG_7432 IMG_7224

 Foto: mâncarurile tradiționale de la malul mării

 

Aperitivul tradiţional nu este tzatziki-ul ci Bouyiourdi (brânză feta la cuptor cu ardei şi roşii), nu îţi faci poftă de mâncare cu ouzo, ci cu un tsipuro cu gheaţă (fratele mai mare al ouzo-ului, cu mai mult de 40% alcool şi gust de fructe), iar felurile principale sunt Stifado (tocăniţă de vită cu ceapă), Spetsofai (un fel de ardei umpluţi în care ardeii se prepară identic ca la noi, dar fără umplutură, care vine separat sub forma unui cârnat prăjit şi apoi fiert împreună), tocană de iepure sau de cocoş.

 

IMG_8232

 Foto: mâncărurile tradiționale de la munte (Spetsofai și Mpekri Mekre)

 

Toate împreună cu un vin local, care ne făcea să strâmbăm din nas la prima gură, dar se îmbunătăţea apoi miraculos pe măsură ce îl gustam, astfel încât era imposibil să nu mai cerem unul.
După o astfel de dietă, înotul şi încercatul drumurilor de munte din spatele casei devin activităţi obligatorii.

 

IMG_8003

Plajele

Nu e un test propriu-zis, ci mai degrabă o verificare că le-am trecut pe cele trei dinainte.
Nicio plajă nu seamănă cu vederile pe care scrie de obicei Grecia. Nisipul e rar şi nu are nimic deosebit. Se găseşte în special pe coasta de est, la marea Egee, pe plaje mici, îngrămădite între stânci impunătoare.

 

Fiecare îşi poate găsi aici un loc preferata, de la populara şi apreciata Agios Ioannis, la ascunsa Fakistra sau Damouchari, celebră prin faptul că aici s-au filmat câteva scene din pelicula Mamma Mia!
Ale noastre au fost două: Mikro, în capătul sudic al peninsulei, neamenajată şi mai ferită de turişti datorită distanţei şi Milopotamos, lânga Tsagarada, în primele ore ale dimineţii.

 

IMG_7533 IMG_7742 IMG_7424

 Foto: plaja Milopotamos aglomerată ziua si pustie la răsărit și un detaliu de la plaja Mikro

 

Pe vest, cu deschidere la golf, pietrele, şi aricii de mare care vin la pachet, sunt la ordinea zilei. Apa turcoaz lipseşte cu desăvârşire, iar falezele, deşi sunt foarte lungi sunt şi foarte înguste.
Niciuna din astea nu a fost însă o problemă pentru că, antrenaţi deja, am dat cu bucurie caracteristicile ideale ale unei plaje pe linişte şi un pic de natură numai bună de explorat. Ne-am regăsit în atmosfera molcomă a staţiunilor Agra şi Kala Nera, cu decorul ca de teatru şi apusurile încinse.

 

IMG_7344

 

Ce ne-a plăcut în Pelion

Pentru că am trecut testul răbdării, al lipsei oricărei activităţi şi al ritmului domol, am făcut pace cu dieta şi nu am ţinut neapărat la nisip alb şi apă turcoaz peste tot, am putut să ne bucurăm de micile detalii pe care Pelionul le păstrează conservate de atâta timp.

 

Pieţele pietruite de sub arţarii şi stejarii bătrâni din Makrinitsa, Portaria, Tsagarada sau Argalasti oferă răcoare şi privelişti largi asupra întregului golf şi au fost probabil locurile care ne-au încântat cel mai mult.
Ne-am trezit că prindem rădăcini uşor, stând la poveşti aduse de acasă sau găsite la faţă locului. Pe pantele muntelui Pelion s-a născut Ahile, de aici au plecat Argonauții şi tot pe aici a fost pus Paris să aleagă cea mai frumoasă nimfă, deci poveşti sunt cu duiumul, trebuie doar cineva să le spună.

 

IMG_7805 IMG_7574

 Foto: apusul văzut din Makrinitsa, piațetele centrale din Tsagarada și Portaria

 

În Tsagarada am găsit taverne care servesc aceleaşi mâncăruri sub aceeaşi boltă de vie ca acum 70 de ani şi au şi pozele care s-o dovedească.
În simplitatea şi bunătatea reţetelor am simţit mâna unor bunici pricepute, care nu gătesc cu pretenţii, dar ceea ce fac, fac delicios.

 

Ne-am trezit surprinşi cu salate de caracatiţa, îngheţată sau pepene roşu “din partea casei”, doar pentru că aşa se obişnuieşte când ai oaspeţi.
Partea culinară a fost o atracţie neaşteptată şi o supriză mereu plăcută. Am luat pur şi simplu meniurile la rând, întrebând de tot ce nu cunoşteam (ceea ce nu prea ne stă în fire) şi am “tras câştigător” de fiecare dată. Şi asta fără să ajungem la dulceţuri.

 

Pentru că Pelionul este capitala nedisputată a dulceţurilor şi gemurilor din Grecia.
Toate fructele din care nu credeam că se poate face dulceaţă – pepene galben şi roşu, mandarine, alune şi alte 20 de soiuri – stau aici aliniate pe tarabe, făcute manual de cooperative locale tradiţionale şi de-abia aşteaptă să ajungă la Bucureşti pentru a fi degustate cum se cuvine.

 

IMG_7929 IMG_7934 IMG_7984

 

Cât despre plaje, chiar dacă nu am găsit locuri şi imagini care să creeze invidie acasă, am fost răsplătiţi cu apusuri şi răsărituri cu care nicio insulă nu poate concura.

 

Şi, pentru că ne pasionează, am urmărit “live” documentare stil National Geographic cu ţestoase de apă dulce şi şoimi vânând în largul marii vrăbiuţele ce se aventuraseră prea departe. Am găsit chiar şi câţiva şerpi paşnici, frumos coloraţi, în plimbările noastre hai-hui pe faleze, dar am apreciat mai ales liniştea şi muzica în surdină, acolo unde era.

 

_MG_5566-2_MG_5724IMG_7868

 Foto: șoimi Eleonora vânând în largul mării, uliu păsărar în zbor și un exemplar de șopârlă de ziduri Erhard

Un fel de concluzie

Cel mai mult şi mai mult însă ne-a plăcut modul în care ne-a trasformat Pelionul.
Ne-a relaxat, ne-a ajutat să ne redescoperim pe noi calmi, liniştiţi şi fără nimic în agenda. Un lucru pe care orice destinaţie de vacanţă îl promite, dar prea puţine reuşesc să-l livreze.
Pelionul o face parcă fără să încerce, natural şi autentic, iar asta îl face frumos şi memorabil.

 

 

Informaţii şi sfaturi utile:

  • drumul din Bucureşti şi până în Volos, oraşul-port de la care începe regiunea numită Pelion este de 865 km. Alternativele la mersul cu maşina sunt: zbor până în Salonic sau Atena şi apoi închiriat maşină sau zbor până în Skiathos şi apoi ferry + maşină. Deşi există transport public, fără maşină proprie sau închiriată, experienţă din Pelion va fi extrem de limitată şi nu credem că merită.
  • o săptămâna este un timp decent alocat descoperirii peninsulei Pelion.
  • sunt nenumărate opţiuni de cazare, de la hoteluri (nimic de mari dimensiuni) la închirieri de camere, studiouri sau vile. Noi am stat la Hotel Adam, în Makrinitsa.
  • distanţele în peninsula Pelion se parcurg greu, cu viteză redusă, din cauza drumurilor înguste, a serpentinelor şi a acelor de păr impresionante. Cam durează o ora să ajungeţi într-un loc în altul, chiar dacă pe harta vedeţi 30 de km.
  • în week-end, toată populaţia din Volos se “varsă” către plajele sau orăşelele de munte din Pelion, fapt care crează ceva ambuteiaje.
  • dintre bunătăţile specifice locului, care pot fi luate şi aduse acasă, recomandăm: gemurile, mierea, lichiorul (tsipouro), mirodeniile şi pastele făcute aici.
  • dintre orăşelele de munte pe care le-am vizitat şi ne-au plăcut enumerăm: Argalasti, Agios Georgios Nileias, Portaria, Tsagarada şi Makrinitsa.
  • dintre plajele pe care am ajuns să şi stăm un pic, menţionăm: Kala Nera, Afissos şi Chorto, pe vest, fără nisip şi fără ape turcoaz, dar mai aerisite şi cu o atmosfera liniştită (mai puţin în week-end, când devin şi ele neîncăpătoare) şi Agios Ioannis, Milopotamos pe est, cu mai mult nisip auriu, apă clară, transparenţă, cu acele nuanţe divine de albastru şi cu aglomeraţia de rigoare. În sud ne-am oprit la plaja Mikro, neamenajată şi mai greu de ajuns, pe drum nepavat.
  • dacă va plac drumeţiile, este posibil să va întâlniţi cu ceva găşti de căţei în apropierea satelor de munte.

 

Comentarii

comments

Citeste mai departe