IMG_8657Am vrut sa invat spaniola de cand am plecat insa, nu am reusit sa imi fac deloc timp.
Singurul lucru cu care am pornit la drum a fost convingerea ca este bine sa vorbesc maximul din cat stiam, ca singura metoda valida pentru a invata in timp scurt. Am vazut eu pe TED.

A trecut vreo luna si jumatate de atunci si grantez deja pentru varianta asta.

Povestea detaliata, daca vi se pare interesanta ca metoda de invatare, o gasiti mai jos.

Atunci cand am plecat stiam un minim de baza, deprins de pe la televizor, din diverse filme. Pentru prima data mi-a parut rau ca nu m-am uitat la telenovele, pentru ca tot ce stiam era “buna ziua, seara, noaptea, salut, multumesc si 1, 2, 3, 4, 5″. Pe multe le banuiam pentru ca sunt foarte apropiate, gen plaja, rau, munte, peste, barca, casa etc., dar nu eram deloc stapan pe ele, doar decis sa ma aberez cu incredere.

Punta Cana
Asa ca de cand am sosit in aeroport in Punta Cana am bagat cu ‘buenos dias, como esta?’. Ce-a urmat a fost de-a dreptul funny. Omul caruia m-am adresat mi-a explicat ca … daca am cash 10$, pot plati la automat si sa evit o ditai coada in timp ce eu puneam intrebari ca sa inteleg ce zice, cam cum imi veneau pe limba. Am inteles pana la urma foarte repede – si aici ca romani suntem intr-un mare avantaj pentru ca odata ce localnicii vorbesc rar, se intelege 70% – insa cu vorbitul meu l-am dat gata. Nu intelegea mai nimic, dar imi repeta cuminte povestea, pana cand am inteles. La final a concluzionat, sigur pe el, ca vorbesc italiana! :)

Chelnerii si vanzatorii
Dar nu m-am dat batut si am tinut-o pe a mea si primii mei interlocutori-victime au fost chelnerii si vanzatorii. De ei te lovesti prima data si, de altfel, sunt cei mai interesati sa te asculte.
De pe meniuri am invatat inainte de orice cum se zice bere, suc, portocala (de unde pana unde ‘naranja’?!), branza, sunca, sticla, pahar, zahar, cafea (e la masculin, ‘un cafe’!) si vin rosu (nu ‘rojo’ ci ‘tinto’), iar cu ei am corectat pronuntia. Aici, din nou, avantaj Romania, pentru ca se invata repede si o prostie spusa cu accentul corect primeste mai multa indulgenta din partea interlocutorului.

Practic cu ei am epuizat tot ce se putea citi usor, pe meniu sau eticheta, si, daca ar fi sa dau un sfat celor care vor sa invete la fata locului, cel mai bun lucru pe care il poti invata inainte sa plece este cum sa lectureze corect, pentru ca spaniola este o limba fonetica.
Pe langa faptul ca poti recita din prima bine ceea ce vezi scris, mi s-a parut ca spaniola vorbita e ceva mai usor de inteles decat cea scrisa.

Ghizii si povestile
Si astfel, linistit ca nu mor de foame sau de sete am pornit sa chinui ghizii. Aici treaba e mai complicata pentru ceea ce iti povesc ei e deja mult mai mult decat o simpla interactiune.  Partea buna la ei este ca repeta si in engleza si mai apuci sa completezi cei 30% pe care nu i-ai inteles, partea proasta este ca se asteapta ca cei care inteleg spaniola sa fie vorbitori nativi si vorbesc natural, adica foarte repede.
Cu ocazia asta am invatat sa zic primele propozitii mai elaborate care mi-au servit la greu mai tarziu – ‘inteleg spaniola, dar nu pot vorbi’ si ‘vorbeste un pic mai rar, te rog’ alaturi de o gramada de cuvinte foarte folosite – vechi(e), nou(a), departe, aproape, stanga, dreapta, sus, jos, inauntru, afara, drum, pasare, padure si numerale ceva mai complicate (cu care inca ma lupt, dar le nimeresc in majoritatea cazurilor).

IMG_2731

Vreau/ se poate/am nevoie
Dupa vreo 10 zile de ghizi si vanzatori eram deja binisor. Stiam vreo 50 de cuvinte dintre cele mai folosite ca turist si intelegeam mai bine de 70% din ce auzeam. Problema era ca nu puteam face propozitii, pentru ca imi trebuiau niste verbe. Cel mai repede am invatat ca pe poezie sa zic ‘vreau’, ‘se poate’, ‘am nevoie’, ‘imi place’. Sunt usor de intuit sau se gasesc scrise pe diverse panouri. Nu as putea sa le conjug, dar pentru ce fraze am eu nevoie e suficient si am abuzat de ele alaturi de niste infinitive legate de vacanta – ‘a manca’, ‘bea’, ‘inota’, ‘plimba’, ‘fuma’, ‘lua’, ‘avea’, ‘plati’.
Dupa ce am invatat si ‘cum’, ‘unde’, ‘cand’ si ‘cat’ eram deja in stare sa fac propozitii ce ma faceau mandru, de forma ‘Se poate inota/manca/fuma aici? Nu? Dar e departe locul unde se poate?
Se poate merge pe jos pana acolo, cam cat fac?’.
Mandria era insa de scurta durata pentru ca la urmatoarea intrebare care iesea din program ma faceam de ras, dar usor usor am adaugat pe ele cuvinte mai greu de intuit – ‘card’, ‘cutie’, ‘atunci’.
Cel mai mult am invatat cand efectiv n-am avut de ales – ghidul vorbea doar spaniola, eram intr-un loc dintr-un orasel mai mic unde nu se putea vorbi altfel, etc. Dincolo de cuvinte, dupa o astfel de situatie, castigi mult la increderea de sine, ceea ce te face sa vorbesti mai mult, sa inveti mai repede, sa castigi si mai multa experienta si tot asa.

Asta nu inseamna ca imi ies toate de fiecare dat sau nu am spus chestii de neinteles. Am avut si inca am probleme cu banalul ‘de unde esti?’. Daca zic RUmania (asa cum am vazut scris in aeroportul din Punta Cana) raspunsul este ‘aaa Romania!’.
Daca zic ROmania, reactia in majoritatea cazurilor e ceva de genul: ‘Alemania?` No? Aaaa RUmania’. Asa ca de la o vreme le zic pe amandoua si ma feresc cu toate puterile de roman pentru ca nici ‘rumano’ nici ‘romano’ nu par sa le sune cunoscut (unul singur a parut ca intelege si mi-a raspuns cu ` ‘Roma, Italia, que bonito’). Asa ca insist cu ‘de Rumania’ pentru ca e mai sigur.

Cel mai des sunt corectat pentru acorduri – pentru ca aici marea e la masculin si muntele la feminin, ca sa ma rezum doar la doua exemple – si pentru ca sunt praf la timpurile verbelor. Cu viitorul o mai pacalesc, insa trecuturile ma inspaimanta si inca nu ma risc. Dar sunt corectat si pentru greseli de-a dreptul distractive. Mi-a intrat in cap ca ‘rencontrar’ inseamna a se intoarce si l-am folosit din plin vreo doua saptamani, promitand cu emotie oamenilor ca ma voi intoarce in tara lor minunata, pana cand am aflat ca se zice ‘regresar’.
Nici acum nu stiu ce ziceam si daca inseamna ceva, dar macar am zis din suflet. La fel ‘enceder’, a aprinde, l-am prins dupa ureche ca ‘incendiar’ si am cerut multor directori de relatii publice de la diverse hoteluri sa incendieze lumina in camera ca sa iasa pozele mai bine. Si ar mai fi cateva, dar intre timp s-au sters din amintiri (de jena, ca metoda de protectie probabil).

Diferente intre tarile din America Latina in care am ajuns pana acum
Si ca sa fie si mai simpatic, exista si diferente intre tari – in Dominicana, Cuba si Ecuador la ‘stop’ se zice ‘pare’, in Mexic e ‘alto’ (de unde pana unde au venit cu cuvintele astea ei stiu, eu unul credeam ca stop e universal). In Cuba se mananca s-urile din cuvinte incat nu mai intelegi, in timp ce in Yucatan se lungesc vocalele de parca spui o poezie, plus alte mici diferente culturale – ce spui cand dai noroc, cum se numesc restaurantele traditionale, cum spui la trabuc, etc. In Ecuador, in partea andia se vorbeste mai rar si mai aproape de spaniola “oficiala”. Pe coasta si in Galapagos, nici nu le vezi buzele miscandu-se, asa de repete vorbesc localnicii.

Insa problemele se rezolva din mers si asta nu e un motiv sa nu continui. Mereu cand ma corecteaza cineva ma bucur si bag la cap cat se poate. Chiar daca mi-e jena din cand in cand, interlocutorii sunt mai mult decat simpatici si dispusi sa faca eforturi sa ma ajute cand vad ca incerc. Pana acum dupa o luna si jumatate pare sa renteze si deja pot purta mini conversatii care se inteleg, sa aflu cam tot ce ma intereseaza si sa prefer o discutie in spaniola mea stricata decat sa ii rog pe ei sa vorbeasca engleza.

In mod cert, drumul pana aici a fost distractiv si cred ca as fi pierdut mult daca nu incercam. Atunci cand vorbesti limba locala, desi esti evident turist, interactiunea se schimba putin, trecand dincolo de o scurta discutie tranzactionala. Recomand oricui sa incerce acest stil abrupt de invatare si de-asta m-am gandit sa scriu acest post.

Se cuvine insa si un disclaimer – pe tot parcursul acestei perioade am avut suportul Ancai, ea vorbeste spaniola bine. Suport didactic pe de o parte, pentru ca am avut pe cine sa intreb atunci cand ceva nu-mi iesea deloc, in acelasi timp lasandu-ma sa ma prostesc si corectandu-ma doar cand lucrurile deveneau penibile. Dar mai ales suport moral, pentru ca atunci cand riscam sa nu ajungem unde trebuie, sa ramanem fara haine sau altele asemenea, prelua discutia si o scotea de fiecare data la capat.

Mai departe, ramane de vazut ce va urma. Mai stam doua luni jumatate in America Latina, si sper ca de acum incolo, pentru ca am un schelet pe care pot pune cuvinte noi sa progresez mai repede. Lipsa pe care o resimt cel mai acut este ca nu stiu sa conjug corect verbe, nici macar la prezent ce sa mai zic de viitor si de trecut, si nu stiu cum se poate invata asta altfel decat din cartea de gramatica. Sper insa ca la sfarsitul perioadei sa mai am o poveste cu progrese miraculoase, si, de ce nu, un algoritm pentru invatat o limba straina pe drum. Nu de alta dar urmatoarea la rand e Asia si acolo va fi mult mai greu.

Bogdan

Comentarii

comments

Citeste mai departe