IMG_5939-mic

 

Weekend-ul trecut am vazut pentru prima data licurici.
Roiau silentios in jurul meu, in crangul de pe malul raului. Au aparut practic de nicaieri imediat ce s-a lasat intunericul. Intai cate unul, apoi cate doi, si apoi din ce in ce mai multi. Inconjurat de sclipirile lor, preocuparile mele initiale – hai repede spre casa ca nu stiu cum sari gardul la lumina telefonului mobil! – s-au risipit instant lasand loc unei senzatii de bine fara motiv si scop. Cam cum simteam in copilarie la inceputul vacantei de vara cocotat in visinul de la tara.

 

N-am crezut ca o sa ma laud vreodata cu asta, dar acum, dupa ce i-am urmarit timp de doua seri, m-am razgandit. Am vazut licurici si, mai mult, stiu unde sa-i gasesc. La doar doi pasi de Ramnicu Valcea, in Costesti.

 

Cea mai noua statiune veche

IMG_4508_OK

 

Despre Costesti am aflat intamplator, dintr-un articol de pe net.
Habar n-aveam ca satul, pe care-l tineam minte de la penultimul “meci” mineri – jandarmi, ar fi trebuit sa devina statiune, inca de pe vremea lui Carol al-II-lea.
Atuuri: apele termale, clima blanda si peisajul care, zice-se, i-ar fi adus aminte de Tirolul Austriac. Viziunea nu s-a materializat pana la urma dar, zicea acelasi articol, lucrurile sunt pe cale sa se schimbe. Si cum avem o pasiune pentru locuri frumoase care n-au devenit inca populare ne-am propus sa investigam.

 

E usor de ajuns aici – trebuie doar sa stii cand sa te opresti din drumul spre Horezu. Si sa nu te lasi pacalit de casele care se vad la drumul principal. Satul se intinde in dreapta, spre munte, pierdut printre coline si dealuri. Nu e idilic, dar e frumos. Are si poienite si capite de fan si livezi si cranguri ramase sa creasca de capul lor, dar si un rau mic ce curge repede si se umfla peste masura din cand in cand.

 

IMG_5543 IMG_5579 IMG_6034

 

Nu e greu de inteles de ce oamenii care au trecut pe aici s-au asezat si au ramas.
Satul e locuit inca din epoca de piatra – mai exact pesterile din zona – dar perioada de glorie pare sa fi inceput pe la 1500. Neagoe Basarab si-a lasat aici amprenta pe cateva lacase de cult, aici s-a instalat prima tiparnita din Tara Romaneasca si tot aici a fost inmormantat Matei Basarab. Urmele lasate de ei sa vad si azi, insa din initiativa mai recenta a regelui Carol, putine lucruri au mai ramas in picioare.

 

A trebuit sa cautam cu atentie pentru a gasi cateva dovezi ale vechii statiuni si probabil ca am fi marcat cautarea drept un esec daca nu urma sa ne cazam in cea mai impunatoare cladire ramasa inca in picioare. Se numeste Hanul Vatra si e pacat sa nu va povestim putin despre ea.

 

Hanul Vatra

 

Cladirea in stil neoromanesc domina drumul spre munte la cativa kilometri de soseaua nationala. E imposibil sa n-o vezi, profilul si albul stralucitor fiind bine puse in valoare de poienita generoasa din fata. Si odata ce o faci vei vrea sa te opresti putin sa o admiri.

 

Desi acum sclipeste a nou, cladirea originala a fost o munca de durata.
Nascuta din viziunea initiala a preotului Matei Grigorescu la inceputul secolului trecut, a fost finalizata in forma actuala de cei trei nepoti ai sai in 1938 sub denumirea Stabilimentul Bailor Costesti.

 

Cu siguranta ar fi avut un loc in viziunea lui Carol, dar odata cu schimbarile istorice ce au urmat a trebuit sa reziste singura in fata vremurilor din postura de cladire nationalizata in patrimoniul Bailor Govora si ulterior al primariei din sat. Desi folosita in continuare, timpul si-a pus amprenta. Izvoarele s-au colmatat si usor-usor distrus, iar cladirea a suferit reparatii ce au inlocuit elementele de lemn cu elemente stas specifice avantului din constructii din anii ’80.

 

Asa au gasit-o noii proprietari, Otilia si Dan Loidl, acum 5 ani si s-au pus pe treaba.

 

IMG_5563-HDR b1IMG_6802

 

Pe Dan l-am gasit in curte, de-abia intors de la cosit.
Ne-a invitat pe terasa de pe malul raului sa ne bucuram de racoarea inserarii la povesti. E de profesie arhitect si s-a ocupat indeaproape de restaurare.

A fost imposibil, ne povesteste el, sa pastrez destinatia locala a cladirii – bai termale – dar in rest a facut tot posibilul sa o restaureze identic cu pozele vechi. Pana la romburile din sipci de pe balcon si capetele coloanelor de inspiratie locala. Pentru fiecare particica are o poveste, si la toate s-a implicat personal punand mana – sau in cazul gardului de piatra spinarea – la treaba.

 

Recunosc ca m-a fascinat si il invidiez.
Povestile cu case restaurate de la aproape ruina la forma originala mi se par extraordinare si as putea asculta oricate. Cand sunt cuplate si cu altele, despre dulceturi de capsuni cu flori de salcam exemplificate pe viu de exemplu, nu doar ca imi fac vacanta mai frumoasa, dar imi dau un plus de incredere ca turismul in Romania se reaseaza si o face pe lucruri trainice, pline de farmec, greu de gasit in alte parti.

 

O plimbare prin Costesti

IMG_5967_mic

 

A doua zi dimineata ne-am trezit devreme pentru a prinde rasaritul, dar am primit in schimb un cer plin de nori si ramasitele grindinei de peste noapte.
Gramezile de cubulete de gheata aratau impresionant si ne-am bucurat ca masina a avut si ea parte un acoperis de-asupra capotei in fata hanului. Cat despre noi, nu ne-am simitit stingheri prea mult timp pentru ca, dupa ora 7 dimineata satul isi revine la viata, chiar si duminica. Inclusiv Dan care tocmai se intorcea de la targ cu oua de gasca proaspete si, dupa un mic dejun delicios, idei de plimbare pe care nu le-am fi gasit nicaieri pe internet.

 

Costestiul este vestit pentru cele doua manastiri din apropiere – Bistrita si Arnota – si, pentru cine cauta, Biserica celor 44 de izvoare. Dar putina lume stie ca in sat, la marginea padurii, se mai ascund doua mici bisericute de la 1600, mici bijuterii care inca pastreaza decoratiunile si forma originala.
Am inceput cu ele si ne-am bucurat de racoarea diminetii si aerul padurii investigand pe toate partile.

 

IMG_4383_OK IMG_4411 IMG_4417 IMG_4432_OK IMG_4427 IMG_4448

 

Si, cand soarele s-a mai ridicat, am continuat drumul catre cele mai vestite.

 

Am inceput cu 44 de izvoare, o biserica mult mai impozanta, datand de la inceputul anilor 1700. De neratat fie si numai pentru faptul ca e un loc ideal pentru a vedea intreaga zona de sus. Dupa ce am tras cu ochiul si urechea la slujba de Rusalii si ne-am racorit cu apa dintr-unul din izvoarele care o fac vestita ne-am continuat drumul care probabil cele mai cunoscute si vizitate manastiri: Bistrita si Arnota.

 

IMG_4485 IMG_6113 IMG_4511

 

Manastirea Bistrita, cu aspectul ei de fortareata si multiplele corpuri refacute de-a lungul anilor, ne-a facut sa-i aruncam un ochi doar din poarta.  Vroiam sa ajungem inaintea ploii ce pandea siret la cea despre care citisem ca ar fi una dintre “Meteorele” Valcei: manastrirea Arnota.

 

De pe drumul spiralat care urca, taind muntele, am zarit Cariera de calcar a Costestiului. Utila comunitatii locale, fara indoiala, dar tare inestetica, a mancat cu pofta din munte  pana cand un versant al sau a ramas searbad si trist. Tot profitand de buclele drumului am putut vedea mai bine amploarea suprafetei ocupate de manastirea Bistrita si intrega zona in ansamblu.

 

IMG_4660 IMG_4651_OK

 

Arnota cea plina de flori

Sigur ca toate textele fac referire la trecutul sau si consemneaza ca este locul de odihna a lui Matei Basarab. Dincolo de aceste aspecte istorice de mare insemnatate si de considerentele arhitecturale, am apreciat Arnota cea de azi pentru minunata sa gradina. Fiind manastire de maici din 1999, florile au gasit aici aerul de munte si ingrijirea de care aveau nevoie pentru a umple de culoare pridvoarele si zidurile cladirii.

 

Este greu sa nu ramai surprins de muscatele rosii, carnoase, sau de florile cataratoare. Frumusetea si insemnatatea locului vin la pachet cu un numar destul de mare de vizitatori si acum am inteles noi de ce.

 

IMG_4630 IMG_4624 IMG_4638

 

Cheile Bistritei

Si, cum eram la doi pasi de Cheile Bistritei Valcene, n-am rezistat sa nu dam o fuga. Profilul muntilor Capatanii care se vedeau in zare erau plini de promisiuni, dar niciuna pe care sa o putem pune in practica in doar cateva ore. E un loc unde am vrut de mult timp sa ajung – Parcul National Buila-Vanturarita si creasta muntilor – dar a trebuit sa il lasam pe data viitoare si sa ne multumim cu cheile de la marginea parcului, cele mai inguste din tara si un loc de plimbare indragit de Regina Maria.

IMG_4608_OK IMG_4607_OK IMG_4574 IMG_4587

 

Peretii abrupti sunt intr-adevar impresionanti si amplifica zgomotul facut de cascadele mici, repezi si dese.
Putinii turisti pe care i-am intalnit nu s-au aventurat mai departe de intrare, ceea ce a facut sa avem cei 5 kilometri de drum forestier aproape doar pentru noi.
Am admirat pe indelete pasarile de stanca, acvilele ce planau deasupra si, din loc in loc, cate un ochi de apa plin de pastravi.

 

IMG_4583_OK IMG_6279 IMG_4582 IMG_6892

 

Feriti de razele soarelui intre peretii inalti am fi putut urma drumul lat si domol ore intregi si, asa cum ne arata harta, am fi revenit in Costesti prin celelalte chei care il marginesc, Cheile Costestiului.
N-am mai facut-o, goniti fiind de un grup de caini cam prea bucurosi sa ne vada si niste nori negri care incepusera sa se adune in zare.
Dar promitem ca vom reveni, zona fiind pe atat de frumoasa si salbatica pe cat speram.

 

Terasa cu licurici

IMG_5918-HDR

 

Norii au venit si o ploaie sanatoasa odata cu ei.
Ne-am ascuns in han si, cum tot eram blocati la baza, ne-am transpuns in realitate o alta fantezie: sa stam o seara intr-o casa veche doar la lumina lumanarilor. Am ales ideal locul pentru ca toate decoratiunile de interior ale Hanului Vatra sunt mestesugite cu gust, majoritatea in zona, combinandu-se pentru a crea atmosfera de la inceputul secolului trecut.

 

Ce face diferenta sunt materialele.
Acum o suta de ani constructorii nu aveau varianta de a trata elementele de constructie cu lacuri, luciuri sau vopsele complexe. Lemnul era lemn, fierul si pielea la fel. In schimb, ce stiau mesterii era sa le aleaga pe acelea care cu timpul isi pastrau farmecul si se invecheau frumos.

 

IMG_5315 IMG_5865-HDR_OK IMG_5309

 

Desi accentul cade pe functionalitatea spatiilor si utilitatea elementelor, detaliile mestesugite sunt mandria proprietarilor si cele pe care iti vine sa le cercetezi mai indeaproape cu privirea.
Se vad urmele ciocanului si al daltei folosite pentru modelarea lor, se vad texturile si zilele de munca necesare realizarii unei singur element de feronerie. Fiind vorba de sute de ani, “termenul de garantie” al acestor obiecte nu apare pe niciun certificat de la furnizor. Nici nu ar avea nevoie.

 

Dan ne-a povestit despre fiecare obiect, despre cum l-a integrat in han si apoi ne-a lasat sa descoperim singur spatiile.

 

Am inceput cu incaperea in care am stat: o camera racoroasa pentru doua persoane, la parter, cu acces la pridvor si cu fondul sonor asigurat de raul care susura la cativa zeci de metri. Relaxarea care vine din statul comod pe un sezlong in aerul curat de “tara” este comuna tuturor camerelor de la parter si etaj.

 

IMG_4770 IMG_4776 IMG_4818

 

Daca am fi fost un grup de amici sau o familie mai numeroasa am fi primit una dintre camerele cu pat suplimentar sau chiar apartamentul nr. 8 – preferatul nostru datorita dulapului din lemn masiv, pictat manual cu elemente florale.

 

IMG_4982-HDR IMG_5065-HDR IMG_5071-HDR IMG_6491

 

Dintre cele 12 camere (plus apartamentul), 4 sunt mansardate. Am ajuns la ele taman cand ploaia se prelingea in suvoaie pe geamurile oblice. Ce atmosfera boema se creaza stand in pat si privind jocul picaturilor de apa si al norilor de deasupra!

 

Odata cu trecerea ploii a venit si inserarea si racoarea pe care o asteptam de cand am plecat din Bucuresti. Si cum a apus soarele, s-au intors si licuricii in poiana din fata hanului.
Ne-am bucurat de ei urmarindu-le semnalele si am tras in piept, din nou, aerul curat.

 

A doua zi ne-am luat un frumos “la revedere” de la Hanul Vatra – nu inainte de a pune pe lista o ultima oprire pentru drumul spre casa, in timp ce ne pregateam sa servim micul dejun alcatuit din produse locale proaspete: oua de rata, branzeturi si un tip de salam condimentat, specific zonei. Nu ne-am putut hotari unde este mai placut sa mancam: pe terasa, la soare sau in sala de mese extrem de generoasa?

Grea decizie, dar vara fiind, am mers pe varianta terasa!

 

IMG_5716_OK IMG_5404-HDR IMG_5482-HDR

 

 

Culele Valcene

Daca nu ati auzit de cule pana acum, nu e de mirare.  Putini au auzit. Cuvantul “cula” vine din limba turca – kula – si inseamna turn.

In zona Olteniei insa a capatat un sens aparte. Defineste casele boieresti construite special pentru a oferi aparare, dar si confort, in cazul unui asediu. Sunt specifice zonei – nu se mai gasesc in alta parte – si cum doua dintre ele se aflau la mai putin de 10 kilometri distanta am vrut sa vedem cu ochii nostri ce inseamna asta.

 

IMG_6049 IMG_5949_OK IMG_6056 IMG_6921-Pano_OK

 

Norocul nostru a fost ca, din cele 20 de cule ramase inca in picioare in Oltenia, cele doua de langa Costesti  (in Maldaresti, mai exact) sunt printre cele mai bine pastrate.
Exteriorul pastreaza inca amprenta epocii si a scopului in care au fost create: mici, indesate, fara decoratiuni de prisos, dar cu ziduri groase si gauri de tragere atintite exact spre punctele cheie de intrare in domeniu in timp ce interiorul este un exemplu de administrare a spatiului.
Nimic nu le lipsea boierilor: mobila masiva cu decoratiuni tipic oltenesti, balcon cu vedere spre intreaga vale si nici camere de oaspeti si sobe extinse pentru noptile friguroase.

 

Ochiul avizat (sau informat de ghid) descopera insa in spatele acestor amenajari altele cu scop exclusiv practic: suitele de usi si chepenguri care inchideau orice acces cu drugi groase de lemn, sforile care puteau retrage scarile de lemn, fantana baricadata din pivnita si canalele de acces pentru comunicare.
Practic, in doar cateva minute, conacul se putea inchide in sine ca un arici, devenind o fortareata in inima careia era imposibil de ajuns fara mari sacrificii.

 

IMG_6040 IMG_6048 IMG_6003

 

Probabil ca n-ar fi rezistat unui asediu serios, dar se dovedea o nuca tare impotriva cetelor de talhari si haiduci ce bantuiau Oltenia secolului 18 si 19. Una peste alta, cele doua cule ne-au impresionat puternic ca exemplu de maiestrie artistica si inginereasca de nivelul bisericilorfortificate din Transilvania.
Din pacate nu si cu acelasi marketing bun ceea ce face ca mai mult de jumatate dintre ele sa zaca in descompunere asteptand un eventual proprietar.

 

Ne-am propus sa le trecem in revista si sa povestim mai multe despre ele. Nu putem noi schimba prea multe, dar sunt unul dintre putinele locuri care ar beneficia de un aflux  de turisti fara sa puna conditii. Iar cand vom mai trece pe aici sa nu va mirati daca revenim cu povesti despre licurici, Costesti, Hanul Vatra si muntii din zona. Sunt prea frumoase ca sa nu ne oprim macar o zi.

 

Si tot atunci va vom spune si povestea mocanitei care trece prin zona. Momentan, o tinem “secret.”

 

IMG_6333_OK

 

Informatii si sfaturi utile:

Despre cazarea la Hanul Vatra

  • deschis anul trecut, initial cu circuit inchis si doar recent deschis catre public, Hanul Vatra este un loc nou-nout pe care, zicem noi, merita sa il descoperiti
  • proprietarii, Otilia si Dan Loidl, sunt un exemplu de romani care s-au intors din strainatate dupa ce au muncit ani buni acolo, pentru a investi in tara si in zona de bastina
  • puteti face rezervari pe adresa hanulvatra@gmail.com sau le puteti scrie direct pe pagina lor de Facebook.
  • este foarte usor de ajuns – gasiti aici coordonatele GPS
  • hanul are si doua sali de conferinta, ceea ce il face o locatie excelenta pentru team-building-uri si sesiuni de training-uri

IMG_5829-HDR

 

Despre Costesti si atractiile sale

  •  Comuna Costesti, din judetul Valcea, este compusa din patru sate: Costesti, care este si centrul asezarii, Varatici, Bistrita si Pietreni.
  • Muzeul Trovantilor este chiar acolo, la nici 4 km de han
  • vecinatatea cu manastirea Horezu este cel mai bun reper (9km)

 

Despre cule

  • noi am vizitat Cula Greceanu si Cula Duca, parte a unui mini-tur ghidat de o doamna cu multa daruire si pasiune
  • taxa de vizitare este modica (cred ca am platit 10 lei), iar supriza cand am vazut interioarele a fost nepretuita si v-o recomandam!

Comentarii

Citeste mai departe