Ziua 1 – dimineata
Azi am lasat in urma Kerala. Drumul care porneste din Munnar serpuieste vreo 50 de kilometri pe coama muntilor, apoi coboara abrupt in vale. In doar 20 de kilometri diferenta de nivel depaseste 1500 de metri, iar drumul este blocat in multe locuri din cauza reparatiilor. E un obicei anual, ne informeaza soferul, pentru ca in sezonul ploios alunecarile de teren sunt dese si de mare amploare, asa ca in cel secetos se repara de zor.
Diferenta de peisaj e la fel de mare. A ramas de mult in spate verdele puternic al junglei si al plantatiilor de ceai din Kerala, in Tamil Nadu culorile predominante sunt ocrul vegetatiei uscate si maroniul stancilor mari de granit. Poate in alt sezon arata mai verde, dar acum pana si albiile largi ale raurilor pe care le trecem pe poduri de 1-2 kilometri lungime sunt secate complet.
Oamenii, pe care ii cunoscusem deja in Chennai la sosire, ni se par si ei diferiti. La fel de amabili ca peste tot, dar parca mai mici de statura si mai inchisi la culoare. Se spune ca in Tamil Nadu, in coltul de sud-est al Indiei, s-a refugiat populatia initiala a continentului.
Valurile colonizatoare – de indo-europeni, musulmani arabi si apoi vest europeni – au ajuns mai greu aici si influentele lor sunt mai greu sesizabile.
Din acest motiv si templele sunt mai vechi si mai bine pastrate.
Pe la pranz ajungem in Madurai, al doilea oras ca marime din zona.
E plin de praf, se vede cum se ridica caldura din pamant si parca si miresmele infame care fac India cunoscuta incep sa ne dea tarcoale. Toate strazile par la fel si deseori am senzatia ca ne invartim in cerc. Doar mi se pare, soferul stie calea la perfectie, insa nu imi dau seama cum pentru ca, pentru noi cel putin, totul pare identic. Aceeasi amestecatura de ricse, gherete, reclame si ziduri colorate in fiecare intersectie incat mi-e imposibil sa imi aleg un punct de reper. Vizitam Piata de Flori si suntem prinsi in musuroiul de oameni, flori si culori.
Pentru prima data in ultimul an am gasit un oras in care ne-am rataci cu siguranta daca ne-ar lasa de capul nostru.
Ziua 1 – dupa-masa in Madurai
N-avem timp sa ne tragem sufletul pentru ca avem de vizitat. Alegem cu greu doar doua obiective pentru ca n-avem energie pentru mai multe. Primul pe lista, palatul Thirumalai Nayak.
E la fel de impozant ca cel din Mysore. Desi mai putin colorat si mai solid, are farmecul lui.
Ne plac coloanele masive care creeaza jocuri de lumini si tavanele care concentreaza toate culoarile din palat. Ce motiv or fi avut sa picteze doar tavanul si sa lase restul atat de auster?
Pe coloane remarcam o creatura ciudata, care grupeaza caracteristicile a 5 animale diferite (leu, cal, sarpe, peste si vultur) intr-unul singur. Isi trage energia din toate cele 4 elemente, fiecare reprezentat de un animal component, si, unindu-le cu curajul leului devine mai puternic decat toate la un loc. Si un mai bun protector decat oricare dintre ele. E expus prin urmare peste tot, la dimensiuni mari, desi istoria ne arata ca nu prea isi face treaba.
Palatul a fost distrus in mare parte in secolul al-XVIII-lea si reconstruit ulterior, doar partial si cu mici modificari.
Una dintre partile refacute integral este sala de dans, ascunsa intr-un colt. Are dimensiunile si alura unui interior de catedrala gotica, dar prin comparatie cu palatul pare o camaruta. Aici stilul se schimba. Interiorul nu mai este monocrom, geamurile colorate si coloanele sunt sculptate cu detalii bogate.
Influenta europeana este evidenta si indica mai clar decat restul palatului anul in care a fost reconstruit.
Dupa vreo ora de vizitat suntem poftiti elegant afara. Programul de vizitare s-a terminat si acum palatul urmeaza sa imbrace haine noi. Un spectacol de lumini si sunet Are loc aproape in fiecare zi la inserat pentru cei care au avut inspiratia sa isi faca o rezervare.
Noi ne mutam spre cel mai mare templu din oras, Meenakshi Amman, dedicat sotiei lui Shiva, Parvathi (unul din avatarurile ei pe pamant purtand numele Meenakshi). Il gasim repede si este primul (si singurul) loc in care ne luam cu mana de nas si mai repede. Aflam cu ocazia asta si cel mai simplu mod de a-ti soca simturile in India: cauti un drum frecventat de pelerini si il urmezi. Rezultatul e garantat.
In templul din Madurai se zice ca vin aproximativ 50.000 pe zi, iar noi nimerim intr-o zi propice cand numarul aproape se dubleaza. Si cum incepuse sa se intunece majoritatea trecusera deja pe acolo.
Cautam sa evadam undeva la inaltime pentru o privire de ansamblu. Templul este intr-adevar gigantic si cele 4 porti se intrec in inaltimea turnurilor. Esuam in incercarea noastra, desi ochim bine cea mai inalta cladire din zona (un magazin plin cu suveniruri) si primim acces pe acoperis. Nu e voie sa te cateri pana in varf din motive de securitate.
Macar gazda noastra e simpatica si are chiar o logodnica din Romania. In loc de poze ne alegem cu o discutie alerta despre viata lui la noi in tara. Ii place, dar e tare frig.
Cica Romania este “a funny country”!
Apoi ne resemnam si revenim pe pamant ca sa ne incolonam alaturi de restul pelerinilor. Pana sa ajungem la intrarea principala se intuneca si Anca se da batuta. Nu mai vrea sa intre in furnicarul de lume, dar ma risc eu. De curiozitate pentru ca pozele nu sunt permise.
Inauntru e balamuc. Unii se roaga, altii fac turele obligatorii in jurul altarelor. Pana si ghidul imi cere voie sa dispara 10 minute sa aprinda o candela si sa dea 3 ture in jurul lui Ganesha. E zeul la care orice hindus se roaga pentru un inceput favorabil. Fie ca e nunta, nastere, afacere sau casa noua, ceea ce il face de departe cel mai popular.
Imi pun in minte sa il intreb pe ghid care e motivul pentru care se roaga, dar sunt luat de val si, cand credeam ca mai aglomerat nu se poate, o procesiune galagioasa formata din una bucata toba enorma, una bucata vaca si una bucata elefant rasare dintr-un culoar secundar si toata lumea ii face carare vrand-nevrand.
Evident uit ce voiam sa intreb si plec si eu cu valul in urma lor pana mirosul si caldura ma trimit afara.
Pentru o zi e deja prea mult asa o luam pe cel mai scurt drum catre confortul si linistea hotelului. De data asta nici nu mai coboram la restaurant, mancam in camera si adormim fara sa strangem vesela. Maine urmeaza un alt oras mare si un alt drum de peste 200 de kilometri. Kerala cea verde si racoroasa e deja amintire …
Ziua 2 – dimineata
Ne trezim refacuti complet si plecam cat de repede se poate pentru ca, judecand dupa ziua anterioara, ne asteapta alte 4-5 ore de mers. Avem de ales ca destinatie intre Trichy si Tanjore. Ultimul e mai bogat in atractii si oarecum mai vestit, dar primul e mai aproape, are un fort la inaltime si al doilea cel mai mare templu inca folosit din lume, dupa Angkor Wat. Si mai are multe altele, dar ne-am decis ca 2 atractii de top pe zi sunt suficiente.
Drumul e bun si descoperim ca de la Madurai pana in Chennai e autostrada. Noua, neteda si ne va fi alaturi pe urmatoarele doua zile. In loc de cele 5 ore preconizate
reusim doar doua jumatate, insa pierdem una intreaga orientandu-ne prin Trichy. E al treilea mare oras din Tamil Nadu si seamana mult cu Madurai – aglomerat, calduros, prafuit si imposibil sa te orientezi in el. Pana si soferul nostru e nevoit sa isi ceara scuze – de obicei turistii nu opresc aici, Tanjore fiind mai tentant. Macar el vorbeste ceva tamileza asa ca pana la urma ne descurcam.
Ziua 2 – dupa-masa in Trichy
Totul ne pregatea pentru inca o zi ca cea din Madurai si singurul lucru care ne-a tras sa iesim afara din hotel a fost stanca de granit gigantica din mijlocul orasului. I se spune Fortul de pe Stanca, dar in zilele noastre mai vizitat este templul din varf decat fortul in sine. Nu ai cum sa nu o vezi oriunde ai fi in Trichy si atrage ca un magnet orice vizitator care se opreste in acest oras.
Aflam ca de data asta suntem de capul nostru si ne bucuram. Apoi, aflam ca aici nu vin pelerini si ne bucuram la culme.
Asa ca plecam la explorat cu voie buna, fruntea sus si pas intins, sub privirile soferului care se uita dupa noi ingrijorat ca un parinte care isi trimite pentru prima data copilul singur in tabara. Il asiguram ca e imposibil sa ne ratacim cu un asemenea punct de reper, dar asta il linisteste doar partial. Aveam sa il regasim doua ore mai tarziu dand inconjur templului convins ca ne-am pierdut.
Un om de nota zece soferul nostru Mr. Kannan . Fara el turul ar fi fost mai sarac si drumurile mult mai lungi si mai plictisitoare.
In jurul stancii e un bazin cu apa. L-am gasit langa fiecare templu, e obligatoriu sa existe pentru ceremonii, dar aici e secat. Pacat, ar fi dat bine in poza, dar chiar si asa, imensul bolovan de granit domina intregul peisaj si il face deosebit. Nu ca ar fi interesat pe altcineva decat pe noi. In mica piata incropita in jur, toata lumea se uita la cricket. India tocmai bate Africa de Sud, principala contra-candidata la locul 1 in grupa B a campionatului mondial. E greu si sa cumperi o apa pana se termina over-ul, dar reusim pana la urma. Apoi ne punem pe urcat.
E greu urcusul – cam cat pana la etajul 7 intr-un bloc bucurestean si ceva mai abrupt – dar il luam ca pe pastila, dintr-o bucata. Ne tragem sufletul de-abia sus in timp ce admiram panorama.
Adevarul e ca Trichy arata mult mai bine vazut de pe deal decat de jos.
De aici haosul pare ordonat si culorile vii ale unor cladiri pierdute in marea de alb creeaza un contrast frumos. Descoperim cateva artere principale si raul care inconjoara orasul, apoi avem din nou energie pentru ultimul urcus. De data asta treptele sunt cioplite direct in granit si tocite de milioane de talpi de vizitatori. Cu picioarele goale nu e chiar simplu, dar panorama din varf e si mai frumoasa.
Ramanem aici vreo ora alaturi de localnicii care isi petrec seara de duminica alaturi de prieteni stand la taclale. Oricum n-avem unde sa mergem pentru ca restul templului este accesibil doar hindusilor.
Iar racoarea serii si briza de la inaltime fac acest varf de stanca probabil cel mai placut loc din Trichy.
A doua atractie o zarim usor din varf. Turnurile templului Sri Rangam se ridica cativa zeci de metri deasupra junglei. Ne intriga culoarea lor verde, neobisnuita pentru un templu hindus si decidem sa fugim sa le vedem cat inca mai e lumina. Dam binete la coborare elefantului rezident in templu, recuperam soferul grijuliu si in 30 de minute suntem la destinatie.
Primul lucru aflam misterul culorii. Turnurile sunt albe cu ocru in mod normal, dar acum sunt in renovare si verdele vine de la perdelele care acopera schelele de bambus. Drept urmare nu intelegem mai nimic din ele, desi templul este probabil spectaculos.
In primul rand pentru ca nu e un simplu templu ci de fapt un mic orasel. Dispus in 7 patrate concentrice orientate catre punctele cardinale, incorporeaza nu doar lacasuri de cult ci si case si magazine ale castei brahminilor, singurii care pot face afaceri si locui aici.
Pana ne dumirim noi s-a intunecat deja, dar chiar si asa trecem de 5 din cele 7 porti pana la cele care ne sunt interzise ca turisti. Cea care ne blocheaza accesul se cheama pretentios Poarta Paradisului si arata intr-adevar solemn. Se deschide doar la sarbatori importante si noi n-am nimerit momentul.
Asa ca ii facem o poza si trecem mai departe, desi, cu asa viteza n-am inteles mare lucru.
Un singur lucru e clar. Cand va fi gata acest loc va merita vazut. Combinatia de intuneric cu renovari in lucru ne dezvaluie noua prea putin, dar suficient cat sa ne dam seama de dimensiuni si maiestria celor care l-au ridicat. Notam sa revenim si cerem mai multe informatii despre munca de refacere.
A inceput in urma cu 6 luni si in mod normal va mai dura inca 6. Problema pare a fi insa ca guvernatoarea care a demarat aceste lucrari, s-ar putea sa piarda alegerile si cel sau cea care o urmeaza sa nu mai vrea sa le continue sau, si mai rau, sa le amane pe termen nedifinit. Suna cunoscut?
Asa ca intrebarea cheie este cand sunt alegerile si ce sansa are sa castige. Aflam ca alegerile au fost ieri, dar sansele nu sunt prea mari. Cu toate astea, a doua zi, citim in ziar ca, in mod suprinzator, guvernatoarea ramane in functie si dupa afisarea rezultatelor. La anul pe vremea asta intregul complex ar trebui sa fie ca nou.
E deja tarziu si ar fi cazul sa tragem pe dreapta. Maine ne asteapta cel mai lung drum din turul nostru indian si un oras in care trebuie sa vedem macar 4 lucruri. Mai avem doua zile si trebuie sa plecam spre Maldive. Oare nu putem sa amanam zborul si sa mai stam macar o saptamana sa revizitam cateva locuri?
De ce om fi alocat noi doar doua saptamani pentru India? Sa ne fie invatatura de minte pentru data viitoare!
Ziua 3 – la malul marii, in Mahabalipuram
Continuam pe autostrada tamileza si ne distram la ceea ce vedem in jur. Din cand in cand o vaca sau o ricsa ne taie drumul si punem frana brusc. Dam cu ochii de un autobuz caruia ii lipseste complet partea din fata, dar pe care soferul il alearga ca si cum n-ar avea expus axul volanului si cutia de viteze. Schimbam impresii despre trafic si marturisim ca intr-o singura tara am vazut ca aici si asta este Indonezia. Dar cum acolo ne-am incumetat sa ne luam un scuter, cred ca ne-am risca si in India. Poate nu in muntii din Kerala.
Drumul ne ia vreo 5 ore, dar micutul orasel Mahabalipuram ne primeste cu bratele deschise. E linistit, e curat si aglomeratia si praful nu au nicio treaba aici intre lacurile de la periferia Chennaiului. Iar hotelul e de vis si avem si plaja. Nu se putea ceva mai diferit fata de primele doua zile.
Asa ca ne punem pe vizitat. Nimic in Mahabalipuram nu e monumental sau gigantic insa totul este incredibil.
Si totul a fost sapat direct in granit.
Pentru suita de temple pe care le-am vizitat primele au fost necesari 38 de ani, si inca nu sunt terminate.
Cu toate astea, cele 8 blocuri de granit masiv in care s-au modelat 5 temple si 3 statui impun respect. Pare aproape imposibil sa transformi un bolovan atat de dur intr-un templu cu acoperis, coloane si intranduri doar cu dalta si ciocanul, dar acesti oameni au reusit. Si ca sa ne dam seama cat de dura e roca, ghida ne arata ca detaliile au supravietuit peste 1000 de ani la marginea plajei, unde vantul si sarea din aer slefuiesc cu rapiditate orice alt fel de material.
Granitul este materia prima si in urmatoarele doua locatii. De altfel acest tip de roca este emblema Tamil Nadu-ului, dar doar in Mahabalipuram s-a dedicat cineva in asemenea masura muncii de prelucrare. Descoperim la mica distanta cel mai mare basorelief din lume in aer liber, sculptat desigur intr-un bolovan imens, si templele de sub stanca.
Nu sunt niste temple impresionante prin dimensiune, dar faptul ca cineva s-a gandit sa se strecoare sub bolovanii uriasi si sa sape un lacas ne lasa cu gura cascata. Iar povestea sculptata este, cum nu se poate mai potrivit, cea a zeului Vishnu care, in fata unui potop iminent, a ridicat muntele si a oferit sub el protectie atat oamenilor cat si animalelor.
Iar langa el, ghida ne prezinta atractia-distractie preferata a localnicilor: bolovanul care pare ca sta sa o ia la vale, dar nu o face niciodata. Pare destul de nesigur, dar primim invitatia de a impinge la el, ceea ce facem imediat cu toate fortele. Glumim ca l-am miscat cativa centimetri si ne-am oprit pentru a nu rani pe nimeni, dar n-avem prea mare succes. Legenda spune ca au incercat sa il dea jos tragand de el cu 12 elefanti simultan si n-au reusit, asa ca eforturile noastre n-au prea mare credibilitate.
Templul de pe Mal (Shore Temple) este ultimul loc pe care il vedem. Se afla in patrimoniul UNESCO, ca si celelalte, desi la prima vedere nu ne pare mare lucru. Spre deosebire de restul este construit din blocuri si nu sculptat direct in granit masiv, si, desi frumos lucrat, nu impresioneaza prin dimensiuni. Dam cateva ture si ne prinde repede bogatia detaliilor la care cascam gura incercand sa intelegem povestile. Pana ne revenim ne dam seama ca ne-a tinut atenti mai mult de o ora.
Ulterior aflam ca face parte dintr-un complex de 7 temple identice, dar celalte 6 se afla scufundate sub apa Marii Andaman. Pana la tsunamiul din 2004 toata lumea credea ca sunt doar o legenda, dar valul puternic a scos la lumina statui si caramizi sculptate, asa ca pare destul de veridica.
Ca prin miracol, acelasi val aproape ca nu a produs nicio stricaciune templului de pe mal. Daca asta se datoreaza maiestriei constructorilor sau protectiei oferite de zeul Vishnu nu se stie. Parerile sunt impartite, asa ca a ramas la libera noastra apreciere.
Ne-am incheiat ziua pe plaja trecand in revista avantajele micutului, dar ofertantului Mahabalipuram.
Are plaja, are atractii unice, are un oras mare cu aeroport la doar 50 de kilometri (Chennai) si unul dintre locurile sfinte ale Indiei – Kanchipuram – de asemenea la mica distanta.
Resort-uri elegante se gasesc, dupa cum o sa vedeti mai jos, mancare buna pentru toate gusturile si in plus e curat, linistit, si prietenos. Iar lacurile din jur gazduiesc nu doar toata suita de pasari de apa din sudul Indiei ci si crocodili si alte reptile numai bune de observat la apus dintr-o barca confortabila.
Am conchis ca nu exista o explicatie logica pentru care locul e atat de putin vizitat. Am facut un test pe cativa amici intrebandu-i la ce se gandesc cand vine vorba de mers la plaja in India si toti au raspuns Goa.
Dragii mei, asa am fi raspuns si noi. Dar in ziua a treia a turului prin Tamil Nadu ne-am dat seama ca raspunsul este gresit si sunt cateva alte locuri prea putin promovate care au mult mai multe de oferit.
In loc de concluzie
Una peste alta turul prin Tamil Nadu ne-a incercat din greu. Dupa confortul, racoarea si natura superba din Kerala, acomodarea la oras si in aglomeratie a fost grea. Am descoperit aici o parte de India care te ameteste, care se prezinta greu de digerat calatorului incepator si care cere destul efort. Nu exista insa jumatati de masura. Nu poti gusta aceasta regiune daca nu iti asumi complet caldura si celalalte dificultati.
Dar nu e mai putin adevarat ca este un efort care merita. Si pe cat de mult ti se cere, pe atat de mult ti se ofera la schimb.
Problema, si probabil motivul pentru care Tamil Nadu nu are locul meritat pe harta turistica a Indiei, este ca e greu de acasa sa stii daca e pentru tine sau nu. Ei bine exista, ca la orice problema si o solutie. Incepeti turul din Mahabalipuram. E comod, e confortabil, si este o acomodare excelenta inainte de porni mai departe. Iar ceea ce veti vedea aici va va tenta sa explorati mai in departare. Garantam noi.
Cat despre India vazute de noi, sunt atat de multe de zis incat nu putem face o treaba temeinica in cateva paragrafe. Ne-a testat, ne-a fascinat si ne-a cucerit, dar vom povesti despre toate astea intr-un articol dedicat.
Sfaturi si informatii utile:
CAZARE
In Madurai si Trichy sunt destul de putine optiuni bine puse la punct. Noi am stat la SANGAM Hotel in ambele orase si oricat de confortabile ar fi fost camerele, din nou serviciile au fost cele care ne-au cucerit. Povestim mai pe larg in sectiunea Hoteluri.
In Mahabalipuram am stat la GRANDE BAY Resort, un hotel nou, la 200 de metri de plaja. Pe scurt, oaspetii faceau video chat cu prietenii lor de acasa si le aratau hotelul intrebandu-i: “Va vine sa credeti ca asa arata un hotel in India?”
TEMPLE
- peste tot este nevoie sa iti lasi incaltatile la intrare. In unele locuri au o taxa mica, de genul 20 de rupii, in altele nu. Sunt acceptati sosonii din panza (de regula sunt dati de catre agentia tour-operatoare) sau sosetele.
- in templul din Madurai nu sunt permise pozele. La intrare se verifica si se noteaza care e ultima poza pe care ai facut-o, dar nu am inteles de ce, pentru ca oricum nu poti intra cu rucsacul. Trebuie lasat la garderoba. Cum e multa lume, posibil sa nu mai fie disponibile dulapioare inchise cu cheie, caz in care bagajul se poate lasa in grija doamnelor de la intrare. Ghizii zic ca nu este nicio problema, dar decizia va apartine.
- in templul din Trichy nu este permis trepiedul. Desi este intr-un proces amplu de renovare, pe timp de zi se pot face niste poze la detalii, in special coloanele sculptate accentuat sunt foarte atractive.
Pe unde am mai ajuns, ce am vazut si ce am experimentat in India:
- Croaziera pe canalele din Alleppey;
- Verdele din “Tara lui Dumnezeu” – plantatiile de ceai din Munnar;
- Un spectacol traditional inedit in Cochin;
- Mysore – al doilea cel mai curat oras din India;
- Impresii puternice din Chennai.
