IMG_8977


Bun venit la bord!

De cand am pus piciorul pe vas, am trecut brusc in alta lume.
Caldura apasatoare, aglomeratia si veselia galagioasa a dominicanilor au fost brusc inlocuite de o racoare patrunzatoare si un lux serios si organizat tipic european. Dintr-odata totul avea numere, procedurile iti indicau locuri unde sa te prezinti, la timpi clar specificati, cu formulare ce ti se livrau nici mai devreme nici mai tarziu decat era nevoie.
Miile de pasageri defilau in liniste, cuminti, indeplinind toate aceste teme necesare imbarcarii. 
Adevarul este ca la 8 seara, dupa o zi in care ne carasem cele peste 30 de kilograme de bagaje pana in insula Saona si inapoi, in ritm de merengue si cu un pic cam mult Cuba Libre la indemana, aceasta organizare ne-a prins tare bine. In aproximativ o ora eram cazati, intr-o camera similara cu cea a unui hotel mic, dar impecabil, fara sa ne batem prea mult capul. Bataia de cap a venit dupa aceea.:)

 

In primul rand, ce ne-a dat cel mai mult de furca, a fost limba franceza. Desi amandoi credeam ca vorbim aproape cursiv si teoretic mai bine decat spaniola, schimbarea dupa 8 zile de gandit si tradus totul in spaniola a fost prea mult pentru noi. Creierele au refuzat sa se adapteze si ne-am amuzat copios cu fraze care ne ieseau fara voie intr-o francezo-spaniolo-romana de pus la colectie.

 

Ne-am dat batuti si am virat pe engleza, asa ca am ca e cazul sa tragem pe dreapta repede, urmand sa vedem a doua zi ce e cu vasul. Din pacate nu s-a putut. Pe o parte pentru ca fix in momentul plecarii din port – ora 23:00 – este obligatorie prezenta la prezentarea masurilor de securitate in caz de naufragiu, dar mai ales pentru ca la o ora dupa imbarcare ne sosise doar unul dintre bagajele “de cala”.

La intrebarile noastre ni s-a spus sa nu ne impacientam, daca nu ajunge bagajul pana in ora 22, sa ne prezentam la receptie, pana atunci sa stam cuminti. Noi am stat, bagajul insa tot n-a aparut. Asa la ora 22 ne-am incolonat la receptie, alaturi de alti 10 nefericiti, ca sa aflam ca bagajul a fost retinut din motive de securitate pentru ca ar contine o arma alba de dimensiuni prea mari pentru a fi acceptat la bord. Inutil sa comentam, pentru ca acest lucru se face pe alta punte, alta camera, alta persoana. Desigur, dupa o alta coada.

Aici treaba a mers ceva mai repede. Dupa o suita de francezi care aveau bagajele retinute din cauza fiarelor de calcat (ca o paranteza, cum oare poti cere tinuta obligatorie de gala la cina si sa nu permiti fiare de calcat in valize?!) am ajuns si la bagajul meu. Inutil de spus ca nu aveam nimic in rucsac care sa semene macar a arma alba, asa ca in fata unui spaniol masiv de la securitate l-am desfacut pe tot, trecandu-i prin fata ochilor trepiedul, mini briceagul si alte instrumente care puteau sa semene a cutit. Nimic. Noroc ca omul era si el la fel de bucuros ca noi ca are de-a face cu cineva care nu vorbeste franceza.

 

Asa ca din una in alta am descoperit  sursa problemei – cadoul din partea hotelului Barcelo Bavaro Beach Resort, un set de desfacut sticle de vin – care…. pe scaner lasase impresia unei arme albe. A fost ok asadar si am plecat spre prezentarea obligatorie de la ora 23.
A durat 30 de minute si a fost mai plictisitoare decat zborul transatlantic. Noroc ca a avut loc in cazinoul de la bordul vasului si slot-machine-urile s-au dovedit a fi elemente de mobilier pe care se poate atipi la nevoie, mai ales daca ai o vesta de salvare la indemana.

 

IMG_8463

Nava de croaziera Horizon

Am descoperit-o a doua zi, pe lumina si, desi relativ micuta comparand cu ce am mai vazut in Caraibe, ni s-a parut impresionanta.
Are 11 etaje – din care primele 2 inaccesibile – si toate facilitatile unui hotel all inclusive – doua restaurante, un bufet, un gratar in aer liber, o zona de magazine, un spa, doua piscine, doua jacuzzi-uri, un cazinou, o sala de spectacole si multe altele. Asta pe langa cele … camere de 3, 4 si 2 persoane.

 

IMG_8602

 

Desi navigheaza sub pavilion maltez si croaziera este organizata de Pullmantur, nava este pamant frantuzesc, fiind operata de Croiserres de France.
Asta implica un accent puternic pe ceea ce inseamna eticheta si prezenta (noi, impachetand pentru un an, am lasat ceva de dorit in ceea ce priveste hainele de gala) insa un accent si mai puternic pe bucatarie si calitatea mancarii.
Am fost efectiv rasfatati cu cele mai bune preparate gasite in Caraibe, deserturile fiind efectiv spectaculoase, le vom duce dorul ceva timp de acum in colo.

 

In afara deliciilor culinare nava ofera teoretic de toate pentru fiecare.
Spectacole de teatru si magie, locuri de joaca cu animatori pentru cei mici, sezlonguri pentru cei care vor sa se bronzeze, turnee de poker si mese pentru toate jocurile de noroc posibile, dar mai ales seri de gala in restaurant.

 

Spun teoretic pentru ca noi am ales sa parasim vaporul pentru maximum de timp posibil atunci cand era in port, iar timpul de pe vas sa il folosim aproape exclusiv pentru a procesa impresii, in aer liber, pe una din puntile descoperite cu vedere la mare. Activitatile pareau insa pe gustul celor de varsta a doua si a treia care erau vizibil antrenati in tot ceea ce organiza echipajul, serile de gala fiind de departe cele mai populare.
Atunci majoritatea oaspetilor defilau cu rochii elegante si costume la patru ace intre puntile vaporului intocmai ca intr-un hotel de lux.

 

IMG_8993

 

Destinatiile

Noi am stiut insa de la inceput ca nu pentru a ne etala tinutele de gala am ales aceasta croaziera, ci pentru a vedea cat mai mult din Insulele Antile, o parte de lume la care am visat mereu cand citeam povesti cu pirati si colonisti. Si nu am fost deloc dezamagiti. Dupa o prima zi pe mare, fara oprire, am avut ocazia sa cunoastem succesiv 5 insule: Saint Lucia, Barbados, Martinique, parte din Franta, deci teritoriu UE, Saint Kitts, Tortola (parte din Insulele Virgine Britanice).

Fiecare oprire este spectaculoasa si speciala asa ca are propria ei poveste.

 

Pentru noi a fost si mai special cu cat, inca din prima zi, am descoperit ca excursiile organizate pe vas s-au ocupat in totalitate, si a trebuit sa ne descurcam singuri. Asta implica in primul rand sa citesti jurnalul de bord, un ziar de 4 pagini ce se livreaza in fiecare seara in camera. Aici afli cele mai importante 2 informatii: cand ajunge vaporul in port si cand pleaca.

 

Daca cei care pleaca cu excursii organizate de la bord sunt asteptati in cazul unor intarzieri, atunci cand esti pe cont propriu trebuie sa fii sigur ca ajungi la timp. Nu intereseaza pe nimeni daca taximetristul tau a facut pana. Desi vasul nu asteapta, ai un numar unde sa suni ca sa anunti ca ceva e in neregula.

E important sa iti faci un plan de cu seara pentru a obtine maximum din fiecare oprire.
Orele variaza de la port la port si, daca de obicei ai cam o zi intreaga la dispozitie – intre 8-9 dimineata si 5-6 dupa masa – in Tortola a trebuit sa renuntam la visele noastre de a vizita adaposturi de pirati de pe insulele adiacente, pentru ca, surpriza, urma sa stam doar pana la pranz.

 

Un alt lucru de luat in calcul este ca porturile sunt pline de binevoitori “care de-abia asteapta sa explice turistilor cum sa isi cheltuie banii. Cel mai bun lucru pe care il poti face este sa ii ignori, sa cauti oficiul de turism si sa afli ce se poate face si care e pretul corect. Apoi sa te asiguri ca negociezi inainte de excursie pentru a nu avea suprize la final. O mica schema care functioneaza aproape intotdeauna este sa te prefaci sincer mirat si suparat atunci cand ti se comunica un pret.
Un “Cat???” spus cu mimica potrivita iti poate aduce reduceri de peste 50% la diverse suveniruri, bauturi si alte mizilicuri.

 

Cu aceste cateva reguli ne laudam ca am reusit sa avem experiente de neuitat la preturi sensibil mai mici decat am fi platit pe vapor. Din pacate, in fiecare destinatie a trebuit sa alegem doar una sau doua din cele 4-5 atractii pentru ca timpul nu ne-a permis.
Cum croaziera care sa opreasca 2-3 zile in fiecare locatie inca nu s-a inventat a trebuit sa promitem aproape peste tot ca vom reveni.

 

IMG_8132

Spiritul caraibelor

Desi, una peste alta a fost destul de obositor, o astfel de croaziera se recomanda tuturor celor care ajung sa aprecieze caraibele. Ai ocazia sa vizitezi comunitati mici, pe insule nu foarte intinse (multe dintre ele state independent), si astfel ai parte de o interactiune mult mai apropiata si cu un farmec aparte. Iar senzatia de a naviga seara privind apusul pe o mare fara margini merita incercata macar odata.

***

In celelalte zile ale croazierei am ajuns in:

 

Sfaturi utile

  • raul de mare nu este o problema – noi aproape nu am simtit, desi in cateva seri s-au emis alerte de mare agitata. Vapoarele construite dupa ’90 au stabilizatoare speciale care ajuta mult, dar pentru cei cu sensibilitate ridicata exista pastile impotriva raului de miscare;
  • asigurati-va ca in formular completati corect limbile vorbite. Vi se vor aloca cameriste si chelneri care vorbesc exclusiv acele limbi;
  • consultati jurnalul de bord. Se citeste rapid si ofera multe informatii utile – pe langa orele de sosire si plecare sunt zilnic reduceri la diverse servicii, produse sau activitati unice pe vas;
  • daca preferati excursii fara batai de cap, optati pentru cele organizate pe vas inca din prima seara. Desi drumul pana la vapor si imbarcarea sunt obositoare, in urmatoarea dimineata poate fi prea tarziu;
  • pentru a trai la maximum experienta unei croaziere, si daca bagajul va permite, impachetati unul sau mai multe seturi de haine de seara. Merita.
  • atentie insa la bagaj. Orice obiect de metal mai mare de cativa centimetri va trezi suspiciune si va trebui sa treceti printr-o procedura obositoare, desi obiectul in sine este inofensiv;
  • in unele opriri exista riscuri de vreme rea sau boli tropicale. Nu sunt o problema serioasa daca va informati inca de la sosirea in port;
  • accesul la internet pe vas se face exclusiv prin satelit, ceea ce inseamna ca va costa mult si merge greu. Cu 9 EUR primesti 10 minute…Gasiti insa internet mult mai bun si accesibil in locurile in care opriti, de exemplu, in Saint Lucia, costa 5 USD/zi;
  • la imbarcarea pe vas veti primi un card magnetic. Acesta permite accesul la toate facilitatile, serveste drept pasaport in porturile in care opriti si puteti plati cu el serviciile care nu sunt incluse si diversele cumparaturi de pe vas. Puteti achita zilnic cu cash platile stranse peste zi, insa este mult mai simplu sa atasati un card de credit sau debit la imbarcare si nu veti avea batai de cap. Atentie insa la balanta de pe card. Primul lucru vi se va debita o suma intre 70 si 150 de euro pentru fiecare membru al familiei, contravaloarea serviciilor hoteliere, separat de ce ati platit deja in momentul rezervarii.

 

— Colegii de la TUI TravelCenter au pregatit diverse pachete pentru croaziere in TOATA lumea.
Cateva exemple gasiti aici.

banner

 

Articol publicat pe 15 aprilie 2014.

 

Mai multe imagini cu vasul de croaziera Horizon:

 

 

Comentarii

Citeste mai departe