IMG_4088

 

TRECATOAREA DE LA 4200 m

Hai, ca nu a fost atat de rau peste noapte! Erick chiar topaia.
Ne-am trezit toti relativ adunati, uimiti de starea de spirit extraordinara si de cea fizica care sa o sustina pe prima! Mai un mate de coca (ceai din frunze de coca, bautura traditionala inca), mai o aspirina si niste pastile energizante pe care le luau cei trei baieti, ne-am adunat la micul dejun entuziasti.

 

Din moment ce fusese asa de rupator cu o zi inainte, nu putea fi mai rau, nu?
Erick era mai retinut, explicand-ne ca mai avem ceva de urcat pana in varf. Cam trei ore.
- Ei, nah, dar se vede! Uite acolo!
Omul nu ne-a contrazis.

 

Dupa nici cativa metri, scari! Multe-multe trepte intimidante, din piatra alba. photo 2 (12)

 

La o privire mai atenta, printre crapaturiile dintre ele, se vedeau flori. Cum nici nu se punea problema sa imi pot ridica capul din pamant, m-am bucurat de varietatea si incapatanarea lor de a se cuibari in orice crapatura. Si mai aveau si puterea sa infloreasca!

 

De data asta, drumul se incolacise in jurul muntelui, de aceea ce vazusem noi “de jos”, din camping, parea aproape.
Acel punct era doar jumatatea! A doua parte pandea pe partea cealalta a muntelui.

 

Urcand, iti vin tot felul de ganduri si panseuri profunde, care te imbogatesc spiritual, ca o calatorie spre detasare si intelepciune, nu?
Ei bine, mie nu. Imi pare rau, dar nu puteam investi energie decat in alimentarea cu aer a plamanilor si a creierului, ca sa continuie sa imi miste picioarele si bratele desalate pe bete.

 

Cat timp eu faceam asta, acele siluete care raspund la numele generic de “porteri” au trecut rapid pe langa noi. IMG_4097

 

O oprire scurta la o laguna (de unde oare a rasarit la altitudinea asta?) si din nou in sus.
De data asta m-am lipit de doamna din Anglia, calcandu-i efectv pe urme, incarcand sa tin ritmul ei. Si a fost mai bine!
Cand am vazut coama muntelui, cu tot vantul puternic care sufla din toate partile, m-am animat la poza.

 

La urma urmei, ajunsesem la 4200 m, pe abdomenul Femeii Moarte.

IMG_4101

 

Dar nu ne-am dat seama de ce se numeste asa decat dupa ce am inceput coborarea pana la 3600 m. Este la fel de abrupta ca si urcarea, dar acum alti muschi erau solicitati, muschi odihniti si articulatii incalzite!
Plamanii si inima se odihneau in sfarsit, pentru asaltul final: varful Runkuracay, la doar 3800 m.
Era ultima urcare serioasa din traseu, dar o vedeam cu alti ochi. Anticipam deja dorul care ne va fi de greutatea unei urcari serioase. Si, in plus, 200 m pana in varf, plus promisiunea vizitarii unui sit incas – Sayaqmarca – ne-a animat sa continuam in cu totul alt spirit. IMG_4180

 

Am avut suflu sa ridicam capul din pamant, sa ne uitam in urma pentru a vedea de unde venim, sa dibuim forma sculpturala a pasului Femeii Moarte, care se numeste asa doar de impresie, nu a murit nimeni acolo, este doar o forma simplificata a conturului unei femei.
Campingul de la Chaquicocha, la 3500 m, sub un cer instelat ce arata complet altfel in emisfera sudica ne-a relaxat total.
Numai bine pentru a ne bucura de mancarea incredibila si pentru a-i cunoaste pe acei extraterestrii micuti care ne-au facut viata mai usoara.

IMG_4142

Porterii nu sunt de pe Pamant!

12 urmasi mandri de incasi in care amestecul cu spaniolii aproape ca nu se simte, ne-au facut viata mai usoara, carand butelia de gaz, cortul comun in care am mancat, corturile noastre, scaunele pliabile, vesela si ingredientele pentru a prepara o mancare ce surcalseaza multe restaurante cu pretentii!
Porterii au 1,60 maxim si cam 60 kg.

IMG_4244

 

Cara in spate pana la 25 kg si nu va inchipuiti ca au rucsaci Osprey! Au niste ranite cu chingi grosolane, sandale peruane in picioare, niste gambe ca piatra si, indiferent daca sunt 0 grade dimineata si 20 la pranz, au aceleasi haine in timpul zilei.
Pieptul le este umflat, Erick spune ca au plamanii mai mari ca ai nostri si de aceea e asa. Nu m-am prins daca glumeste sau nu, dar clar porterii sunt veniti de pe alta planeta sau sunt copii lui Wiracocha cel prea venerat. IMG_4211

 

Altfel nu pot sa explic cum de fug pe Inca Trail, fara echipament care sa ii ajute si cu asa mare greutate in spate! Totul pentru ca atunci cand ajungem noi descompusi si franti in camping sa gasim corturile puse si o masa calda.
Porterii pot face tot drumul de la km 82 pana la Machu Picchu in 5-6 ore daca isi propun.
De altfel, se pare ca recordul il detine un porter din Cusco, sub 5 ore…
Impresionant, nu?
Si cu toate ca sunt niste descendenti de zei, mi s-au parut asa de incurcati si usor jenati de momentul prezentarii in fata noastra, incat unii au dat-o pe quechua in loc de spaniola. Cel mai tanar, 20 de ani. Cel mai in varsta, 40 si ceva.

 

Fiecare ne-a spus in doua cuvinte care este sarcina sa in echipa. Toti cu ochii oblici, plecati, cu pielea cafenie, arsa de soare si o mina incurcata!
Cu totii incredibili, in frunte cu bucatarul care a tinut foarte mult la prezenta in uniforma alba de chef.
Tare drag ne-a fost de ei!

 

O zi perfecta pe Inca Trail

Stiam ca prima parte a celei de-a treia zi urma sa fie o placere, cu urcusuri domoale si coborari line, asa ca ne-am relaxat si am avut starea necesara sa observam si sa constientizam inaltimea muntilor care ne inconjurau pe masura ce se ridica ceata.
Sunt abrupti, verzi pentru ca abunda de vegetatie si atat de semeti incat strapung norii. Practic mai tot timpul i-am vazut cu guler de nori, iar desupra lor, cu capison de zapada si gheata. Cateodata aveam dubii daca panza groasa, alba este nor sau zapada. IMG_4275

 

Ecosistemul s-a schimbat masiv in cele trei zile: de la tundra aplina la “padurea din nori” (cloud forest). Urma sa mergem prin aceasta padure din nori pe masura ce ne apropiam de Machu Picchu. O caracteristica a micro-climatului din “cloud forest” este ca aduna apa de pe versanti din cauza diferentei dintre aerul adus de Amazon ziua si temperatura scazuta din timpul noptii. Dar vegetatiei atat ii trebuie! Devinde o forta de necontrolat, acaparand totul, dand nastere unor plante pe cat de ciudate, pe atat de uimitoare. IMG_4210 

 

Ne astepta o coborare deosebit de abrupta.

Aproape 1000 de m diferenta de nivel si plina de… trepte.
Ca sa fie si mai spectaculos, scarile treceau prin grote naturale intunecate, dandu-ne ceva emotii, mai ales ca totul este imbibat cu apa.
Desi coborarea pare mai usoara decat urcarea, la trasul liniei te alegi cu o febra musculara monstruoasa, care nu se compara cu nimic din ce poti pati la urcare.
Nu credeam, asa ca am zburdat din treapta in treapta cateva ore pana cand am ajuns la 2700 m, in campingul de dinaintea marii zile!

 

Pentru a ne trezi si mai tare pofta de Machu Picchu, exact cand ziua se ingana cu noapte am vizitat (noi si o o mica turme de lame) Winay Wayna.
Traducerea din quechua este “vesnic tanar”. Ca si la ruinele anterioare, am concluzionat inca o data ca incasii astia avea o abilitate deosebita in a alege locul in care sa isi intemeieze orasele.
Panorama care ni s-a arat si aici, deasupra raului Urubamba, ne-a lasat muti de admiratie si extrem de emotionati. IMG_4333

 

Ne-a crescut starea de agitatie si neastampar pentru ce urma sa vedem a doua zi, in jurul mesei cu cina festiva, in care bucatarul s-a intrecut pe el pregatindu-ne un tort cu dedicatie! Pe Inca Trail, in a treia seara! Cat de wow este asta?
Multumim!

Prima parte a povestii de pe Inca Trail este aici.
Ultima parte, cu Machu Picchu este aici. Iar daca vreti sa cititi si despre alte locuri din Peru in care am ajuns, gasiti toate povestile noastre la acest link: http://www.unanhaihui.ro/tag/peru/

 

 

Comentarii

comments

Citeste mai departe