IMG_6752

 

Pamantul Vietnamului este rodnic si variant.
Are o coasta lunga la est, cu plaje, sate de pescari si porturi, munti la vest, ideali pentru cafea si piper si delte numai bune pentru plantat orez si fructe tropicale. Ce nu se gaseste insa pe acest pamant este un mod de transport care sa depaseasca viteza medie de 60 de kilometri pe ora. Fie autocar, fie tren, fie motocicleta si chiar vapor nimic nu se misca mai repede de atat. Ceea ce inseamna ca un drum de la nord la sud de 1600 de kilometri dureaza vreo 2 zile si o noapte daca vrei sa il faci dintr-o bucata.

 

Ar fi fost bine daca ar fi existat macar o oprire intermediara. Vreun orasel vechi, vreun complex de ruine si o infrastructura turistica cat de cat. Poate si o plaja, daca tot e oceanul in vecinatate. Se gasesc pe drum, dar aproape de capetele traseului, ori ca sa fie intr-adevar o oprire binevenita ar fi trebuit sa fie fix la jumatatea lui. Vrem cam multe nu?

 

De fapt nu. Micul sat de negustori Hoi An si fratele lui mai mare Hue, aflat la 200 de km spre nord, sunt fix ce ne doream. Perfect localizate, cu istorie, ruine si plaje si, de cand sunt parte din patrimoniul UNESCO, dotate cu tot ce trebuie pentru o vacanta de o saptamana. Trecand pe aici si testandu-le pe pielea noastra, as zice chiar ca s,unt o oprire recomandata inaintea oricaror celelalte.

Drumuri vietnameze
IMG_6660

 

Drumul pana in Hoi An incepe din Da Nang.
Al treilea oras ca marime al tarii este nod principal pentru autocare, trenuri si are si aeroport. Niciuna din astea nu se gasesc in Hoi An motiv pentru care, oricum ati ajunge aici, trebuie sa schimbati mijlocul de transport.

 

Cand am ajuns noi pe la 5 seara era deja intuneric. O patura groasa de nori oprea tot soarele si lasa sa curga o ploaie de toamna, deasa si mica.
Dintr-o data, varianta economica de ajuns cu ricsa de la aeroport la statia de autocare si de acolo ales ceva pentru cei 40 de kilometri pana la destinatie, nu mai suna asa bine. Am pus ochii pe un taximetrist si, dregandu-mi vocea, am plecat sa dau ce e mai bun din mine la negocierea care se anunta dura si pe sume mari.

 

M-a linistit din start. Cei $18 nu erau chiar o suma exorbitanta asa cum ma asteptam si in plus erau listati mare pe un panou in statie. Deci nenegociabil. Am incercat oricum, cu placa traditionala – punem taxatorul ca altfel nici nu discut. Nici el nu discuta, se plateste ce scrie pe panou, dar oricum l-a pus doar ca sa rada de mine. La destinatie afisa 25 USD.

 

Drumul a fost neasteptat de lin, desi primul contact cu “autostrazile” vietnameze ne-a cam speriat putin.
De fapt autostrada e mult spus. Are doua benzi si un strat despartitor intre sensuri, dar si treceri de pietoni si motoscutere din plin pe una din benzi. Iar cand iti sar 3 vaci la 200m in fata din stratul despartitor si descoperi o pereche pe scuter certandu-se de-a latul drumului, pe banda a doua, fara vreo lumina aprinsa, denumirea de autostrada nu iti mai da nici un fel de siguranta. Ne-am convins final ca viteza maxima limitata la 100 km/h pe autostrada nu e un semn de precautie, ci un fel de gluma. E imposibil sa mergi atat de rapid si sa speri ca ajungi intreg.

 

Soferul nostru vazuse insa multe din astea si ne-a descarcat fara vreo zgarietura in fata hotelului dupa vreo 50 de minute. Hoi An-ul nu arata insa deloc asa cum ne imaginasem.

 

Un pic de istorie
IMG_4094

 

Micutul orasel si-a inceput viata inca din secolul 1 ca un port de negustori.
La acea vreme se crede ca era cel mai mare din sud-estul asiei si o poarta principala pentru transferul mirodeniilor. Si cum la acea vreme mirodeniile insemnau bani, averile se faceau aici cu usurinta. Atrasi de acest miraj, comercianti din toate colturile continentului s-au stabilit in zona, pe langa vietnamezi si chinezi, traind comunitati de japonezi si indieni. Colonistii europeni l-au gasit in culmea gloriei si, intre secolele 16 si 18, s-au asezat la randul lor, in special olandezi, portughezi si francezi.

 

Denumirea de Hoi An – in traducere “loc de intalnire linistit” – dateaza din acea vreme si i se potrivea de minune.
Era unul dintre cele mai cosmpolite orasele din aceasta zona de lume, cladirile care compun centrul vechi ramanand marturie pana astazi.
IMG_6943

 

Dar tot in aceasta perioada a inceput si declinul. Cand in 1850 Vietnamul a devenit colonie franceza, oraselul nu a mai corespuns. Era nevoie de ceva cu adevarat mare, pe masura ambitiilor, si cel mai simplu era sa se dezvolte un oras nou, de la zero, pe care sa nu il mai imparta cu nimeni. Asa s-a infiintat Da Nang si usor usor intreaga activitate de comert s-a mutat acolo.

 

Ce parea insa un blestem s-a dovedit a fi o binecuvantare. Cand in anii ’40 -; 70 Vietnamul a trecut prin doua razboaie interne, orice avea valoare economica a fost luat la tinta si distrus.
Nu insa si Hoi An care nu mai prezenta deja vreun interes pentru nimeni. Viata aici a curs linistita, oamenii si-au vazut de pescuit si felinare, iar cladirile de cateva sute de ani vechime au ramas in picioare. Motiv pentru care astazi este inclus in patrimoniul UNESCO drept “un exemplu exceptional de bine conservat de port asiatic din secolele 15-19″.

 

Hoi An in zilele noastre
IMG_6748

 

Pentru noi insa, pe intuneric si pe ploaie, parea doar un orasel mic de provincie.
Galagia si multimea de turisti pe care ne-am invatat sa le gasim intr-un loc UNESCO lipseau cu desavarsire si nici macar vreun localnic n-avea chef sa ne vanda nimic. Pe stradutele slab luminate si pline de apa, doar un scuter grabit mai trecea din cand in cand, si cu greu am gasit un loc unde sa luam masa. Daca in Ho Chi Minh City la 10 seara incepea petrecerea si lumea se aduna pe strazi, aici la 9 seara totul era inchis si parea aproape pustiu.

 

A doua zi insa lucrurile aveau sa se schimbe.
In primul rand pentru ca ploaia s-a oprit si a iesit soarele. O combinatie cum nu se poate mai buna, pentru ca ploile precedente udasera tot, intarind culorile, lumina puternica punandu-le si mai mult in evidenta. Avea sa fie ultima data cand mai vedem soare, pentru o saptamana, dar nestiind asta pe moment am luat-o usor la pas crezand ca avem tot timpul din lume.

 

Centrul vechi al Hoi An-ului este … galben. Indiferent de tipul cladirii – vietnameze, chinezesti sau cu aer colonial european – majoritatea sunt galbene. Un templu roz sau cate o casa albastra sau rosie mai rup monotonia, dar galbenul este omniprezent.
IMG_6764

 

Si ii sta bine asa. Se potriveste cu fluviul cenusiu care curge agale intr-o parte a orasului si mai ales cu felinarele de hartie multicolore care impodobesc orice gard, intrare sau stalp. Iar o data pe luna, duc faima orasului in toate colturile lumii. Pentru ca ceea ce face Hoi An-ul cel mai cunoscut este festivalul felinarelor.
In data de 14 ale fiecarei luni circulatia si curentul electric se opresc in oras si pentru o noapte totul se desfasoara ca odinioara, exclusiv la lumina lumanarilor.
IMG_6690

 

De aceea sunt imprastiate peste tot, nu doar cu scop decorativ, ci si functional, si fiecare stalp de iluminat stradal, pe langa un bec are atasat si un felinar.
Ne facusem un plan si aveam sa vedem si noi acest colorat moment.
Din pacate socoteala de acasa nu se prea potriveste cu cea din Asia.

Despre date si calendare
IMG_7073

 

Este bine stiut faptul ca un calendar descrie timpul necesar pentru ca pamantul sa faca o rotatie completa in jurul soarelui. Este impartit in 12 luni, cu numar diferit de zile si tine cont de fazele soarelui – soltistii si echinoctii – astfel incat aceste momente sa cada mereu in aceeasi zi. In felul asta se marcheaza anotimpurile si timpul trecut intre ele.

 

Ce nu asa de bine stiut este ca pentru alte zone ale globului, in afara celei temperate continentale, aceste informatii nu aveau prea multa relevanta in trecut. Mai degraba decat cele 4 sezoane (care aici sunt oricum doua si au prea putina legatura cu distanta fata de soare) importante erau fazele lunii in functie de care varia mareea si nivelul apei in zonele inundabile folosite la agricultura.

 

Din acest motiv, aproape intregul continent foloseste doua calendare. Cel universal, solar, pentru a marca sarbatorile moderne – Craciunul, Ziua Femeii, Ziua Muncii – si cel traditional, lunar, in functie de care se planifica agricultura, sarbatorile religioase, nuntile si chiar deschiderea de afaceri si construitul unei case.

 

Acest calendar este “responsabil” pentru data variabila a noului an chinezesc (cade in ziua in care apare a doua oara luna noua dupa solstitiul de iarna) si mai ales pentru incurcat turistii care ajung in Hoi An. Pentru ca marele festival pe care il asteptam pe 14 Decembrie se socotea de fapt dupa moda veche si il ratasem cu 5 zile.

 

Centrul vechi

Cu planul dat peste cap nu ne-a mai ramas altceva de facut decat sa ne bucuram de cele 4 zile aici si de lipsa turistilor, care tocmai parasisera orasul la sfarsitul festivalului.

 

In prima dintre ele am batut orasul la pas, minunandu-ne la culori, sub un soare placut ca de toamna.IMG_4028

 

Centrul nu este mare, si se poate parcurge dintr-un capat in celalalt in doar 10-15 minute pe strada principala. Asta daca nu te opresti pe parcurs, dar sigur o vei face, fie atras de culorile vii ale celor cateva temple, fie de aromele delicioase ale multelor restaurante, fie de magazinele de arta si confectii. Cele din urma chiar merita o mentiune pentru ca nu sunt tipul traditional de tarabe cu marfuri chinezesti, ci propun lucruri frumoase, lucrate cu migala si gust.

 

Pentru lucruri chinezesti exista Piata Centrala, locul de unde incepe propriu-zis centrul vechi. Mai interesant aici este forfota din zona de legume si fructe, care nu se opreste fie ploaie, fie vant. E fascinant cum o taraba din piata poate fi loc de vanzare, restaurant, loc de odihna si de intalnire in acelasi timp, si daca ai 30 de minute de cascat gura in jurul pranzului vei vedea exact cum se metarfozeaza in toate aceste spatii.
IMG_6846

Fast food vietnamez

De altfel, resturantele Vietnameze sunt cea mai simpatica inventie pe care am vazut-o.
Pentru a deschide unul ai nevoie de o oala, o plita, un mic dulap, vesela si 10 scaune. Nu doar ca dureaza 5 minute sa il instalezi la colt de strada, dar este si portabil. Scaunele intra unele peste altele in dulap si deasupra pui plita. Vesela la randul ei incape in oala alaturi de ingrediente. Apoi, pui fiecare din cele doua pachetele compacte pe cate un taler al balantei, iei balanta pe umar si ai plecat cu restaurantul inapoi acasa.
IMG_4232

 

N-am zis nimic de masa? Nu conteaza, poti folosi unul din scaune. Sunt joase, cam stai cu genunchii la gura, insa asa e obiceiul locului si merita experimentat.
Nu va dati seama ce mancaruri se pot servi la un astfel de restaurant? Nu prea multe, de obicei. Cel mai de succes fel este Pho, un fel de supa de vita care se face mai repede decat orice preparat fast-food.
Si este atat de gustoasa inca ramane in amintirea papilelor gustative multa vreme.
IMG_7612

 

In primul rand, fierbi vita de acasa si pastrezi apa ramasa in oala.
O pui pe plita sa stea extrem de fierbinte si cand vine clientul umplii un bol cu ea. Adaugi taitei de orez, felii taiate subtire de carne de vita, germeni de grau, menta, spanac de apa si ce mirodenii vrea clientul. Pana ajungi cu ea la masa si o lasi putin sa iti traga sufletul, ingredientele se amesteca suficient si o poti manca. Instrumentele necesare sunt betisoarele care prind, combina si taie componentele si o lingura mai adanca, pentru zeama.
IMG_6684

 

E delicioasa si un exemplu perfect de bucatarie vietnameza unde nimic nu dureaza mai mult de 10 minute. E clar de ce fast-food-urile nu au prins deloc aici (pentru ca o pizza dureaza dublu decat orice traditional) si cred ca atunci cand Pho-ul si rudele lui vor porni spre alte meridiane va fi greu sa le faca fata.

 

Faleza din Hoi An
IMG_6779

 

Revenind la Hoi An, daca nu va place forfota, celalalt capat al centrului vechi e cum nu se poate mai diferit. In locul agitatiei multicolore din piata aici se gaseste un mic canal ce pe vremuri delimita comunitatea japoneaza de restul orasului.
Pentru a marca trecerea, un pod tipic nipon, cu templu atasat, sta inca in picioare si este simbolul orasului, gasindu-se pe toate emblemele si semnele de aic. Pentru ca desi e mic, doar vreo 10-15 metri lungime, simbolistica lui este la scala uriasa.
IMG_4203

 

Una dintre legende spune ca dragonul-monstru Mamazu sta adormit de-a lungul globului, cu capul in India, coada in Japonia si corpul intins pe coastelor Asiei de sud. Miscarile lui provoaca cutremure si taifunuri, iar podul acoperit din Hoi An a fost incarcat de simboluri menite a-l tintui de pamant. In ce masura reuseste e discutabil, dar povestea ni s-a parut frumoasa.

 

La fel de frumoasa si cu un farmec specific locului este faleza care incepe din acest punct si continua paralel cu strada principala pana in dreptul pietei. Cladirile sunt ceva mai variate decat in restul orasului, un amalgam de stiluri european si asiatic.

 

De-a lungul ei trec barci mai mari sau mici, de la cele de pescuit pana la cele ale localnicilor care fac naveta catre perferiile orasului si, in lipsa unor poduri mai dese, transfera turistii de pe un mal pe altul. Traversarea raului poate fi directa sau sub forma unei mici croaziere inclusa, pentru amatorii de astfel de distractii.
IMG_3965

 

Pe malul celalalt al raului se afla faleza noua.
Candva o zona linistita si rurala, a inceput sa se dezvolte odata cu afluxul de turisti si acum afiseaza restaurante si cluburi galagioase. Dupa ce se lasa seara petrecerea se muta aici, farmecul ramane insa pe partea cealalta. Mai ales ca atunci cand mareea este puternica se inunda pana la scara restaurantului, moment ideal de lansat la apa lumanari in barcute colorate care, se spune, implinesc dorintele turistului dispus sa lase un ban celui care le vinde.
IMG_6980

In afara Hoi An-ului

Dezavantajul orasului este ca e mic.
Compenseaza din plin prin farmec si culoare, si desi l-am strabatut dintr-un capat in altul in cateva zeci de minute, am fi putut sa o facem de multe ori pe zi, multe zile la rand, fara sa ne plictisim. Voiam insa si altceva si auzisem ca in jurul sau, daca suntem dispusi la un circuit de 30 de kilometri, putem vedea cate ceva din viata rurala traditionala si doua plaje excelente, dotate cu tot ce trebuie.

 

N-am stat prea mult pe ganduri, ne-am inchiriat biciclete si ne-am trezit la primele ore gata de drum.
Am vazut noi ca ploua destul de serios, dar prinzand un moment de acalmie ne-am facut curaj si am pornit.
IMG_4138

 

Intregul tur a durat vreo 4 ore, cu opriri, insa nu pentru poze, ci pentru a ne ascunde de ploaie si vant. Am ajuns oricum fleasca din bocanci pana la glug,a iar drumul nu a fost chiar idilic, asa cum ni se daduse de inteles.

 

In zonele inundate dintre canalele Hoi An-ului viata nu mai are demult ceva traditional. E ocazie buna sa vezi bivoli de apa si egrete sau campuri de orez de mari dimensiuni, insa pescarii si agricultorii de alta data au acum case moderne, scutere, internet si super-market-uri. Zona este vestita in Vietnam pentru legumele fara pereche, insa gradinile sunt oranduite si lucrate ca in orice alt loc.
IMG_7106

 

Partea buna este ca odata cu modernizarea s-au refacut si drumurile si soselele sunt in mare parte ok pentru biciclete. Chiar si cele marcate ca neasfaltate s-au dovedit a fi in buna stare si, terenul fiind plat, te poti misca rapid pe orice ruta alegi.

 

Asa ca, dupa doar 30 de minute de pedalat lejer, poti ajunge la plaja.
Si intr-adevar, pare un loc ideal pentru balaceala, relaxat la soare la umbra, si chiar practicat ceva sporturi nautice. Spun pare pentru ca noi am gasit-o ravasita de un vant puternic si cu apa involburata de valuri mari si cenusii. Aveam sa aflam ulterior ca taifunul Hagupit, care speriase Filipine cu cateva zile in urma si apoi se linistise, tocmai varsa pe coasta Vietnamului ultimele rezerve de energie.
IMG_7108

 

Am fi stat, insa vantul batea atat de tare incat nici sticla de bere nu putea sta cuminte pe masa. Am preferat sa o luam din loc si sa-l lasam sa ne impinga de la spate inapoi in oras. Dupa vreo ora de ratacit printre canale si plantatii de palmieri am ajus, fara sa stim exact pe unde, mergand mai mult dupa indicatiile primite din loc in loc, inapoi la hotel, la un Pho fierbinte si un dus pe masura.
IMG_7100

2 zile de relaxare

Dupa expeditia prin imprejurimi ne-a disparut brusc cheful de aventuri prin ploaie. Si cum n-am vazut niciun semn ca avea de gand sa se opreasca in urmatoarele doua zile, ne-am multumit sa batem aceleasi strazi stiute, sa ne uitam la lume si sa ne relaxam.

 

N-a fost greu pentru ca ne-a placut totul aici. Atmosfera linistita, arhitectura originala, localnicii simpatici si mancarurile delicioase (pe care musai trebuie sa invatam sa le gatim si noi pentru ca le vom duce dorul) toate fac din Hoi An locul care ne-a placut cel mai mult din tot Vietnamul vazut pana acum. Si, daca am fi venit vara si ne-am fi putut bucura si de plaja, cred ca ne-am fi petrecut fara regret toata vacanta aici.
IMG_7072

 

Ploaia insa ne-a gonit repejor spre nord. Voiam sa vedem Hue, un alt loc cu istorie, desi de data mai recenta. Speram sa fie un loc cu farmec similar si sa lasam norii in urma. N-a fost sa fie, ploaia s-a tinut scai de noi, iar orasul este exact opusul Hoi An-ului. Mare, distrus aproape in intregime in razboi si fara prea multa atmosfera, dar cu niste imprejurimi spectaculoase, numai bune de explorat.

 

Aveam sa ne convingem pana la urma ca cele doua orase fac o pereche buna si se completeaza reciproc. O vizita intr-unul din ele nu este completa fara a-l vedea si pe celalalt. Impreuna dau o imagine completa a acestei tari in ultimii 600 de ani si sunt un loc de ratat in orice itinerariu vietnamez.

 

Daca nu v-am convins deja de asta dupa articolul de fata suntem siguri ca o sa o facem dupa ce va vom spune impresiile din Hue. In doar cateva zile.

 

Informatii si sfaturi utile:

  • daca nu planuiti sa va opriti pe drum, in Dalat de exemplu, atunci cea mai buna varianta de a ajunge din Ho Chi Minh in Hoi An (de fapt in Da Nang, la 40 de km si de acolo in Hoi An), ramane zborul. Companiile low cost interne propun bilete un pic mai scumpe decat trenul, insa merita cand puneti in balanta timpul castigat. Noi am ales VietJer Air. De regula intarzie la decolare, in cazul nostru doar jumatate de ora.
  • transferul cu taxi-ul de la aeroport in Hoi An dureaza cam 40 de minute si costa pana in 20 USD/masina. Varianta mai economica, pe vreme buna si cand nu aveti multe bagaje, este sa mergeti de la aeroport pana la statia de autobuze din Da Nang si sa luati unul din ele. Ar trebui sa fie sub 3 USD/pers.
  • cazarile incep de la 7-8 USD/camera/noapte, dar pentru o cazare de care sa va bucurati daca ploua si trebuie sa stati si inauntru ar trebui sa alocati cam 20 USD/camera/noapte.
  • o masa pe strada, la “fast-food” vietnamez , ne-a costat 65.000 VND (adica aprox. 3 USD), iar la restaurantele fara mari pretentii din centru am platit intre 150.000 si 255.000 VND, doua persoane.
  • transportul in oras poate fi facut cu risca sau cu taxi-ul, iar catre Hue exista un autocar care costa 6 USD/pers. Nu au un ghiseu de cumparat bilete, locul se rezerva prin hotelul la care stati sau prin agentiile de turism.
  • inchirierea unei biciclete este 1,5 USD/zi.
  • o plimbare de jumatate de ora cu barca costa in jur de 100.000 VND.
  • accesul in centrul vechi din Hoi An se plateste. Costa 120.000 VND/pers. si include si accesul la 5 atractii din perimetrul sau. Se plateste o singura data, indiferent cate zile stati si de cate ori intrati.
  • in zona sunt multe atractii: Ba Na Hills este o statiune montana construita de francezi, pare exclusivista si foarte atractiva, ruinele de la My Son,  Muntii de Marmura, drumul de coasta si o cascada ce sunt de regula cuprinse in tururile optionale. Se pot face tot felul de combinatii individualizate sau se pot lua tururi cu grupuri mici.
  • orasul este renumit pentru lucrurile la comanda pe care le fac. Adica haine, incaltaminte, marochinarie. Sunt foarte reusite si mai ieftine decat in tara. De exemplu o pereche de cizme, o pereche de jeans si o fusta ar fi costat 2.28.129 VND, adica 110 USD.

 

Pe unde am mai ajuns, ce am vazut si ce am experimentat in Vietnam:

 

Comentarii

comments

Citeste mai departe