E 5:30 dimineața, întuneric și frig, prima zi în Bagan. Țopăim în șaua scuterului electric pe drumurile denivelate de pământ și ne gândim fără să vrem că nu pentru asta am venit în Asia de Sud-Est. Trebuia să fie cald, zăpușeală și soare mai mult decât putem suporta. Când colo, noi ducem dorul caciulilor de acasă și al buff-urilor uitate la hotel. Știm însă cu exactitate pentru ce am venit în Bagan.

 

– Wanna see sunrise, sir? se aude timid din scuterul din spatele nostru.

– No thank you, we’re fine! și gonim mai departe cu viteza maximă cu care suntem capabili, undeva în jur de 30 de km pe oră.

 

Vrem fotografii din cele vestite, cu templele și pădurea învăluite în ceață la “golden hour”, și, cel mai important, credem că știm și cum le putem obține. Unde, când și cum.

Cum a fost, de ce socoteala nu s-a potrivit cu cea de-acasă și cum am făcut totuși să găsim ce căutam, încercăm să povestim în cele ce urmează.

 

Primul răsărit

 

Evităm cu grație alți doi ghizi motorizați și binevoitori și nu-i luăm în calcul nici când ne lasă în pace suspect de repede, nici când clatină din cap a neîncredere. În fond avem un scuter, o hartă și un plan, suficient pentru un răsărit epic. Nu credem că ne trebuie ajutor.

 

Planul se năruie când ajungem în sfârșit la destinație – Law Ka Ou Shaung Pagoda. Cel mai bun loc secret de văzut răsăritul în Bagan. Atât de secret încât apare în 5 din primele 10 rezultate Google pentru “sunrise spot Bagan”, dar e exact ce căutăm. Ne era frică că e plin de lume, când colo, nici măcar nu o vedem. Este întuneric beznă, ne afundăm cu scuterul în pământul nisipos de pe cărăruie și nici urmă de pagodă. După câteva minute de foiala, aflăm de la un localnic că da, acolo e, undeva în dreapta, dar e închisă de tot!

 

Nu-i problemă, prima lumină a zorilor ne arată în apropiere masiva pagodă Shwesandaw. Pare un loc și mai bun, dar e închisă și ea. Noroc că mai e un templu și mai mare în spate. Închis la rândul lui! Țopăim așa pe scuter preț de încă 45 de minute din templu în templu, timp în care soarele colorează frumos cerul și apoi se ridică deja binișor.

 

Renunțăm, cu gândul că mai avem totuși alte 4 dimineți în Bagan și o luăm pe drumul de întoacere. Din viteza scuterului, zărim cu coada ochiului, tăiate de copacii de la marginea drumului, siluetele rotunde ale baloanelor. Ce noroc! Mini turul nostru de recunoaștere e salvat în ultima clipă de apariția lor și a celor câțiva nori care mai păstrează ceva din culorile răsăritului.

 

 

Locul de joacă

Platoul Bagan e perfect plat și conține peste 2000 de temple, stupe și pagode de diverse mărimi, majoritatea concentrate într-un dreptunghi de 9 kilometri lungime și 5 lățime. Chiar dacă solul este preponderent nisipos nu este complet arid.

 

De ce s-au construit atât de multe temple aici nimeni nu știe cu exactitate. Se știe sigur că a fost capitală a imperiului Pagan ce a ocupat timp de 4 secole 90% din teritoriul actual al Myanmarului. Explicația comună este că era firesc cumva ca regii să aleagă să își lase amprenta prin temple și clădiri, obicei des întâlnit în această zona din Asia, al cărui binecunoscut martor rămâne Angkor Wat.
Urmând exemplul regilor, și supușii cu dare de mâna s-au pus pe construit, fiecare după posibilități, ajungându-se la aproximativ 10.000 de temple la sfârșitul secolului 14.

 

 

O explicație auzită de la localnici, care îmi place mai mult, este că zona a văzut atâtea războaie și vărsare de sânge încât locul era considerat impur și plin de energii negative. Frenezia construcțiilor religioase a fost un fel de penitență a localnicilor prin care au urmărit purificarea locului.

 

Paris-Dakkar, faza Bagan

 

După un pui de somn aruncăm Internetul la coș – oricum de-abia se mișcă – și ne apucăm de investigat pe stilul oldschool – cu harta, busola și vorba bună. Întrebând, aflăm că de ceva timp escaladatul templelor este interzis și au mai ras doar 3 (alte surse spun 5) care au scăpat vigilenței guvernului.

 

Au fost înlocuite cu niște movile de pământ pe care le localizăm rapid pe harta. Cât despre temple, primim indicații privind locația, dar cum nu au nume pe harta noastră rămâne să le găsim singuri. Tragem linii, analizăm priveliștea în diferite direcții și pornim din nou la drum.

 

 

Găsim movilele ușor, templele însă ceva mai greu, și în total avem nevoie de 3 zile pentru a le descoperi pe toate 3. De obicei le dau de gol siluetele altor turiști mai bine ghidați ca noi dar chiar și așa, pentru asta e nevoie să fim rătăciți prin apropiere ca să le putem vedea.

 

În timpul asta micuțul e-bike trece cu succes de bălți cu noroi și mici văi pline de nisip în care derapează în toate direcțiile. Mă simt ca un Stephane Peterhansel în miniatură și îi explic asta Ancăi, fără succes. La fiecare derapaj are emoții să nu pățească ceva aparatele foto și insistă se dea jos, dar Peterhansel nu poate accepta așa ceva.

 

E viață printre temple

 

De la primele ore ale diminețîi ne întâlnim cu ghizii motorizați care, în lipsa unor îndrumare tipărite de încredere, orientează turiștii către locurile cele mai bune.

 

În același timp se trezesc și cei care au în grijă templele. Familii extinse care trăiesc în umbră clădirilor mai mult sau mai puțin impozante și care au grijă de turiști fără să-i deranjeze. Descuie porțile, matură aleile pietruite și apoi întind măsuțe și scaune și se apucă de gătit.

 

Apoi intră în scenă și cei care trăiesc în satele de la marginea zonei arheologice. Își mâna bivolii la păscut, lucrează câmpul sau pur și simplu își văd de treburile de zi cu zi, pe scutere sau în care trase de bivoli, în funcție de posibilități. Iar când treburile sunt puse în ordine se trag la umbră pentru un trabuc cheroot.

 

 

 

Ne împrietenim cu greu, limba e o barieră, dar nimeni nu are nimic împotriva să facem câteva portrete. Întrebăm întâi, cerând permisiunea și la final, plătim “a little more” pentru amabilitate: ceva și pentru bunica, ceva și pentru ăla micu’. Cu toate astea, sunt imaginile care ne vor rămâne cel mai aproape de suflet.

 

 

 

Templele pe care te poți urca

 

 

Primul templu pe care încă se mai poate urcă l-am găsit în prima zi,  cedând interpelarilor ghizilor adhoc. Ne-am speriat puțin de urcarea abruptă pe cărămizi care se mișcă la fiecare pas și i-am măsurat tavanul cu prețul a două cucuie. Dar e ideal pentru un răsărit contre-jour.

 

Al doilea l-am găsit din întâmplare în timp ce urmăream un sfrâncioc birmanez. Nu părea mare lucru la distanță, dar am văzut oameni pe acoperiș și ne-am bucurat să-l găsim mult mai accesibil decât primul. Fiind în mijlocul câmpiei e potrivit și pentru apus și pentru răsărit și chiar dacă duce lipsa de un subiect în prim-plan, are acoperișul plat și destul de încăpător.

 

 

Pe al treilea l-am găsit în ultima zi, la apus. Ni s-a părut că suntem descoperitori și că nimeni nu-l mai știe, dar până la golden hour îl împărțeam deja cu alte zece persoane între care, spre bucuria noastră, și un cuplu de români.

 

Toate trei sunt binecunoscute de către ghizi, ce nu e clar e cât timp vor mai rămâne deschise, și am putea să le localizăm pe hartă.
Nu facem asta nu pentru a păstra vreun secret, ci pentru că drumul până la ele a fost principala distracție și n-am vrea să v-o stricăm.
Oferim detalii la cerere, în privat, dar trebuie să știți că pentru a ajunge la priveliștile din vederi, în special cea cu baloanele la răsărit, a trebuit să ne călcăm pe mândrie.

 

Fotografiile din vederi

 

Dacă este un loc pe care pașnicii localnici îl urăsc din tot sufletul este Bagan Viewing Tower. O construcție modernă, ușor dubioasă, care aparține unui ștab din capitală și care, la prima vedere, are scopul principal de a strica priveliștea spre răsărit.

 

Oferă însă o vedere de 360 de grade asupra întregii câmpii de la înălțimea unui bloc turn de 13 etaje. Se umple de gură-cască la apus și cu trepiede și fotografi la răsărit, dar peisajul care se desfășoară în față ochilor este impecabil.

 

 

Dacă mai adăugăm la asta și faptul că baloanele par să își fac un obicei din a trece prin față lui atunci când pornesc, taxa de intrare de 5$ pare un chilipir. De aici am făcut cele mai bune fotografii și, cum fiecare apus și răsărit sunt diferite, am fi revenit mai des dacă nu țineam morțiș să descoperim și alte unghiuri.

 

 

Pentru fotograful aflat într-un tur rapid prin Myanmanr, cu puțin timp la dispoziție (și un tele generos la purtător) este de departe cel mai bun loc și singurul care garantează imagini panoramice de calitate.

 

Concluzie

În Bagan imaginile frumoase se ascund în toată câmpia, fie că o vedeți de sus sau de la firul ierbii. De după fiecare colț de drum se ivește ceva, viață freamătă în jurul fiecărui templu și nicio zi nu seamană cu alta.

Nu cred că poate spune cineva, mai ales dacă este pasionat de fotografie, că a stat prea multe zile în Bagan. Pentru noi cele 5 petrecute aici au trecut mult prea repede și am promis că vom reveni. Cu sau fără posibilitatea de a urca pe temple.

 

 

Informații și sfaturi utile

Acces și transport în Bagan

  • Există bus-uri care ajung aici atât din Yangon cât și din Mandaly sau Inle Lake (Nyaung Shwe). De obicei sunt 2 pe zi, unul dimineața și unul seara, toate companiile de transport alegând să plece în jurul aceleași ore. Bus-ul de noapte face vreo 8 ore, pleacă la 9-10 seara, ceea ce înseamnă că în dimineața în care ajunge se poate vedea și răsăritul. Este varianta cea mai populară.
    Noi am ales un bus de zi și am fost singurii 2 călători. Nu sunt multe de admirat pe drum, dar a fost interesant și ne-a permis să pornim a două zi dusați și dormiți bine.
  • Costul biletului a fost de 19 USD/pers. Și se poate rezervă on-line. Noi am mers cu JJ Express, iar siteul este acesta: https://jjexpress.net
  • Pentru acces în zona arheologică se plătește un bilet de intrare de 20 USD de persoană pentru 5 zile. Taxa o veți plăti din taxi sau bus atunci când treceți la punctul de control. Biletul trebuie ținut tot timpul la purtător.
  • Un e-bike costă 7.000 ks (5,2 USD) pentru o persoană, 10.000 ks (7,2 USD) dacă îl folosesc 2 simultan. Nu merge cu mai mult de 30-40 km/h, dar are o autonomie de 60-80km (depinde de viteză cu care rulați). Adică suficient pentru o zi de explorat platoul.
  • Alternativele pentru a vizita situl sunt bicicletele, caruțele trase de cai și închirierea unui scuter cu un șofer local.
  • Harta primită odată cu biletul de acces nu e foarte utilă pentru că nu e la scară și îi lipsesc informații. Hotelurile au hărți mai bune gratuit, trebuie doar să cereți.
  • Este neclar ce se va întâmplă cu accesul pe temple. UNESCO cere interzicerea, cutremurul din august 2016 le-a șubrezit destul de serios și anul trecut o persoană și-a pierdut viațăa din neatenție. Prin urmare, tendința este de a interzice complet accesul pe ele, ceea ce însă întră în conflict cu interesele localnicilor. S-a mai încercat o dată, în urmă cu câțiva ani, dar s-a revenit asupra deciziei. Om trăi și om vedea.
  • Biletul de acces în Bagan Viewing Tower costă 5 USD și oferă acces pentru o zi întreagă. Cu biletul achiziționat la răsărit puteți să intrați și la apus.
  • Ghizii agățați ad-hoc vor cere bani pentru servicii, însă nu e un preț fix. Depinde de cât de mult vreți să negociați și cât de simpatică a fost interacțiunea.

 

📷Pentru fotografi 

  • din Bagan Viewing Tower priveliștea este cea mai bună, dar și extraordinar de largă. Motiv pentru care un obiectiv tele, de la 100mm în sus va ajută să umpleți mai bine cadrul. Dacă doriți să izolați elemente, 200-400 mm este ideal.

 

  • Noi am avut în rucsac un Canon 6D Mk I, un Canon 7D Mk II și obiectivele 24 – 105 mm f/4, 17 – 40 mm f/4, 100 – 400 mm IS II.

 

  • Bagan Viewing Tower oferă priveliști ideale spre vest. Ceea ce înseamnă contre-jour la apus și cu soarele în spate la răsărit.
  • Fiind o câmpie nisipoasă, praful este omniprezent. Aduce cu el oportunități de fotografie – mai ales seara – dar chinuie aparatele și obiectivele. O trusa de curățat în rucsac, la purtător, prinde tare bine.
  • Răsăritul ridică uneori ceața de pe râu și o revarsă peste temple. Este momentul ideal pentru fotografii. Există uneori o astfel de ceață și la apus, dar mai puțin fotogenică și nu e mereu vizibilă.
  • Intenția autorităților de a ridica movile de pământ pentru o vedere panoramică este lăudabilă, dar implementată prost. Nu sunt localizate bine, nu sunt suficient de înalte și nici suficient de multe. În plus, strică complet zona în care sunt ridicate (copaci tăiați, lacuri secate). Merită vizitate în timpul zilei, dar nu va bazați pe ele pentru fotografii.
  • 6 din cele 8 specii de păsări endemice în Myanmar se pot vedea în Bagan. 4 dintre ele cu ușurință, două ceva mai greu. Există tururi de birdwatching de o zi care promit șanse mari de a le bifa pe toate 6.
  • Platoul este în egală măsură ofertant pentru herping. Din păcate nu există ghizi specializați în așa ceva. Pentru pasionați, zona trebuie vizitată în sezonul ploios și cald, mai – iulie.

 

Cazare

  • noi am stat la Sky View Hotel. Oameni foarte draguți și săritori, ca peste tot în Myanmar, camera mare, strictul necesar, absolut în regulă totul, în opinia noastră.

ℹ Pentru cei care doresc să vadă ce are mai frumos Myanmar-ul, într-un cadru organizat și alături de oameni cu aceleași pasiuni, colegii de la TUI TravelCenter au pregătit un circuit tentant, în perioada 17.04 – 28.04.2018. Detalii la acest link.

 

Masa

  • cel mai des am mâncat la restaurantul hotelului la care ne-am cazat. O cină pentru două persoane a fost între 10,000 și 17,000 ks (7,2 – 12,5 USD) pentru două persoane.
  • în Old Bagan, orășelul din apropierea sitului, sunt nenumărate alte opțiuni. Noi am testat Black Bamboo și Sharky’s, unde o cină pentru două persoane a fost în jur de 29 USD.
  • În Myanmar, TVAul și service fee-ul sunt incluse în notă de plata.

 

Suveniruri

  • Peste tot sunt nenumărate standuri și magazinașe locale pline cu lucruri autentice. Prețurile sunt subiect de negociere, însă de cele mai multe ori noi am plătit cât ne-au cerut dacă am cumpărat un singur lucru și am întrebat dacă ne pot face un preț mai bun când am cumpărat mai multe.
  • Din Myanmar am achiziționat mai multe lucruri decât am făcut-o în tot turul din jurul lumii și nu ne pare rău deloc. Recomandăm să faceți loc în bagaj și în buget pentru a-i susține pe artizanii locali.

 

 

Ianuarie 2018

Comentarii

comments

Citeste mai departe