Periplul nostru birmanez s-a încheiat în Mandalay. Când am împărțit cele 18 zile socotite pentru Myanmar la 4 destinații, primele 3 au luat crema. Fiecare ne-a tentat cu ceva iar ultimei, Mandalay, i-au mai rămas doar 2 zile pline. O nedreptate, aveam să ne convingem, care se cere îndreptată cu prima ocazie.

 

Până atunci însă, cu biletul de avion luat, nu am avut altceva de făcut decât să folosim timpul cât mai bine. Lucru care, recunoaștem, niciodată nu ne-a făcut plăcere. O destinație merită scotocită, întors la locurile care ne-au plăcut și alocat timp pentru umblat haihui, dar în cazul asta n-aveam de ales.

 

Partea bună este că putem acum scrie un scurt ghid despre ce poți vedea în Mandalay în două zile. E vorba de locuri comune, văzute în fugă unui tur standard, adică exact ce e cel mai la îndemână când ești presat de timp.

 

Prima impresie

 

Inevitabil, prima impresie ne-am făcut-o prin comparație cu Yangon-ul. Nu e corect – Yangon este de câteva ori mai mare – dar ambele sunt la fel de aglomerate și pe înserat se lasă asupra lor aceeași ceață usturătoare, născută din milioane de țevi de eșapament. Faptul că în Mandalay sunt produse de motorete (care aici sunt permise și folosite din greu) nu pare a face mare diferență.

 

Cu toate astea orașul pare mai aerisit, mai verde și mai aranjat. Nu la standarde de vestul Europei, desigur, dar cu o diferența semnificativă față de restul țării. Afișele care îndeamnă la un oraș curat se văd peste tot și pare că funcționează.

Bilă albă pentru Mandalay.

 

 

Cu impresiile astea în minte am ajuns la hotel și, la o discuție deasupra unui curry corespunzător, am aflat că tururile ghidate se împart în principiu în două – în afară orașului și în oraș.
Diferă ca preț și, dacă interiorul nu oferă decât o singur opțiune, principalele obiectivele fiind relativ concentrate într-un perimetru restrâns, cele din afară oferă trei variante. Am ales-o și noi pe prima, cea mai apropiată de oraș, care includea pagodele și templele de peste râu și podul U Bein, un fel de mecca al fotografilor care trec prin zonă.

 

Prima zi, în afara Mandalay-ului

 

5:30 dimineața, pe cai

Suntem deja treziți de jumătate de oră și ne întâlnim cu simpaticul ghid Nai-Nai . N-avem timp de mic dejun, dar recepționerul de la hotel aleargă după noi cu ceva la pachet (ouă fierte, banane și pâine cu unt). Mai trebuie doar să găsim o cafea, dar nu e timp. Răsăritul se apropie și podul e la vreo 45 de minute de condus.

 

Ca peste tot în Myanmar, la ora asta străzile sunt deja animate și, deși e întuneric, magazinele sunt deschise și ne împiedicăm chiar și în niște intersecții mai aglomerate. Ajungem însă cu 15 minute înainte să răsară soarele, găsim cu ușurință podul. Aveam însă să ne dăm seama că partea cu fotografiile e mai complicată.

 

6:30 dimineața, răsăritul la U Bein

 

Suntem câteva sute de oameni pe pod și în jurul lui. Încercăm să ne poziționăm cumva cât să îl prindem reflectat în apă, cu răsăritul pe fundal, dar asta se dovedește destul de greu chiar și când începe să se lumineze și ne putem orienta mai bine.

 

Mergem jumătate din pod, nu ne iese la socoteală, ne întoarcem și încercăm pe sub el, doar că nici gând să vedem ceva spre răsărit, iar reflexii în apă în sezonul secetos nicio șansă. Ne suim din nou, îl trecem până în partea celalaltă, mărind pasul pe măsură ce timpul ce trece, tot fără mare succes.

 

 

 

Decidem să ne despărțim pentru 30 de minute, fiecare pe cont propriu. Fotografiem din mers și, cât Anca încearcă să prindă forfota, iar eu un stol de piciorongi, deja soarele s-a ridicat și începe să se simtă căldură.

 

Promitem răzbunare la apus și o luăm din loc.

 

9:00 dimineața, pagoda albă sau Myatheindan Pagoda

 

Ca să ajungem aici ne-a luat mai bine de o oră și a trebuit să trecem râul pe, probabil, cel mai măreț pod în Myanmar. Un fel de pod de la Cernavodă ceva mai modern, dar la fel de impresionant.
Ghidul nostru a trebuit să plătească vreo 3 taxe diferite ca să ajungem pe partea celalaltă, dar nici gând de aglomerație. Se plătește din mers, inmânând bani în sumă exactă direct paznicului care iese în drum. Dexteritatea și viteza de rulare sunt comparabile cu plata noastră prin SMS.

 

N-a fost rău că am ținut morțiș să vedem răsăritul, măcar am ajuns în zonă când nu e nimeni. Suprindem niște proprietari de restaurant chiar în fața pagodei albe și facem rost de cafeaua și ceaiul (cu lapte) mult întârziate lângă care desfacem micul dejun de la pachet.

 

 

Cât ne facem noi de lucru încep să apară și alți turiști. Norocul nostru e că și ei sunt mai atrași de o gustare decât de locația în sine așa că o avem pentru 20 de minute aproape doar pentru noi.

 

 

10:30 dimineața, celelalte atracții din Mingun

Sunt patru sau cinci, dar noi petrecem mai mult timp în două – clopotul imens, unul dintre cele mai grele aflate încă în funcțiune în lume și stupa neterminată Pahtodawgyi – iar de la templul alb se poate ajunge ușor, pe jos, în zece minute.

 

 

Nouă ne ia mai mult pentru că se atașează de noi un ghid ad-hoc. După un schimb de amabilități îl întrebăm de șerpi și reptile, chestie care de obicei pune pe fugă orice ghid. Spre suprinderea mea se oferă să ne ajute și ne duce pe drumul lung în jurul satului, răscolind fiecare piatră, scanand fiecare copac și întrebând locanicii și alți ghizi dacă au văzut și unde.

 

Primește doar zâmbete condescendente, iar reptilele nu sunt de găsit, dar fluturi și păsări da, plus câteva povești despre sat și viață locuitorilor.

 

 

Ne luăm la revedere cu o mică donație pentru efortul ghidului. Și cu o oarecare părere de rău că a trecut deja de prânz și nu e momentul să urcăm până vârful lui Pahtodawgyi în picioarele goale pe cele o sută și ceva de trepte încălzite de soare.

 

13:00 după-masă, Inwa (sau Ava)

 

E cazul să trecem din nou râul pentru un mic Bagan ascuns pe o insula în sudul Mandalay-ului, de dată asta fără mașînă. La îndemnul ghidului oprim să mâncăm de prânz fără să ne dăm seama că ne tăiem din timpul de vizitare.

 

Ora 14:00

Suntem în partea celalaltă și ideal ar fi să prindem barca de 16:00 ca să nu ratăm apusul. Cu atât de puțin timp la dispoziție ne dispare orice chef de a mai investiga pe jos, mai ales că distanțele între punctele de interes se măsoară în kilometri. Alegem o șaretă care se dovedește la fel de incofortabilă pe cât o țineam minte din alte locuri.

Ca să fie tacâmul complet, descoperim că n-avem suficienți kyats ca să plătim intrarea în complexul principal de temple, iar singura noastră bancnotă USD are o pată aproape microscopică de cerneală și nu e acceptată.

 

 

Tot răul spre bine. Avem ocazia să dăm ocol la pas complexului, prin orezării și sate unde găsim oameni la muncă câmpului și câte un templu mai mic ascuns între palmieri.

 

 

E interesant și pierdem mai bine de o ora zâmbind la oameni și cascând ochii în jur. Am mai fi stat, și probabil ne-am fi întors pentru o zi întreagă, dar timpul ne presează. La ponton, birjar, că pierdem apusul!

 

17:00 după-masă, U Bein

 

Coadă la ponton, coadă în trafic, dar cu toate astea ajungem din timp la destinație. Noi și încă vreo 2000 de oameni, așezați pe pod, sub pod și mai ales în bărci poziționate strategic în unicul mic ochi de apă care oferă o oarecare reflexie spre apus.

Găsim și noi o barcă, ne poziționăm cu scuze și mici tamponări, dar soarele chiar apune spectaculos.

 

 

Nu-i facem noi dreptate cu pozele noastre însă e altă poveste față de răsărit. E bine că am insistat, dar nu ne vom mai întoarce a două zi. Dar dată viitoare venim la finalul sezonului ploios, am zis!

 

19:30 seara, hotel

După ce am dovedit cu calm agolmeratia de sfârșit de zi din Mandalay ajungem cu ochii mici la hotel. A fost obositor, dar pagodă albă, podul și cu Inn Wa ne-au rămas în minte. E păcat că n-am putut stă mai mult și că atunci când am citit despre Mandalay am trecut prea repede peste ele.

Ne promitem că vom reveni și, în loc de noapte-bună, că va fi ultimul răsărit din următoarele două săptămâni.

 

 

Ziua doi – interiorul Mandalay-ului

 

13:00 după-masă, pe cai din nou

Azi e altă poveste. Începem turul la jumătatea zilei, bine odihniți și cu notițele și fotografiile din ziua precedentă puse în ordine. Avem destule de văzut, dar sunt aproape una de altă și nu ne grăbim nicăieri. În plus, nici nu ne propunem să vedem tot ce este trecut în itinerariu.

 

13:30 Prima oprire – Palatul Regal

Oprim aici nu doar pentru că este foarte aproape de hotel, ci pentru că dimensiunile generoase și poziția fix în centrul orașului ne-o impun.

Trecem de un control serios unde predăm pașapoartele și descoperim că, de fapt, din tot complexul, se poate vizita doar o mică parte, poate nici 10%, adică palatul propriu-zis. Restul zonei din interioriul zidului de apărare e de fapt bază militară și nici pe jos nu poți să te plimbi decât cu permis special.

 

 

Cea mai mare parte a palatului a fost distrusă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a fost refacută. Este aproape în totalitate din lemn și are un mare atuu, chiar și în miezul zilei – liniștea.
Nu impresionează prin lucrări fine, culori sau amenajări grandioase, dar, pe măsură ce trecem printre construcțiile din lemn, fiecare cu rolul ei în evenimentele de la curte, ne e simplu să ne imaginăm viața de odinioară. Mai ales că nu ne suprapunem cu niciun grup de turiști care să ne trezească din reverie.

 

14:30 mănăstirea Shweinbin

 

Următoarea oprire – la insistențele ghidului – e tot o construcție de lemn însă diferită de clădirile imperiale. Aici găsim mii de decorațiuni și sute de statuete, aproape că nu zărești mai mult de câțiva centimetri pătrați nedecorati. Probabil că era o priveliște pe vremuri când era acoperită integral cu foița de aur.

 

Acum se află într-o lupta cu timpul și intemperiile. Din foița de aur se mai ghicește doar câte ceva la colțurile streașinilor cele mai ferite de ploaie, iar decorațiunile și-au pierdut mult din detalii.

 

 

Se lucrează de zor la restaurare, dar probabil va fi nevoie de ani buni pentru a o duce la bun sfârșit, moment în care ar trebui deja începută din nou. De această muncă de sisif se ocupă studenții de universitatea din oraș chiar la față locului. Dar chiar și așa, o găsim impresionant de frumoasă.

 

15:00 după-masă, cea mai mare carte din lume

 

Dacă ar fi fost să vedem un singur lucru în Mandalay, Kuthodaw Pagoda ar fi fost acela. Citisem că păstrează cea mai mare carte din lume și fie și pentru asta am zis că trebuie să o vizităm.

 

De cum am intrat am uitat însă de cărți pentru că cele 730 de stupe albe ne-au prins privirea și n-au mai lăsat-o să plece preț de vreo oră. Așezate geometric, rânduri-rânduri, către cele 4 puncte cardinale, sunt și fotogenice și un loc ideal să te pierzi la pas prin aleile umbrite și liniștite. Și ce diferență față de altarul cu Buddha aurit înconjurat de beculețe chinezești colorate strident! Oare cum s-a ajuns de la albul pur și frumusețea meditativă a formelor geometrice la opulență stridentă? De ce prima nu a fost suficenta și s-a simțit nevoia de altceva? O întrebare la care fiecare răspunde pentru sine.

 


 

Ne-am plimbat printre stupe metodic, de la cele noi, văruite recent, la cele din capăt peste care se văd urmele timpului și unde pavajul nu e așa blând cu tălpile desculțe.

 

 

Am trecut apoi și la complexul-frate – Sandamuni Pagoda – din imediata vecinătate care, deși ceva mai mic este identic conceput și are în plus trepte în centru de unde se poate vedea panorama complexului.

 

Înainte să plecăm ne aducem aminte de carte. Nicăieri nu văzusem ceva care să indice un asemenea obiect și, mai ales fiind cea mai mare din lume, e greu de crezut că ne-a scăpat. Așa că întrebăm timid o ghida a unui alt grup. Ne răspunde cu un zâmbet larg: “Cum adică unde e cartea, păi va plimbați printre paginile ei.” și ne arată pietrele inscripționate din centrul fiecărei stupe albe.

 

 

Mulțumim cu un zâmbet de turist tâmp care, când a auzit de carte, și-a imaginat coperți și pagini de hârtie. Ne facem repede temele cu ajutorul internetului și aflăm că templul principal listează în 729 de stupe întregul text din Tripitaka (cartea care conține canonul de baza budist) în timp ce fratele sau mai mic are mai multe “pagini” (1774) cu comentarii și învățături pe baza textelor sfinte.
Nu în ultimul rând notăm (pentru a câta oară?) să nu mai plecăm la drum cu idei preconcepute.

 

17:00 apusul pe dealul Mandalay- Sutaungpyei Pagoda

 

Pentru un templu cocoțat pe cel mai mare deal din oraș, cu vedere la jumătate din Mandalay și râul din apropiere, nu e suprinzător că vârful Sutaungpyei e locul preferat pentru apus al localnicilor. Ce e suprinzător e că ne-am uitat mai mult în jur decât în vale.

 

Ca și la Shwedagon Pagoda în Yangon, aici este plin de viață. Turiști, cupluri de îndrăgostiți, călugări și credincioși se amestecă pe micul platou într-un decor strălucitor și plin de reflexii. Ne-am pierdut și noi printre ei, încheind ultima seară din turul birmanez la fel cum ne-am petrecut prima dimineață, doar că aproape 600 de kilometri mai la nord.

 

 

La revedere Mandalay / Myanmar

Chiar dacă Mandalay a fost ultima oprire, nu-i spunem Myanmar-ului “rămas bun”, ci “la revedere”. Am găsit o țară în tranziție și știm de pe propria piele ce înseamnă asta. Agitație politică, indicatori economici care sunt mai răi înainte să fie mai bine, dispute cu vecinii și o globalizare inevitabilă care poate trece că un tăvălug.

 

Ce am văzut însă cu ochii noștri este că la cel mai importanți indicatori – bunătatea omenilor pe metru pătrat și zâmbete sincere la mia de locuitori – Myanmar este în top. Sperăm să-l găsim tot așa atunci când ne vom întâlni din nou.

 

 

Informații și sfaturi utile:

Costuri pentru intrări/barcă/șaretă ș.a:

  • 60,000 MMK a costat turul de o zi în afara orașului (apox. 37 EUR), cu mașină și șofer.
  • 30,000 MMK cel din oraș, de jumătate de zi.
  • Accesul în complexul de la Mingun a fost 5,000 MMK/pers. Acest bilet, care vine sub forma unui sticker, este valabil și pentru zona SAGAING. Las aici link către un tabel cu zone și fee-uri, pentru orientare.
  • Cum este puțin probabil să rezistați insistenței vânzătorilor de la Mingun (sunt destul de mulți), este bine să aveți ceva bani de-o parte. Noi am luat…costume tradiționale.
  • Intrarea la Inwa/Ava era 10,000 MMK/pers., aprox. 6.5 EUR
  • La Inwa (sau Ava), barca cu care se ajunge pe insulă a fost 1400 MMK/pers. dus-întors
  • Ce să iei cu tine? Apă, crema de protecție solară și eventual o șapcă/pălărie.
  • La U Bein, barca pentru a vedea apusul a fost 15,000 MMK (aprox. 9,5 EUR)
  • În Mandalay, accesul pentru vizitarea Palatului Regal și a pagodelor de la baza dealului a fost 10,000 MMK/pers. (aprox. 6 EUR)
  • 2,000 MMK a fost intrarea la pagoda din vârful dealului Mandalay-ului, cu taxa foto inclusă.

    Dacă myanmarezii nu au nicio problemă ca bancnotele locale să fie mazgălite precum cărțile de colorat ale copiilor, în schimb, la dolari, dacă bancnota are orice fel de defect, oricât de mic, nu o vor accepta.

Drumul către aeroport

  • aeroportul din Mandalay este destul de departe de oraș, dar taxiul a costat 12,000 MMK (aprox. 7,5 EUR)
  • este în teste și aplicația Grab (un fel de Uber), care ne-a ușurat tare mult viața în Yangon.

 

Cazare și mâncare

  • am stat la Hotel Boss și, ca peste tot, a fost absolut decent și cu staff amabil și util. Seara, pe terasă, aveau spectacol cu marionete!
  • costul unei cine pentru doua persoane a fost în jur de 12,000 MMK (7,5 EUR)

 

Pentru mai multe sugestii despre ce puteți vedea și face în Mandalay, las aici un top atracții de pe TripAdvisor.

 

 

Februarie 2018

Comentarii

comments

Citeste mai departe