Koh Chang (Insula Elefant) stă pitită aproape de cel mai estic punct al litoralului thailandez. A două ca mărime după Phuket (da, Phuket e o insulă, n-are rost să ne certăm pe tema asta) stă departe de tradiționalul drum al turistului: Chiang MaiBangkokKrabi fără a fi însă “pustie”, “necunoscută” sau “secretă”. Epitetele atât de dragi backpackerilor nu i se mai potrivesc deloc după 20 de ani de dezvoltare rapidă.

 

I se aplică însă “sălbatică” și “plaje lungi cu nisip alb”, care puse lângă “ușor accesibilă” – cam 5 ore de condus din Bangkok – o fac o locație interesantă pentru cine a mai văzut Thailanda și nu are prea multe zile la dispoziție. Adică noi, când am decis, după două săptămâni de ploi zilnice, să părăsim Palawan-ul (Filipine) către locuri în care putem muri de cald liniștiți și fără suprize.

 

Cum ajungi și unde stai

 

Am pus piciorul în Koh Chang după un drum care ar fi fost ușor și confortabil dacă n-am fi greșit pad thai-ul din seara dinainte. Șoferul era deja iritat peste măsură de moacele noastre albe și desele opriri pentru care insistasem, așa că ne-a făcut pachet și ne-a urcat pe ferry-ul pe care îl ratase din cauza noastră. Ne-a urat ceva de “taxi”, “doctor” și “salvare” în timp ce se întorcea la coada la care avea să aștepte probabil încă vreo oră.

 

Pe malul celalalt songthaew-urile ne așteptau liniștite, noi, ca scoase din țiplă, o dovadă în plus că turismul de masă n-a ajuns de mult timp pe-aici. S-au înfipt cu încredere în serpentinele abrupte și înguste pe care Koh Chang-ul le prezintă drept carte de vizită noilor veniți, și în mai puțin de 15 minute, eram ajunși la cazare, tot nouă și scoasă din țiplă.

 

 

Aveam să stăm 10 zile pe insulă și, ca să nu ne plictisim, am ales 3 locuri diferite.
În nord și est nisipul e mai puțin și deloc alb, motiv pentru care e și cea mai puțin dezvoltată turistic. Arată bine însă, drumurile sunt mai puțin abrupte, și, pentru liniște și junglă, nu e loc mai bun.

 

 

Atracțiile sunt pe partea de vest unde plajele cu nume pline de promisiuni (White Sand Beach, Pearl Beach, Lonely Beach) sunt înconjurate de resort-uri, garden-uri și bungalow-uri care, la rândul lor, se laudă (în thai, engleză, chineză și rusă) cu vederi de neuitat, petreceri incredibile sau apusuri relaxante. În principiu, orice ai cauta găsești aici pe modelul testat și validat în Phuket.

 

Ce e interesant este că, înainte de anii ‘90, mai nimic din ce v-am descris până acum nu exista.
Orășelele originale ale localnicilor – Salak Phet și Bang Bao – păzesc două lagune măricele, dar pe coasta de sud. Dotate cu mangrovele de rigoare au locația ideală pentru pescuit și ținut bărci la adăpost, dar în același timp sunt și mai greu accesibile pentru turiști. Cei care ajung aici nu stau, pleacă în tururi organizate spre insulele mai mici din larg, cu un eventual popas la restaurantele atașate pescăriilor, dar nu mai mult.

 

Koh Chang-ul liniștit

 

În nordul insulei e liniște și verde. În curtea în care stăm se aud bufnițe noaptea, iar ziua șopârlele se “însoresc” fără să le deranjeze nimeni. Din când în când trece câte un scuter, se mai aude cât un chiot de copil din piscină, dar în restul timpului e ca o toropeală de duminică de vară care se repetă iar și iar.

 

Suntem vecini cu biserica ortodoxă din Koh Chang, un lucru curios ce merită văzut, dar e mai mereu închisă și nu se aude să aibă vreun clopot. Am luat și noi un scuter (nou, ca scos din țiplă) și am urmat drumul ce trece prin față ei doar așa, de curiozitate, ca să vedem unde duce. După vreo 3 kilometri de plantații de cauciuc și după ce am dat prioritate unui grup de 5 elefanți cu turiști am aflat că se termină în curtea unui localnic care are și o cascadă (Klong Chao Leaum).

 

Am plătit taxa de intrare și am găsit o albie secată de râu prin care, în loc de apă, curgeau țevi de PVC. E sezon uscat și de-asta – ne explică ghidul unui grup de 10 drumeți care au trecut munții de la plajele din vest până aici. De la an la an pârâurile seacă mai mult și de la an la an localnicii întind țevile și mai sus că să capteze apa de care au ajuns să depindă.

 

 

Păcat, aveam o treabă cu niște bijuterii vii mici și verzi care se bazează pe apa asta, dar nu e momentul. Ghidul n-a mai văzut niciuna de câteva luni, pur și simplu nu-i sezon, oricât aș insista eu să urcăm din ce în mai sus.

 

Dacă tot avem scuter, în ziua următoare pornim, la prima oră, spre sud.

 

 

Drumurile sunt line și aproape pustii. Jungla se întinde în dreapta noastră, în stânga avem plaje înguste și plantații de cauciuc. Ne mai abatem la încă două cascade, pe câteva pontoane și, în cele din urmă, oprim la cea mai importantă intersecție de drumuri de pe coasta de est. Avem de ales între pădure de mangrove și sudul extrem al insulei (spre est) sau Salak Phet cu lagună și pescărie (spre vest). Cum suntem aproape singuri și ne mișcăm rapid, le alegem pe amândouă.

 

Prin mangrove ne plimbam nestânjeniți pe un podet de câțiva kilometri ce pare că datează dinaintea fluxului de turiști. În sud ne rătăcim și ajungem însoțiți de câini într-un resort gol unde trezim din somn unica persoană prezentă.

 

 

În Salak Phet nu reușim nici măcar atât. Hotelul boutique pe care îl căutăm arată impecabil și foarte elegant, dar e pustiu. Ne plimbăm pe holuri, terasă, intrăm în recepție, dar nu găsim decât o pisică indispusă.

La pescărie se doarme cu capul pe masă, însă cu un ochi deschis și se sare în cizme imediat ce un turist trece podețul. Nu se vorbește engleză, se înmânează restul nonșalant cu mâna stânga, dar tom yam-ul e cinstit, iar chifteluțele de crab demne de povestit prietenilor.

 

 

E clar, și să vrei altceva, în jumătatea asta de insulă ești obligat să lenevești. Ceea ce nu sună rău deloc după o lună de alergătură, iar decorul e numai bun.
Din ziua următoare însă gata, coasta de vest ne așteaptă. Difuzoare, 7-Eleven-uri și plaje lungi cu nisip alb. La gândul ăsta scot frontala și mă duc să caut bufnița. Presimt că îmi va fi dor de ea.

 

Koh Chang-ul la buget redus

 

Nu ne-am întins prea tare la cazare. Urmează să uităm de socoteli și să ne facem de cap în următorul loc, dar de data asta am optimizat. Ceea ce înseamnă că admirăm toată coasta de vest din bena songthawe-ului ca să ajungem în Lonely Beach.

 

Nu vedem în drum nicio plajă, doar hoteluri peste hoteluri cu priveliște către mare. Ne săturăm în schimb de serpetine abrupte și depășiri la limită. Când în sfârșit ajungem, suntem în mijlocul distracției, într-o zona mai hippie, dar plină de europeni atenți la buget.

 

De data asta nimic nu mai pare scos din țiplă.
Pe ambele părți ale drumului, clădirile se înghesuie una în alta, restaurant rusesc lângă “dive shop”, lângă bistro cu tapas, lângă butic care vinde de toate și închiriază și scutere, și tot așa. Locurile cu vad pare că s-au împărțit de mult, așa că cine a prins îl folosește la maximum. Noi ne cazăm într-o pensiune drăguță care a păstrat camera de la stradă pentru a amenaja o cafenea, iar în cafenea a păstrat loc pentru un birou de agenție de turism.

 

În planul doi de la drumul principal se construiește de zor. Pe partea celalaltă trecem de 3-4 rânduri succesive de saloane de tatuaj, baruri și hosteluri până ajungem propriu-zis la plajă. Mai corect spus la mare pentru că plaja e îngustă și se dezvăluie cel mai bine la reflux.

 

Cu toate astea, amalgamul funcționează bazându-se pe zâmbete și bun simț. Nu auzim zgomotul construcțiilor, terasele nu țin neapărat să se întreacă una pe altă la decibeli și toată lumea e amabilă cu toată lumea. Iar avantajul mare este că tot ce ne-am putea dori e la o aruncătură de băț.

Suntem foarte aproape de Bang Bao, laguna din care pleacă toate tururile pe apă, așa că profităm și două zile ne plimbăm cu barca. Întâi dăm o fugă de o zi în insulița vecină de la sud, Koh Mak, ocazie cu care ne convingem că teoria conform căreia tururile de snorkel sunt toate la fel nu prea ține.

 

 

Koh Mak are de toate: câteva hoteluri cochete, câteva opțiuni alternative de cazare, drumuri buclate, cu ceva serpentine și plaje lungi. Principala activitate este statul cu o nucă de cocos în brațe sau moțăitul pe plajă ori la barul boem din apropiere.

 

 

Sunt câteva locuri incredibile pe care le vedem din barcă, așa că luăm a doua zi și un tur de bălăceala. Există o anume insuliță care nu iese deasupra apei aproape deloc – Hinrap se numește –  ce își va găși locul în poveștile către prieteni, alături de chifteluțele de crab. Una peste alta, turul de 4 insule pentru snorkeling oferit de agențiile de turism sau direct de hotelieri este unul dintre cele mai reușite la care am luat parte in Thailanda.

 

 

Între Bang Bao și Lonely Beach unde stăm noi e colțul hippie al insulei.

Aici fugim când vrem să stăm cu picioarele în nisip și o bere în mână la umbră. Am fost curioși să vedem unde se termină drumul și, după ce am negociat cu câteva cete de maimuțe, am găsit probabil cel mai ciudat resort din Koh Chang.
Jumătate pustiu, jumătate în refacere, cu clădiri în formă de barcă și statui porno gigantice cu elefanți; este probabil o rămășiță a unor vremuri mai tulburi și aproape o atracție în sine. Dacă ajungeți în zonă căutați-l și minunați-vă, poate dezbatem împreună ce vrea să fie pentru că noi n-am ajuns la o concluzie.

 


 

Sunt multe de făcut în Lonely Beach, dar un singur lucru ni-l aducem aminte acua cu oftaturi nostalgice. Apusul de la Warapura bar. Totul a fost perfect aici, muzica, pizza, lumina, cafeaua, decorațiunile, mojito-ul și, deși e ciudat să numim o terasă că atracție de neratat, dați o fugă și veți vedea de ce. Este colțișorul nostru preferat de Lonely Beach.

 

 

Koh Chang-ul pentru toate gusturile

În Kai Bae am găsit o plajă liniștită, flancată de restaurante și animată în fiecare seară de puii de elefant scoși la scăldat în apa mării. Nu susținem exploatarea lor în scop turistic și ne-am bucurat să vedem că foarte puțini oameni dintre cei de pe plajă au plătit ca sa iși urce copiii pe elefanți.

 

 

Totul este la 15 minute de mers de cel mai mare râu și cascadă de pe insulă, și tot aici este și intrarea oficială în parcul natural care ocupă mare parte din suprafața ei.

 

Un pic mai sus de Kai Bae, există o plajă de câțiva kilometri care se cheamă White Sand Beach. Cu așa un nume, e clar unde se vor îngrămadi turiștii. Și e păcat să nu-i primești cu resort-uri elegante și restaurante cu pretenții. Jumătatea de nord-vest a insulei, tot ce e mai sus de Kai Bae, se ocupă în principal de asta. Avem aici nisip fin, infinty pools și peluze tunse cu cocotieri aranjați. Grătarele ies pe plajă sub lampadare și făclii, muzica e în surdină și, în fiecare seară poți să te delectezi cu apusuri spectaculoase.

 

 

Totul e mai piperat decât în rest, dar ai voie să te aștepți ca totul să fie la superlativ. Ne vom limita la a spune că ultimele 4 zile au fost un răsfăț care ar suna a laudă deșănțată dacă l-am descrie.

 

De ce Koh Chang?

Ne-am simțit bine în Koh Chang și sper că ne vom întoarce cândva. Cu toate astea, e greu să punem degetul pe un lucru anume care ar face Koh Chang-ul special și unic.

 

Plajele sunt frumoase, dar parcă nu chiar așa de frumoase (Filipine, ce ne-ai făcut?!), apa e bună, dar parcă nu așa de clară și de frumos colorată ca în alte locuri, oamenii sunt simpatici și amabili, dar parcă nu la fel ca în restul Thailandei văzute de noi. Până și nord-estul insulei, locul nostru preferat, nu e la fel de sălbatic și ofertant că vecinul din Cambodgia, Ko Rong.

 

Dar cred că de fapt asta e magia insulei. Nefăcând ceva excelent și fără seamăn își permite să le facă pe toate bine. Și, cum e suficient de mare, poate promite oricui că, indiferent de motivul pentru care vine în Thailanda, va găsi aici un pic din toate.

 

 

Informații și sfaturi utile

Cum am ajuns?

  • Chiar în aeroportul Suvarnabhumi, la parter, există un birou de vânzare a biletelor de autocar sau de microbuz pentru Koh Chang. Costul unui bilet la microbuz a fost de 600 THB (aprox. 16 EUR) de persoană, pe sens. Există posibilitatea de a cumpara biletul dus-întos (ceva mai economic așa).
  • Drumul pana în provincia Trat, de care aparține și insula Koh Chang, a durat cam 6 ore și a implicat luarea ferry-ului. Traversarea  durează aprox. jumătate de oră, iar biletul de ferry este inclus în costul de mai sus.

Unde ne-am cazat?

Ne-am cazat în trei locuri, pentru a putea explora optim insula.

  1. Evergreen Koh Chang Resort, în nord, nou-nouț și luminos, perfect pentru o ședere chiar mai lungă decât a noastră cu condiția să închiriezi și un scuter pentru mobilitate. Altfel, taxi-uri colective sau private.
  2. Janrassamee Home Stay, în Lonely Beach, pentru călători fără mari pretenții. Avantajul îl reprezintă gazda, care oferă tot felul de servicii, cum ar fi rezervările pentru excursiile opționale.
  3. Garden Resort, în Kai Bae, pentru pretențioși, fără să exceleze la capitolul servicii adiacente, locul fiind al unui european care crede în specializare și nu se bagă să ofere mai mult decât cazare și mic-dejun.

Cât costă excursiile opționale?

  • excursia tip island hopping + snorkeling cu cele 4 opriri ale sale a costat 700 THB/pers. (aprox. 18 EUR). Există și alte variante, cu extra servicii și itinerarii mai complexe, pentru doritori.
  • costul pentru a ajunge în insula vecină, Koh Mak, cu barca rapidă, a fost de asemenea 700 THB/pers.

Cât costă alte lucruri și servicii?

  • închirierea unui scuter a fost 4 sau 500 THB pentru doua zile (aprox. 13 EUR). Costul benzinei nu prea se simte.
  • o masă cinstită a variat între 550 și 950 THB/2 pers. (aprox. 15 – 23 EUR). Ne-a plăcut mult atmosfera și mâncarea la Warapura bar, în Lonely Beach, la I do I do, un restaurant pitit pe o mică plajă din sudul extrem al insulei și apoi în White Beach, sub felinarele atârnate în copaci, la oricare dintre restaurantele care scot seara mesele direct pe plajă și încing grătarele pentru pește și fructe de mare proaspete.
  • o nucă de cocos de la tarabă a fost 25 THB. Oferta de fructe este atât de generoasă încât deabia ajung 10 zile pentru a gusta din toate.

 

 

Februarie 2018

Comentarii

comments

Citeste mai departe