Din cea mai mică localitate din nord până pe plajele şi resort-urile populare din sud, nu e restaurant autentic în Tenerife care să nu se laude din primele pagini ale meniului cu peştele şi fructele de mare proaspete.
Cu toate astea, există o singură piaţă de peşte mai mare pe insula, iar la pontoane sunt ancorate yachturi şi veliere, nu bărci de pescuit. Şi atunci de unde vine acest peşte, cât de proaspăt este el şi ce părere are ecosistemul despre asta?
Ne-am propus să aflăm, mai mult în joacă, fără a fi convinşi că vom reuşi cu adevărat. Dar norocul, o oarecare doză de inspiraţie şi mai ales câţiva oameni incredibil de deschişi şi prietenoşi au făcut totul posibil.
Aşa am ajuns în barca lui Juan Carlos şi de acolo mai departe în restaurantul Aristides pentru a vă putea povesti cât face de fapt un peşte din mare până în farfurie.
O meserie veche
La 7 dimineaţă ajungem în portul din Los Gigantes.
Dacă acum două seri drumurile erau ticsite de maşini parcate te miri unde şi o mulţime de oameni admira lumina apusului pe stâncile gigantice din zare, acum străzile sunt pustii şi suntem una din cele două maşini din port.
Nu reuşim să găsim nici măcar o cafea care să ne învioreze, dar pe ponton ne aşteaptă cu un zâmbet larg Juan Carlos şi Vito pregătiţi să-şi înceapă tura de pescuit.
Până să ne dezmeticim, Zodiacul saltă deja pe valuri cu graţia şi stabilitatea care îl fac una dintre cele mai respectate bărci pentru astfel de îndeletniciri. În mai puţin de jumătate de ora suntem la un kilometru în larg şi băieţii se apucă de treabă.
Rutina e simplă.
Se extrage o sepie vie din găleată, se înfige în 2 cârlige sănătoase, cam cât agăţătorile unui umeraş de haine şi, făcând abstracţie de cerneala împroşcată şi tentaculele care încearcă să se prindă de mâna pescarului, se lansează în apă la capătul unui fir de câţiva zeci de metri. Nu e nevoie de beţe, plute sau monturi complicate.
Apoi aşteptăm.
Juan Carlos se uită în zare peste valuri, dar gândul lui este la firul pe care îl ţine între degete. S-a tensionat uşor, semn că sepia de la capătul celălalt s-a speriat şi fuge.
E momentul pe care îl aşteaptă, peştele va muşca în curând şi, dacă va şti să-l contreze, e al lui. Dacă nu, a pierdut o momeala şi trebuie să o ia de la capăt.
Dintr-o dată, se încordează şi îi apare o grimasă pe chip. Am învăţat s-o recunoaştem: dacă nu dispare într-un minut, peştele e al nostru. Cinci minute şi 50 de metri de fir mai târziu avem în barcă un pargo de toată frumuseţea. Mai lung de un metru şi mai greu de 13 kg. E al treilea şi am ajuns în larg de mai puţin de o ora.
Va fi o zi bună.
Legănaţi de mare, repetăm rutina de încă vreo zece ori.
Juan Carlos aruncă, Vito manevrează uşor barca şi timpul trece. Pierdem şi 5 momeli, 2 dintre ele înghiţite de peşti prea mici pentru a fi păstraţi.
I-am aruncat înapoi în apă şi am plecat rapid de la locul faptei – dacă prindem mici, înseamnă că cei mari stau în altă parte.
În cutia frigorifică s-au strâns însă 8 peşti mari, care de-abia încap. Juan Carlos cânta serenade cu o voce neaşteptat de bună, în timp ce spală barca de cerneala de sepie, iar nouă nu ne mai pleacă gândul de la cafeaua mult amânată.
E timpul să ne întoarcem.
Garachico
Stăm doar 30 de minute în port, cât să ancorăm bine barca, să îi facem o ultima baie şi să schimbăm câteva poveşti la o terasă.
Vito ne povesteşte din Republica Dominicană natală, ne mai dăm cu părerea despre turism şi pescuit şi nu ne putem abţine să nu aflăm dacă a fost o zi bună sau nu.
“Toate zilele sunt bune dacă la sfârşitul lor sunt sănătos, barca întreagă şi pot ieşi şi a doua zi”, e tot ce primim ca răspuns. Şi cu asta, gata pauza!
Dar mai e de muncă, trebuie să ducem peştele la destinaţia lui finală şi de-abia apoi s-a terminat ziua.
Pentru asta, ne urcăm în maşini şi pornim către coasta de nord, pe un drum îngust cu multe serpentine şi privelişti largi către ocean. După ce trecem coama şi începem să coborâm, peisajul se schimbă. Stâncile şi abrupturile vulcanice nu lasă loc de plaje cu interes turistic, dar adăpostesc în schimb câteva oraşele cochete ce îşi păstrează atmosfera de acum câteva secole. Un astfel de loc este şi Garachico.
Ne întâmpina după o ora de drum cu un mic fort – primul din Canare – şi o faleză dramatică, conducându-ne apoi pe străduţe pavate înguste, pe lângă case vechi, caleşti trase de cai şi o mănăstire de secol 16, până în piaţa principală, cu care localnicii se mândresc că ar fi cea mai frumoasă din Tenerife.
Aici, într-un colţ, sub turla cu ceas a bisericii, găsim un mic restaurant al unei familii locale, destinaţia finală şi client vechi al lui Juan Carlos.
Pentru ziua de azi este şi singurul.
Restaurant Aristides – De la mar al plato
Intrăm pe uşă şi facem cunoştinţă cu Angeles şi Jose Manuel care ne primesc cu braţele deschise şi ne dau voie să urmăm peştele până în bucătărie de parcă ar fi cel mai normal lucru din lume. Aici, 3 bucătari trebăluiesc de zor printre ingrediente, ghivece cu verdeţuri şi plite care sfâraie.
La alegerea peştilor şi negociere nu suntem atenţi, mai preocupaţi să nu încurcăm drumul cuiva, până Angeles ne ia sub aripa ei.
Ne explică că prospeţimea peştelui nu intră în conflict cu sustenabilitatea, şi ne arată certificarea restaurantului (pesca artesanal) care asigura clienţii că primesc doar peşti de dimensiunea potrivită – nu puiet şi nici peşti de dimensiuni foarte mari care au gene bune de transmis mai departe.
Cel mai frumos dintre peşti este expus în galantarul de afară în timp ce altul este tranşat în fripturi de dimensiune potrivită.
Se serveşte cel mai bine cu cartofi fierţi în coajă – papas arrugadas – şi vestitele sosuri canareze – mojo verde şi mojo rojo – toate preparate în bucătărie, din ingrediente crescute local.
Cât se pun la cale bunătăţile Juan Carlos ne recomandă să nu plecăm de aici fără să gustăm o caracatiţă.
Adăugăm lângă ea o altă specialitate locală, creveţi fierţi în ulei cu usturoi – gambas al ajillo – preferata noastră.
Şi desigur un vin alb sec ca să alunece cum trebuie.
Cât face un peste până în farfurie?
E un pic trecut de 2 după-masă şi ziua de muncă a pescarilor e gata, motiv pentru care ne permitem poveşti şi râsete. Îi aşteaptă un drum de o ora înapoi în Los Gigantes dar nu e grabă, mâine nu vor ieşi pe mare. Poate poimâine, dacă vremea permite.
Pentru cei de la Aristides munca de-abia începe. Restaurantul e plin şi va rămâne aşa până seara la zece.
Mai avem timp de câteva poveşti – despre provocările noilor preparate fusion proaspăt adăugate în meniu şi cele ale unei afaceri pe cont propriu – dar şi nouă ni se cam închid ochii şi mai avem drum lung de făcut.
Primul pas în barcă ni se pare că a avut loc acum câteva zile, dar a fost o zi de vacanţă cum n-au fost multe. Ne-am făcut prieteni noi şi am aflat cât face un peste din mare până în farfurie.
Vreţi să ştiţi exact? Al nostru a făcut 4 ore şi un sfert.
Informaţii şi sfaturi utile:
- Din iunie, TUI TravelCenter va avea zboruri charter catre Tenerife. Puteţi consulta ofertele aici.
- Restaurantul Aristides este localizat chiar în piaţa principală a orăşelului Garachico şi este unul dintre cele mai bune din Tenerife. Nu o spunem (numai) noi, ci numărul review-urilor clienţilor mulţumiţi.
- Pagina lor de Facebook este https://www.facebook.com/restaristides/, iar pe site găsiţi mai multe detalii despre produsele oferite.
- Restaurantul este închis în zilele de vineri şi duminică.
- Drumul către Garachico este plin de serpentine, multe dintre ele în ac de par, de aceea recomandăm atenţie maximă la condus.
Mulţumiri şi salutări lui Angeles, Jose Manuel, Juan Carlos şi celor de la firma de rent a car Tropic, fără de care acest material nu s-ar fi întâmplat.
