A trecut ceva timp de când am fost în Delta Dunării, la Sfântu Gheorge (“Sfântu”, cum îl alintă localnicii sau iubitorii vechi ai locului) și deabia acum am găsit timp să rezum călătoria noastră. Cum vara este încă în toi, iar Sfântu este o destinație perfectă din primăvară și până toamna târziu, sper să găsiți suficiente motive pentru a pune această destinație pe harta proprie.

 

Prima impresie: este mai plin ca în alți ani! Și aste este și bine, și …mai puțin bine. Ca și noi, mulți oameni nu au mai avut disponibilitatea de a călători departe, astfel încât ne-am cam adunat cu toții în locurile frumoase și bine-cunoscute. Din fericire, în special la Sfântu Gheorge, acest “plin de oameni” se simte diferit. Și astfel începem lista de argumente:

 

Spațiu, aer, loc
Sfântu Gheorghe este departe, comparativ cu alte locuri din Delta Dunării. Accesul se face numai pe apă, cu transportul public sau transfer privat, organizat de resortul sau pensiunea la care te cazezi. Noi am stat la Green Village, pentru că acolo am avut treabă și pentru ca ne leaga multe amintiri de acel loc, dar există și alte opțiuni. Desigur, nu atât de frumoase și dichisite, dar există.
Odată ajunși la Murighiol, unde este și o parcare cu plată, transferul cu barca rapidă până la Sfântu Gheorghe durează aproximativ o oră. Ce am constata noi a fost că, deși resortul era fully booked, pentru că se întinde pe o suprafață foarte mare, nu se simte sufocant deloc. Mai ales dacă alegeți zona Egreta a resortului, care este Adults Only.

 

La restaurant o să fie ceva mai greu, dar și aici, există opțiuni: evitarea orelor populare de servit masa este cea mai eficientă dintre ele.  În cele câteva zile petrecute în resort, mie mi s-a parut că timpul de servire a fost redus și că s-a îmbunătățit față de anii trecuți. Bine, anul trecut a fost nebunie maximă cu pandemia și oricine a rezistat și a lucrat în ritmul și contextul acela merită toată aprecierea.

 

Natură cât vezi cu ochii
Anul acesta, mai mult ca niciodată, iarna lungă, urmată de multe săptămâni de ploaie, au făcut ca natura să explodeze pur și simplu. Niciodată nu mi s-a părut mai “junglă” la Sfântu decât anul acesta. De pe dig, deabia se mai zăresc coamele de stuf ale clădirilor. Drumul spre plajă este pe alocuri un tunel, iar zone pe care le știam cu vegetație joasă sunt acum baricadate de stuf. În acest context am prins un fenomen inedit, magic, ce ține doar o zi: efemeridele.

Privite în ansamblu, oferă un spectacol magnific. De aproape însă, trebuie să vă spun că nu sunt nici pe departe la fel de atrăgătoare. Dar povestea lor este. “Numite și rusalii (după data în care își fac scurta apariție), micuțele viețuitoare erau considerate întrupări ale tinerilor morți înainte a-și fi îndeplinit menirea de soți sau soții. Acestora li se acordase o zi din an, cea care corespunde unei mari sărbatori creștine, Pogorarea Sfântului Duh sau Rusalii, în care să poată coborî pe pamânt sub forta unor fiinte înaripate care să trăiasca pentru câteva clipe bucuria dragostei. Odată cu împlinirea acestui moment, cei care se bucuraseră de el urmau să moară pentru a reînvia anul urmator în acelasi dans de o frumusețe crudă.”
Citiți mai multe despre această legendă aici.

 

 

Mai multă responsabilitate
Este foarte posibil să fiu subiectivă, deși am văzut suficient de mult din Deltă în ultimii 10 ani încât să pot opina, însa mereu mi s-a părut că la Sfântu, fiind o comunitate mică, este și mai responsabilă în privința spinoase probleme a mediului. Mai există un factor, zic eu: lacurile cele mai apropiate, nu sunt chiar așa de apropiate și asta ține cumva mai la distanță o parte dintre pescarii de week-end.
Am remarcat o serie de triciclete electrice, prietenoase cu mediul și faptul că terasa de lângă plajă funcționează pe bază de panouri solare.

 

Opțiuni de cazare în Sfântu Gheorghe

🛏️Prima recomandare, mereu, atât vara cât și în celelalte anotimpuri în care resortul este deschis: GreenVillage 4*. Aici mai multete detalii și prețuri.

🛏️Altă opțiune este Complexul Delta Marina. Deși nu e nimic pitoresc, în opinia mea oferă servicii cinstite și este excelent amplasat în port. Detalii aici.

🛏️New entry! Pensiunea Valurile Dunării. Încă nu am testat-o, însă o luam în calcul. Prețuri aici.

🛏️Noi am stat ani de zile în Green Dolphin Camping, la căsuță. Dar există și o zonă foarte generoasă de stat cu cortul, iar atmosfera din camping este animată, veselă și vibrantă.  Am văzut anul acesta o zonă de grătar și diversificarea activităților opționale, de la volei și fotbal pe nisip, până la airsoft. Vechi, dar bun –  cinematograful în aer liber! Prețuri și disponibilitate aici.

Alte opțiuni sunt pensiunile deschise de localnici. Le găsiți pe toate aici.

Sursă fotografii: galeria de imagini de pe Booking.

 

Comentarii

Citeste mai departe