Am deschis oficial sezonul de Deltă la final de aprilie, odată cu prima vizită de anul acesta în Sfântu Gheorghe.

M-am “însoțit” de data aceasta cu trei doamne călătorite și cu spirit de aventură, astfel încât de-abia așteptam să văd cum li se pare totul: drumul, satul, resortul, Marea Neagră și Dunărea la Sfântu Gheorghe.

Drumul

 

Cu siguranță, sfârșitul de aprilie și toată luna mai este cea mai bună perioadă să te înșiri pe drumul către Dobrogea și către Deltă. De ce?

În primul rând pentru că este foarte posibil să vii cu dor de drum lung, după luni bune de semi-hibernare. Apoi, pentru cadrul dominat de verde crud, galben incipient și copaci supra-încărcați cu flori.

Drumul, în special după ce părăsești autostrada, poate fi o bucurie și o destinație în sine, dispersând oboseala orelor petrecute în mașină.

 


 

Tehnic, alternativele din București sunt cele de mai jos, combinația cea mai eficientă între numărul de kilometri și timp fiind Autostrada Soarelui – Slobozia – Hârșova – Murighiol.

 

 

Am menționat că traseul în această perioadă e foarte liber?

 

 

Satul

 

În Sfântu Gheorghe se poate ajunge doar pe apă, așa că nu e de mirare că orice vizită aici începe pe unul dintre pontoane, în cazul de față Pontonul Star 2000, din Murighiol. Drumul cu barca rapidă (acoperită) a durat cam o oră, pe o Dunăre crescută aproape de nivelul maxim din această primăvară.

“Sfântu”, cum e el alintat de localnici și vizitatorii frecvenți, ne-a primit liniștit, sub o perdea subțire de nori grăbiți.

 

 

Cei câțiva oameni activi își făceau de treabă prin grădinile înflorite, dorinici să schimbe o vorbă cu noi. Până când și animalele domestice, vizibil mai numeroase decât oamenii, păreau să fie interesate de socializare, după un lung sezon în care turiștii au lipsit din viața satului.

 

 

Am făcut plimbarea tradițională pe ulița principală, transformată în teren de joacă pentru o fetiță singuratică, până la supermarketul satului și apoi am cotit la stânga, către portul total amorțit.

 

 

Ceva mai multă animație am surprins la apus, când bărcile plecate pe Dunăre și canale s-au întors acasă, în Sfântu.
Liniștea de dinaintea sezonului a fost mult apreciată, iar plimbarea ne-a deschis apetitul pentru cină și ne-am întors agale, pe dig, în resort.

 

 

Green Village

La capătul satului, chiar unde se termină uliță pricipală și începe zona de stepă, acoperișurile din stuf ale resortului ne-au semnalizat de departe că ceva s-a schimbat. Coamele au fost refăcute, dovadă stând diferența cromatică dintre stuful vechi și cel nou. Cuibul nu a fost afectat, am verificat primul lucru. E acolo, la locul lui, populat de familia de berze “Green Village” care, cel mai probabil, a depus deja ouăle și se pregătește să … vină barza.

 

 

În cele două zile petrecute aici am luat la pas fiecare colțișor, dar cea mai mare parte a timpului ne-am petrecut-o pe terasa restaurantului, servind la toate mesele cel puțin un preparat pe bază de pește.

 

Am prins piscina în plin proces de punere în funcțiune – acum trebuie să fie gata, la fel și braseria și bucătăria de vară. Faptul că nu a fost trafic “pietonal” în această parte a resortului a determinat gazonul să izbucnească într-un verde proaspăt, uniform.

 

Din loc în loc au apărut niște bănci din lemn masiv, binevenite de altfel, cărora sper ca timpul să le dea o patină mai aproape de ocrul prăfuit și nuanțele stinse ale materialelor naturale din jur.

 

Hamacele! Ah, hamacele sunt noi, dar nu am apucat să le testez pentru că m-a luat în primire o pisică ochioasă. Noi par și o parte dintre bicicletele ce se pot închiria în resort și la fel de noi sunt și florile proaspăt plantate în jgheaburile poziționate strategic.

 

 

Dar zonele care îmi plac mie cel mai mult sunt de-o parte și de alta a “vacilor” (da, este un staul și o curte în care, seară de seară, vacile vecinilor se întorc acasă). Adică zonele Egreta și Stârcul Alb.
Sunt ceva mai departe de restaurant și recepție, însă aici este liniște deplină. Sălciile, copacii și iarba au o cromatică diferită, filtrând lumina, iar oglindirea acestor culori în ochiurile de apă prezente peste tot creează spontan tablouri impresioniste, în special la apus.

 


 

În camere, noi ne-am îndrăgostit de așternuturi! Sunt făcute pe plan local, astfel încât le putem considera unicat. Celor care au probleme cu somul, le recomand o cură de Green Village, unde fundalul acustic repetitiv este asigurat de corul broaștelor, iar pernele și așternuturile noi cu siguranță își vor aduce contribuția.

 

Plaja de la Marea Neagră

 

În aprilie, vizitatorii nu sunt prea mulți și natura se desfășoară ca și cum nimeni n-ar privi-o. Dacă în timpul verii drumul către mare se umple de turiști, lucru firesc pentru probabil cea mai frumoasă plajă românească de la Marea Neagră, primăvara ai senzația că locul e doar al tău.

 

Cu titlu de noutate, anul acesta, cei din resort au marcat un drum alternativ către plajă, cel oficial fiind încă inundat.

Noua potecă urmărește digul, trece prin pădurici cu arbuști mărunți, pe lângă mlaștini din care privesc, curioase, broaștele verzi și înțeapă drumul principal la câțiva zeci de metri de plaja pustie.

 

Nisipul era neatins, adunat în mici dune șerpuitoare, iar senzația de a umbla desculțe, în aprilie, prin pulberea aurie, ne-a încântat în mod deosebit.

 

 

Am mers spre dreapta, către gura de vărsare a Dunării și ne-am odihnit pe buștenii contorsionați, aduși de apă peste iarnă. Cum zona nu era călcată decât de vaci, păienjenii harnici lucraseră cu spor, astfel încât am fost numaidecât înveșmântate în fire lucitoare de mătase.

Să fi stat câteva ore aici, sub soarele cald al Dobrogei și nu ne-am fi dat duse dacă nu mai aveam o atracție de “bifat”.

 

 

Apusurile din deltă

Deși am avut privilegiul să vin la Sfântu de nenumărate ori și să cutreier pe canalele din preajma satului, nu mă “vărsasem” niciodată cu barca, pe Dunăre, în mare. Înainte de a-i încredința lui Simi, tânărul barcagiu din Green Village, complicata misiune de a ne duce să vedem “cel mai frumos apus”, l-am rugat să facă un mic ocol până la gura de vărsare a Dunării, să putem spune că am ajuns, în aceeași zi, și pe apă și pe uscat, în acest loc unic. Misiune îndeplinită!

 

 

La întoarcere, am salutat pelicanii – unul creț și doi comuni – după care ne-am pierdut pe Gârlă Turcească, printre mlădițele noi de stuf. Fiind cu o barcă mică, am profitat de priceperea și cunoștințele lui Simi pentru a ne strecura pe canale înguste și a face o vizită – tot în premieră – pe o limbă de pământ, în buza lagunei Sahalin, la cea mai veche cherhana din zonă. Azi nu mai are funcția originală, ci este mai degrabă un ecosistem în sine, guvernat de câțiva localnici și animalele lor.

 

 

În laguna Sahalin peisajul este absolut plat: apa, de un albastru ultramarin, într-o nuanță densă și profundă, nu seamănă deloc cu apa verde-pământie a Dunării. Pelicanii pe care speram să îi observăm de la distanță erau plecați, iar vântul începuse să se întețească și să vălureasca bine apa lagunei. Am hotărât că este mai bine să revenim la adăpostul unui canal, profitând de faptul că în Deltă soarele se uită mult timp înapoi până să se ascundă după tufele înalte de stuf și avem timp să găsim locul magic din care să privim apusul.

 

 

Am anticipat bine și, cu ajutorul priceperii și răbdării cu care Simi a manevrat barca înainte și înapoi, mai la stânga și mai la dreapta, am reușit să prindem câteva cadre cu care să ne mândrim!

Simi, ai fost la înălțime! Mulțumim!

 

 

Prima vizită din 2018 la Sfântu a luat sfârșit a doua zi, dar nu e nimic trist în asta, dimpotrivă! Am “spart gheața” și acum planificăm deja o nouă incursiune în Deltă, în luna mai. Dacă vă tentează, dați de știre și vă punem în legătură cu cei din GreenVillage!

 

 

Mai 2018

Comentarii

comments

Citeste mai departe