Am vrut dintotdeauna sa invat sa fac surf. De fapt, cine nu ar vrea? Apa, mare, plaja si o placa … tot ce trebuie pentru un sport de exceptie.
Asa ca, atunci cand am pus pe hartie ce vrem sa facem in Bali si in ce ordine, am dedicat 1 saptamana initierii, la sfarsitul sederii, dupa ce urma sa vedem tot ce e prin jur si nu ne va mai distrage nimic. Trebuia insa sa ne punem din start o intrebare – cam cat putem rezista privind pe altii facand surf pana cedam si luam o placa? Ei bine, acum stim raspunsul, cam 3 zile.
Introducere
Denpasar, si in principal sud-vestul turistic cu plaja din Kuta, este un mare haos. Te vei convinge de asta din secunda 1, inca din parcarea aeroportului. Desi oficial aici traiesc aproape 2 milioane de oameni, in sezonul de varf cifra pare ca se dubleaza, turistii fiind la paritate cu localnicii. Majoritatea sunt australieni si rusi, insa gasesti aici oameni din toate colturile lumii contribuind la balamuc.
Pe drumuri, pe plaje, in restaurante sau supermarketuri totul geme de lume si de zgomot si cu greu poti intelege de ce ar veni cineva sa isi faca vacanta aici. Pare de cateva ori mai obositor decat in Bucuresti in orele lui de varf.
Raspunsul este pentru surf.
Desigur, exista multe resort-uri unde poti sa te relaxezi fugind de ce e dincolo de gardul hotelului si exista un gen de oameni care se simt bine in haos (de obicei cu ceva alcool la bord). Insa majoritatea sunt aici pentru a face surf.
Toata lumea vorbeste despre asta, toata lumea masoara si stie valurile pe plajele din jur si micile afaceri se invart in jurul acestui sport. Pana si scuterele de inchiriat vin din start cu un suport pentru placi pe lateral.
Primul contact
Pentru noi a fost in casa lui Eduardo din Bukit, un deal linistit din sudul Denpassarului, unde inca nu a ajuns haosul multinational.
Impreuna cu fratele lui, Gustavo, cei doi spanioli crescuti in Germania sunt mari fani si nu intamplator au ales locatia langa cele mai linistite, dar tehnice, plaje de surf: Jimbaran si Balangan.
La o mica petrecere in jurul unui ton de 9 kg cei doi ne-au facut capul calendar cu povesti, teorie si eticheta acestui sport, dar ne-au lamurit din start ca cele doua plaje nu sunt pentru noi.
– Sunt valuri mari zilele astea, peste 5 metri, pana si mie mi-e frica sa ma dau, ne-a explicat Gustavo, dar mergeti sa vedeti, ca merita.
Am fost si intr-adevar era spectacol. Genul de spectacol putin terifiant (valurile de 5 metri nu sunt deloc o joaca), dar cu atat mai atragator. Pana la urma asa pareau si partiile negre de snowboard si dupa 20-30 de zile de exersat am inceput sa le caut cu predilectie.
In plus eram aproape singurii din jurul mesei care nu stiau cu ce se mananca acest sport.
Doar noi doi si polonezul Bart. In rest, aveam un croat cu prietena lui frantuzoaica care era innebunit. Lucra in design si se stabilise aici in urma cu 3 ani doar pentru a face surf. Ne povestea de planul lui sa plece in Kathmandu pentru hiking si, desi voia sa stea vreo noua luni, nu credea ca va rezista mai mult de una fara surf.
Jon, un alt spaniol, era si el mare fan, dar cei mai simpatici erau Adriano (antrenor de fitness din Sardinia) si un pictor argentinian, ambii trecuti de 50 de ani. Se apucasera de surf la 30 de ani si, desi exista valuri si in Sardinia sau pe coastele Americii de Sud, ei veneau in Bali pentru cel putin 3 luni pe an.
Motivul?
– Aici sunt cele mai bune si mai dese valuri, iar apa e calda. Ai plaje pentru fiecare nivel de dificultate dar se aglomereaza de la an, ne-a spus Adriano cu accentul lui italienesc si peltic.
Si de aici discutia a divagat spre ceva gen “ce frumos era Bali pe vremea mea, cand era pustiu”, cam in stilul “ce-a fost Vama Veche si ce-a ajuns”.
Ne-am simtit putin prost, noi eram genul de invadatori care au descoperit Bali dupa ce s-a stricat, dar nu aveam de gand sa ne cerem scuze nimanui. Mai important de retinut a fost ca se poate invata surf foarte bine si la peste 30 de ani. In plus, dupa 2 zile de admirat valurile, eram deja cu apetitul deschis.
Trebuia sa incercam si anume cat mai repede, pacat ca excursia spre Java se apropie cu repeziciune.
Al doilea contact
Inainte de Java insa ne-am mutat in Kuta pentru 3 zile. Candva una dintre cele mai populare plaje de surf din Bali, aceasta zona este acum cea mai aglomerata si mai plina de incepatori plaja dintre toate.
Surferii priceputi o evita si vorbesc de rau de ea; turistii “traditionali” se ingramadesc insa aici pentru ca e cea mai cunoscuta. Nu puteam sa n-o vedem si noi sa va povestim cum e.
Nu e asa rau pe cum pare, dar asta e o poveste pentru alta data.
Linistiti pe un sezlong, vedeam in fata noastra pe cei 3-400 de metri in ambele directii, peste o suta de incepatori in ale surfingului, fiecare incercand sa-si faca loc pentru a prinde un val. Am avut senzatia de nenumarate ori ca se vor ciocni sau accidenta, ceea ce m-a dus cu gandul la invataturile lui Gustavo.
Teorie si eticheta in surfing
1. Unde si cum
Prima dilema este cum sa alegi locatia.
Plaja o stii, dar inainte de a intra in apa e nevoie de vreo jumatate de ora de analiza. Ce conteaza nu este doar marimea valurilor, ci si frecventa lor.
E important daca vin la 30 de secunde, un minut, sau mai mult, pentru ca in functie de asta stii cate sanse ai sa te dai si cat timp ai pentru recuperare atunci cand cazi. De obicei valurile vin in grupuri de 5-10 din ce in ce mai mici, apoi marea se linisteste si isi strange fortele pentru un nou grup.
Mai mult decat asta conteaza directia in care se sparge valul si viteza cu care o face.
In functie de ce picior tii in fata pe placa vei vrea un val care sa se sparga diferit, cat sa fii cu fata spre coama valului. Adica cei care aleg sa se dea cu placa cu piciorul stang in fata vor vrea valuri care se sparg spre dreapta (cum te uiti din apa catre plaja; asa numitele right-handers), iar cei de picior drept vor prefera left-handers.
Nu in ultimul rand vei vrea valuri care sa se sparga la apa adanca, cat sa nu ai probleme cand cazi, ceea ce difera de la plaja la plaja si daca marea se afla la flux, reflux sau intre ele.
E greu sa gasesti un loc cu valul potrivit tie (pe staga, nu foarte mare, dar cu frecventa buna, de exemplu) insa Bali le are pe toate. Cateodata chiar pe aceeasi plaja in functie de flux, reflux si ziua din saptamana.
Nu sunt multe locuri in lume care se pot lauda cu asta.
In fine, dupa ce ai luat in calcul toate astea, iti alegi un reper pentru locul unde se formeaza valul ales (din apa e mai greu sa te orientezi, asa ca ai nevoie de repere clare inca de pe mal) si esti gata sa iti iei placa si sa treci la treaba.
Daca pare complicat, ei bine nu doar pare, asa si e. Am inteles ca odata cu experienta, atunci cand ai plaje pe care le frecventezi mai des, inveti ciclurile naturii si lucruriile astea devin mai usoare. Insa am vazut atati oameni cu placa in mana privind in gol pe mare zeci de minute inainte de a intra incat credeam ca le lipseste curajul sau e ceva gresit cu ei. Acum am inteles ce priveau si care era scopul.
2. Regula prioritatii
Odata ajuns in apa, o singura regula este foarte importanta – cea a prioritatii. Are scopul de a preveni accidentele, insa putina lume o respecta. Amicii din Bukit imi povesteau niste statistici care aratau ca doar anul trecut s-au adaugat 9 milioane de noi surferi multimii deja existente. Ori, cand in apa e multa lume, inevitabil vor fi mai multi care se bat pe acelasi val si politeturile sunt lasate la o parte, de unde si necesitatea unei astfel de reguli.
Pe scurt, ea spune ca, daca ai prins valul, inainte de a te ridica, trebuie sa te uiti in directia opusa in care urmeaza sa pleci si sa te asiguri ca nu e un alt surfer care s-a ridicat deja. Daca da, atunci el are prioritate si trebuie sa te opresti.
Ei bine, in Kuta regula era incalcata in doua moduri: cel mai simplu, nu se uitau, nu se opreau, si apoi treceau milimetric unul de altul ceea ce de obicei strica valul pentru amandoi sau mai complex si mai ingenios, fix inainte de val, cel fara prioritate facea un S larg si trecea in pozitia de prioritate pentru a porni de acolo. Cand ii iesea era ok, cand nu, ramanea de-a latul valului fix in calea celui pe care voia sa il pacaleasca.
Lectia 1
Cam multa teorie, nu?
Asa ma gandeam si eu dupa cele 2 ore de stat pe sezlong rememorand toate sfaturile primite. Una e sa le auzi, alta e sa le vezi, dar dupa 2 ore nu-ti mai trebuie deloc teorie. Eram fiert si la propriu si la figurat si as fi dat oricat pentru o placa si o prima incercare. Fix cand ii spuneam asta Ancai se infiinteaza langa noi un asiatic mic si inchis la ten, cu shorts in culorile steagului Australiei.
– Wanna surf, sir?
Vreau, mai omule, dar ma uit la astia si imi dau seama ca habar n-am. Incerc sa par linistit ca sa nu sara pretul, dar as fi primit oricum.
– No problem, I teach … cheap.
Cu asta m-a prins si intram in vorba. Il cheama Harry (zice el, dar m-as mira) si face surf de 10 ani.
“Much easier when younger.” lucru confirmat de toti ceilalti surferi cu care am vorbit. Negociem rapid la 17$ pentru o ora cu placa lui, in conditiile in care oficial 2 ore costa 45. Platesc la sfarsit, asa ca … let’s go!
– Not now sir, one hour. Waves too big.
Mai, Harry faci misto de mine, nu mai am rabdare o ora, let’s go.
– Ok sir, but half an hour, maybe smaller.
Pfff, astia negociaza chiar orice.
– OK, half an hour, ma dau eu batut, dar in 20 de minute sunt la gatul lui. Mergem, au ba? Mergem. Se duce sa ia placa si vine dupa 5 minute cu o chestie enorma de vreo 2 metri si ceva.
– Ce-i asta Harry, plecam in Australia vaslind?
– Long board. You need long board because beginner. Better stability.
Nu mai zic nimic, asa o fi, hai sa incepem lectia!
Pe uscat
Primul pas, pozitia pe placa, o demonstreaza pe plaja. Pui picioarele in capul placii si te tolanesti pe ea cat esti de mare. Tii mainile intinse in fata si prinzi placa din lateral. Asta e pozitia de stat si cea din care vaslesti in stanga si in dreapta.
Daca vine valul, tragi mainile mai jos si impingi cu putere in placa in timp ce ridici pieptul ca sa nu te dea valul de-a dura. Alternativ, te lipesti de placa, bagi barbia in piept si inchizi ochii. Nu te ajuta sa treci de val prea bine, dar macar nu te lovesti.
Bun, pana aici simplu, mai departe?
Dupa ce te ia valul si incepi sa prinzi viteza ai de facut 3 miscari:
- tragi mainile pe langa tine si te ridici ca in flotare;
- bagi piciorul stang sub tine, si apoi il duci pe cel drept in fata fix in mijlocul placii (pentru cei care prefera piciorul stang in fata e invers decat la mine);
- apoi iti tii echilibrul, flexezi genunchii, dar tii muschii incordati, greutatea in fata si gata treaba.
Nu uita ca atunci cand sari de pe placa sa sari mereu in spate pentru ca te poate lovi!
Bon, nu chiar asa de simplu, dar nici complicat.
Exemplific pe uscat miscarile si Harry decreteaza ca e “very good, you learn very fast, sir”. Ma inrosesc ca o fata mare si cred complimentul laudandu-ma ca ma pricep cu snowboardul si sper sa ma ajute si sa invat repede. Asa ca hai in apa!
In apa nu-i ca pe uscat
Plec de pe mal cu avant si prima impresie e ca valurile au o forta mult mai mare decat stiam. Chiar si atunci cand se sparg si vin inspumate aproape de mal.
Ideea e sa tii placa perfect drept spre ele si sa apesi puternic pe partea din spate pentru a o salta peste. Orice altceva o va transforma intr-o pala de elice ce zboara spre stanga sau spre dreapta. Imi ia vreo 3-4 incercari sa invat smecheria, timp in care Harry simte de vreo doua ori curentul de la board in timp ce ii trece razant pe langa cap.
– Need to hold more stronger! imi zice el, si asta imi lamureste ce greseam. Trebuie forta nu joaca, fie si sa intri in apa mai mult de 20 de metri.
Odata ce trec de zona de valuri inspumate ma asez pe burta si incep sa vaslesc voiniceste. Harry ma corecteaza din nou.
– Noi nu mergem in colo, waves too big, ne dam aici pe spuma valurilor pana ne obisnuim cu echilibrul si dupa aia.
Nu sunt eu prea multumit, dar o sti el ceva. Si oricum sunt convins ca nu echilibrul e problema. Ii voi arata repede ca ma pricem si mergem mai departe.
Mare eroare.
La inceput Harry imi spune exact ce sa fac si imi tine placa dreapta pe val, asa ca le prind pe toate si cel putin inceputul e promitator. Ridicatul in picioare, mai greu insa.
Atunci cand vine valul demarajul e puternic si de-abia reusesc sa tin directia dreapta pe burta. Cand incetineste, reusesc sa ma ridic cam una din trei incercari, dar doar pentru 2 secunde, apoi ma opresc.
Nu e chiar ce imi imaginam, mai ales ca dupa fiecare ajuns la mal urmeaza cel putin 5 minute de lupta cu valurile si curentul pentru a reveni in acelasi loc.
Harry insa pare multumit si renunta la a ma mai ajuta ca pe un gaga. Imi arata doar valul pe care sa il iau si da indicatii sonore. Pot sa stau cu burta pe placa, vaslesc onorabil pana la locul de prins valul, insa ma fac de ras cand sa intorc placa cu varful spre plaja.
E al naibii de greu sa intorc vaslind magaoaia la 180 de grade.
De cateva ori ma prinde pe lateral si fac niste tumbe pe sub apa ca in masina de spalat, de cele mai multe ori insa reusesc sa o intorc doar partial si plec in diagonala, orice incercare de a ma ridica in picioare fiind sortita esecului din start. Dupa vreo jumatate de ora mainile ma dor de nu mai pot si am inghitit mai multa apa de mare decat in ultimii 10 ani adunat.
Ca sa nu ma dau batut incep sa imi aleg valurile mai cu grija, cat sa am suficient timp sa intorc. Merge ceva mai bine si reusesc sa imi tin echilibrul in picioare de cateva ori cate 3 secunde in 20 de minute. Si deja nu mai pot. Bratele, umerii, pieptul cer time-out si il cer si eu mai departe de la Harry.
Iesim din apa in timp ce el, vazand probabil expresia mea, isi cere felurite scuze. “Waves too big, difficult for beginners”, “surf not easy” si altele asemenea. Il linistesc ca nu-i problema. Nici snowboard-ul nu parea “easy” dupa prima ora cand am inceput. Se invata, mai vorbim noi dupa 10-20 de ore de incercari. Dar mi-ar prinde bine un program de flotari pentru ca, pana la echilbru, conditia fizica ma cam omoara. Asta insa nu i-o mai zic lui Harry.
Concluzii dupa prima lectie
Ce-am invatat in prima zi ar fi:
- e nevoie de forta in partea superioara a corpului – brate, umeri, piept – pentru orice implica surf: intrat in apa, vaslit, ferit valul, ridicat in picioare;
- chiar si un val mic are o forta incredibila. Atunci cand pleci, pleci cu 20-30 de km pe ora, dar probabil ca daca nu ar fi asa nu l-ai putea folosi. Echivalentul in snowboard ar fi sa sari de pe burta direct in pozitia de dat, in timp ce placa aluneca deja la vale pe o partie intermediara. E greu, dar se poate face.
- long-board-ul o fi bun pentru echilibru, dar te chinuie incredibil in restul timpului. E greu de virat, greu de controlat si cel mai mic unghi sau dezechilibru, combinat cu forta valului, se traduce in devieri grave de la traseu, care nu se mai pot corecta. Majoritatea surferilor medii ca si cunostinte folosesc o placa mult mai mica, la jumatatea dimensiunii, dar nu e clar ce trebuie sa fac ca sa ma calific si eu la una.
- pentru a te ridica in picioare e nevoie de calm si calcul exact al pozitiei corpului. Nu e greu, dar trebuie facut corect, pana devine reflex. De obicei insa ajungi in pozitia de a te ridica dupa 10 minute de lupta cu apa, in timp ce ai o viteza relativ mare, iar calmul nu e ceva ce vine natural.
- e foarte foarte distractiv si aducator de satisfactie. Poate nu pe moment, dar dupa o ora de tras sufletul eram din nou cu chef. Ramane insa pe alta data.
La a doua lectie, cu asteptarile setate corect, aveam sa fiu mai zen si experienta avea sa fie altfel!
Voi reveni sa povestesc cum a fost.
Later Update: a doua parte a Jurnalului de surf poate fi urmarita aici.
Pe unde am mai ajuns, ce am vazut si ce am experimentat in Indonezia:
- Trei Gili-uri (mic insulite), fiecare cu specificul ei.
- Petrecere in mijlocul marii pe Dragoon Boat;
- Efectul Eat, pray, love in Ubud;
- Templele si cultura balineza;
- Plajele din Bali;
- Libertatea din Lombok;
- Inauntrul vulcanilor din Java;
- Cele mai spectaculoase temple din Indonezia: Borobudur si Prambanan;
- Yogyakarta si sultanii sai.
