E 7:05 seara și, teoretic, Kasbah-ul Amridil s-a închis pentru public de 5 minute. Paznicii și ghizii nu se grăbesc însă nicăieri, așa că primim o dispensă fără să cerem. Îl avem pe tot doar pentru noi, să îi explorăm cotloanele și să privim în liniște apusul peste plantația de palmieri. Ce poate fi mai frumos?

 

Ei bine, frumos ar fi fost ca norii negrii ce coborau din munți să nu se grăbească așa tare. Dar nu ne-am dat seama de asta decât o oră mai târziu. Uzi până la piele pe marginea unui râu secat, în timp ce socoteam la lumina frontalei ce șanse sunt ca termenul “flash flood” să se aplice la o albie de câteva sute de metri lățime. Cam atunci ne-a fost clar că trebuia să fi fost mai expeditivi.

 

În afara capriciilor vremii, drumul celor 1000 de kasbah-uri a fost cea mai autentică experiență marocană a noastră. De-a lungul văii ce separă Anti-Atlas-ul de Atlasul înalt, satele și plantațiile de curmali rămân aproape la fel ca în vremea în care treceau pe aici caravanele. Iar în mijlocul întregii experiențe stau Kasbah-urile.

Kasbah-ul

 

Kasbah (din arabul “qasbah”): clădire sau zonă veche a unui oraș, de obicei fortificată cu ziduri și turnuri; fort; citadela; redută. Asta zice dicționarul. Dacă ne întrebați pe noi, clădire fortificată cu o curte interioară ar fi de ajuns.

 

Austere la exterior și, în cazul celor tradiționale și la interior, sunt construite fără excepție din cărămizi de chirpici și sunt netencuite. Împrumută astfel culoarea solului pe care se ridică, confundându-se cu el. Împreună cu arhitectura neschimbată de mii de ani (perfect drepte, 2-3 etaje cu terase, turnuri și creneluri) culoarea este elementul principal ce contribuie la autenticitate și farmec.

 

 

Al doilea avantaj al unui Kasbah este că, de obicei, e cea mai înalta clădire din zona și asigură priveliști panoramice în toate direcțiile. Străjuind văi largi sau plantații întinse, de obicei pe malul unui râu, garantează peisaje de calitate. Probabil de-asta n-am auzit niciun fotograf amator să se plângă că a vizitat prea multe.

 

 

Nu în ultimul rând, se poate lăsa cu surprize. În unele kasbah-uri am găsit camere confortabile, burdușite cu perne și covoare multicolore, în altele peșteri ale lui Alladin în miniatură, cu podele pline de bijuterii ieftine, dar frumos lucrate. Altele sunt studiouri de film în toată regula, altele muzee și unele chiar hoteluri de lux. Fiecare kasbah e unic în felul lui și garantat, pe drumul dintre Risaani și Ouarzazate sunt cel puțin 1000.

 

Rissani – Ouarzazate

📸 Umărește live călatoriile pe InstaStories @anca_duse

 

Rissani l-am trecut în fugă, venind din Merzouga. De aici până în Er Rachidia, nu am văzut niciun kasbah. Doar un deșert pietros, care se întinde la o oarecare înălțime pe un platou plat. Monotonia e spartă doar de plantația gigantică de curmali ce crește cu coroanele sub nivelul drumului, ascunsă privirii de valea adâncă, săpată de un râu.

 

Er Rachidia se prezintă la întâlnirea cu turistul ceva mai modern și mai curat decât ruda lui de la sud, dar cu aceleași drumuri largi și piețe încăpătoare. Cândva o oprire constantă în vestitul raliu Paris – Dakar, oferă cam aceleași servicii ca și Merzouga (tururi în deșert și variațiuni pe temă) și rămâne un nod rutier important.

 

 

De aici, șoseaua cotește hotărât spre vest lăsând Atlasul mai mic pe mâna stânga, să-l protejeze de vântul deșertului, și Atlasul Înalt, semeț, pe mâna dreapta, ca să adune ploile și să le facă drum în jos. Din asta se nasc cheile abrupte preferate de drumeți și albiile de râu late de la șes, în jurul cărora s-au dezvoltat plantații agricole cu kasbah-urile aferente. Fiecare oraș mai răsărit de pe drum – Bulmane, Tinghir, Tinejdad, Goulmima – este o poartă de intrare către o astfel de vale fără a fi o destinație în sine.

 

Cum să vezi 1000 de kasbah-uri în câteva zile

 

Dacă par multe o mie, nu e cazul să vă speriați, un turist obișnuit vede unul sau maxim două la pas, iar restul, din mers, pe geamul mașinii. Există un loc însă, aproape de capătul drumului, unde puteți bifa câte vă țin picioarele – Skoura și Ouarzazate.

 

🌴 Skoura ne-a așteptat complet nepregătită. Aveam de mers 4 kilometri off-road până la cazarea din mijlocul Palmeriei, cu 2 genți mari și niciun mijloc de transport în afară de propriile picioare. Când am întrebat de taxi s-a amuzat întreagă stație de autocar. Răspunsul a fost: “avem un singur taxi în Skoura și nu știu pe unde umblă, că îl caut de azi de dimineață”.

 

Dar, în ciuda acestui fapt, plantația întinsă pe 25 de kilometri între 3 albii de râu oferă nu doar cazări ireproșabile, ci și kasbah-uri ascunse printre palmieri, cât poți duce. Pe hartă le veți găsi pe cele 3 renovate recent – Skoura, Amridil (în imaginile de mai jos) și Ben Moro – dar la pas veți descoperi nenumărate, mai mari sau mai mici, vizitabile sau încă locuite. Atenție la distanțe și la norii prevestitori de furtună înspre munți. Vin rar, dar când o fac, nu lasă loc de jumătăți de măsură.

 

 

Pentru noi asta a însemnat un marș de aproape o oră prin ploaie rece și noroi, la lumina fulgerelor ce trăsneau mult prea aproape. Nu chiar cea mai plăcută amintire de vacanță. S-a rezolvat cu ajutorul unui localnic binevoitor, al unui Renault 18 la vârsta a treia, dar cu reale calități de off-road, și cu un ceai fierbinte cu mentă, “acasă”, la Skoura Lodge. Trebuie însă să recunoaștem că am avut noroc.

 

Ouarzazate

Spre deosebire de Skoura, Ouarzazate atrage turiști în număr mare și are toate taxiurile necesare pentru a-i deservi. Ahmed nu vorbește engleză deloc, dar e simpatic tare în franceză. Până la riadul nostru de la periferia orașului avem timp să ne împrietenim. El nu știe de unde vine marca Dacia, noi nu știm ce părere au comendianții marocani despre căsătorie, așa că ne informăm reciproc în timp ce dezbatem ce ar fi de văzut în zonă.

 

📸 Umărește live călatoriile pe InstaStories @anca_duse

 

De neratat este Kasbah Taourirt, chiar în oraș. Păzește drumul de acces de peste o sută de ani, din vremea când o citadela bine gândită și un tun Krupp de calitate puteau transforma un clan local în jucător la nivel regional. Povestea lui este cea a clanului el Glaoui, detestat și admirat în egală măsură, încă vie în labirintul de coridoare, cămăruțe și curți interioare restaurate sub egida UNESCO.

 

Ahmed ne povestește despre el în trecere. Ce crede însă că ne va impresiona vine de peste ocean, direct din Hollywood. Ouarzazate se mândrește cu nu mai puțin de 5 studiouri de film, toate vizitabile, Atlas Studios fiind cel mai mare. Îngrămădește înăuntru un sfinx în miniatură, mini-temple egiptene cu decorațiuni cu tot, un castel, turnuri de asalt și cam toată recuzita necesară pentru a filma o scenă de deșert, de la Game of Thrones la Star Wars. Doar munții din fundal și nisipul din jur sunt originale și nu copii de carton și plastic.

 

 

Adevărata atracție din Ouarzazate se află însă la vreo 30 de minute în afara orașului, cam la 5 glume spuse de comedianți marocani distanță.

 

Ait-Ben-Haddou este un sat fortificat (ksar) de secol 17, păstrat aproape intact, un deal întreg ocupat de case de pământ îngrămădite una în alta. Doar trei familii mai locuiesc non-stop în interiorul zidurilor, restul preferând confortul orașului nou de peste râu.

 

 

Seara, la apus, l-am împărțit cu o mulțime gălăgioasă, însă dimineața, la prima oră, l-am avut doar pentru noi. Ne-am urcat pe dealul golaș din fața sa pentru a avea o imagine de ansamblu și pentru a putea cuprinde această muncă sisifică cu timpul, pentru a păstra ksar-ul în picioare.

 

 

Drumul celor 1000 de kasbah-uri

 

Sidjilmassa se află la 50 de zile distanță de Timbuktu, în linie perfect dreapta, spre nord, peste Sahara. În Evul Mediu era cea mai simplă și rapidă variantă de a aduce aurul și sarea din Africa sub-sahariană către porturi și, notează cronicarii, își aștepta oaspeții cu cele mai bune curmale din toată lumea arabă. De aici, cea mai importantă rută trans-sahariană din vestul Africii se despărțea către celelalte trei puncte cardinale: spre nord către Fez și Tanger, spre est către Algeria și Mediterana, spre vest către Ouarzazate și, mai departe, Marrakech.

 

📷 https://www.le-cartographe.net

 

Din Sidjilmassa n-au mai rămas decât ruinele, încă vizitabile la periferia Rissani-ului. Punctul de trecere de la granița cu Algeria s-a închis, iar beduinii plimbă mai mult turiști pe distanțe scurte, decât bogății de-a latul deșertului. Tot ce-a rămas să amintească de vremurile caravanelor de mii de cămile sunt drumurile și kasbah-urile.

 

Asfaltate, renovate, transformate în hoteluri sau studiouri de film, rămân totuși una dintre cele mai autentice priveliști din Maroc. Iar cei 600 de kilometri dintre Rissani și Marrakech una dintre călătoriile de făcut odată în viață.

 

Informații și sfaturi utile

  • Drumul acesta l-am făcut combinând cele două companii de transport de persoane din Maroc: CTM și Soupratours

  • Supratours ajunge în Merzouga, în CTM, însă nu.
  • Supratours este considerată o companie de transport mai potrivită pentru turiști, deoarece nu oprește în toate orășelele în care are stație CTM. Asta este și bine și rău, pentru că dacă vrei opriri intermediare pe drumul dintre Marrakech și Merzouga, de exemplu în orășelul Skoura, atunci CTM este singură opțiune.
  • La momentul la care publicăm acest material, nu se pot face rezervări on-line la Supratours, dar se pot consulta orarul și tarifele. La CTM, merge.
  • În Ouarzazare ne-am cazat la Riad Chay, situat la intrarea în Ouarzazate, departe de centru orașului. Un taxi de la stația de bus și până la riad a fost 100 MAD (aprox. 9,25 EUR)
  • Ne-am cazat la Skoura Logde,  situat la intrarea în Skoura, ascuns în plantația de palmieri. Neapărat să vorbiți cu ei înainte pentru transfer, deoarece în Skura este un singur taxi și nu vreți să știți cât am platit pentru a merge în remorca trasă de o motoretă, pe drumuri lăturalnice și prin albii de râu, pentru ca nu am lămurit cu transferul de la început, din faza de rezervare.
  • În Skoura, printre kasbah-uri și plantațiile de curmali sunt mai multe sate, populate cu cei care au grijă de tot acest areal. Nici aici și nici in Ait-Ben -Haddou, nu lipsesc haitele de câini, deși lumea musulmană nu-i prea agrează. S-au dovedit pașnici, dar am înțeles de la localnicii că nu sunt mereu așa. De asemenea, nu e neobișnuit să vă treziți cu găști mari de copii care să vă ceară bani, dulciuri sau alte obiecte pe care le văd la voi. Insistent.
  • Albiile râurilor care irigă palmeria se pot traversa ușor până vin ploile, însă cand vin, cantitatea de apa vărsată din munți este atât de mare încât nu le trebuie decât un număr de ore ca să se inunde.

 

Septembrie 2018

Comentarii

Citeste mai departe