La 10 seara, cand in sfarsit am ajuns dupa aproape 24 de ore prin avioane si aeroporturi, Beijingul ne-a primit mult mai cuminte decat ne asteptam. Cu drumuri largi si deloc aglomerate, fara claxoane si haos tipic asiatic. De-o parte si de alta a drumului diverse cladiri gigantice de sticla se luptau pentru atentie, fara mare succes si la fel de exotice ca un … cub. Sobru si organizat, Beijingul ni s-a parut departe de misterul si fascinatia pe care o promite China. Stiam ca nu vom gasi aici ceva desprins din documentarele National Geographic insa parca era prea serios totul.
De ce Beijing?
In China, se spune ca daca privesti tara ca pe un dragon, Marele Zid Chinezesc este coloana vertebrala, Fluviul Galben si afluentii sai venele, Beijing mintea, Shanghai inima, iar Xi’An spiritul sau sufletul. Noi avem doar 10 zile pentru a cunoaste putin din toate si am inceput cu Beijing-ul din doua motive: grupeaza in jurul sau cateva atractii de prim rang si, dupa olimpiada din 2008, ar trebui sa fie cel mai obisnuit cu turistii straini. Loc ideal asadar pentru prima experienta cu “estul indepartat”. Sintagma consacrata de istorie nu mai inseamna insa prea mult acum cand oamenii viseaza sa traiasca cum au vazut in vest.
Se imbraca colorat si sic – nici urma de conformismul comunist cu care eram noi obisnuiti – si vor sa conduca masini care sa le ateste statutul social – nemtesti sau japoneze de preferinta.
Mall-uri si fasfood-uri celebre gasesti peste tot, aproape mereu pline de adolescenti posesori de carduri de credit ce consuma in timp ce se joaca la smartphone-uri de ultima generatie. Adevarul este ca arata bine si confortabil pentru un turist european proaspat aterizat. Dar de ce ai veni pana aici daca lipseste autenticul? Ei bine, nu lipseste, este doar ascuns dupa padurea de zgarie-nori, iar gasirea si cunoasterea lui e o experienta care nu mai are nimic vestic in ea.
Dincolo de suprafata
In momentul in care te dai jos din masina si incepi sa iei contact cu localnicii lucrurile se schimba. In primul rand, aproape nimeni nu vorbeste engleza. De exemplu in hotelul de 4 stele in care am stat (Super House International), din 30 de angajati doar 2 se descurca cat de cat, la nivel de incepator. In conditiile astea, sa gasesti ajutor pe strada, la metrou sau intr-un restaurant traditional este aproape imposibil. Si, ce e cel mai frustrant cand zic ca nu vorbesc engleza, este ca nu vorbesc absolut deloc engleza.
Cuvinte banale de genul “water” sau “price” sunt intampinate cu o privire incurcata si un comentariu cu colegul de ghiseu in limba neaosa. Apoi, de multe ori urmate de indiferenta, ca si cum n-ai exista. Senzatia este ca fie oamenii fac misto de tine si nu vor sa vorbeasca, fie pur si simplu refuza din convingere.
Pana la urma e o experienta distractiva dupa ce treci de frustrarile initiale, asa ca n-am stat pe ganduri si am luat-o la pas mic prin oras inca din prima zi. Din fericire, orientarea e simpla in Beijing si nu necesita prea multa interactiune. Orasul mosteneste alinierea antica a localitatilor, cu strazi drepte catre cele 4 puncte cardinale legate intre ele de sosele largi, in forma de inele concentrice.
Este suficient sa stii daca esti in nord, sud, est sau vest si intre ce inele ca sa te orientezi, iar asta o poti face simplu pentru ca semnele sunt peste tot. Dar cea mai utila mostenire este cea a olimpiadei din 2008: sistemul bilingv de denumire a strazilor si statiilor ca sa te poti descurca pe limba ta. Metroul este dintre toate cel mai prietenos. Biletele se cumpara de la un automat cu touch-screen care “vorbeste” engleza si da rest elegant, statiile sunt anuntate si in engleza, iar trenurile sunt dese si ajung peste tot.
Zona frumoasa si veche este in interiorul primului inel, si intre el si al doilea. De aici, urmatoarele 3 inele sunt doar cladiri de birouri, sali de conferinte si hoteluri. Noi am stat in sud-est, pe inelul 3, si o calatorie pana in buricul Beijingului dura vreo 20-30 de minute si ne costa 0.8 USD pe amandoi.
Lama Temple
Inca din prima calatorie ne-am convins de utilitatea metroului si, tot odata cu prima calatorie, atunci cand am iesit la suprafata, am avut in sfarsit bucuria sa dam cu ochii de ceva autentic.
Lama este un templu budist, de sorginte tibetana, si este de fapt un sat in miniatura. Construit in 1694, aproape in totalitate din lemn si teracota si colorat puternic, ne-a impresionat din primul moment. Aveam sa ne dam seama ulterior ca de fapt nu difera prea mult de restul templelor si palatelor ca stil si decoratiuni. Difera insa prin liniste, fiind un loc evitat de marea masa a turistilor si o sansa de a te bucura de ceva mai putina aglomeratie ca in restul siturilor.
De asemenea, e mai usor de inteles aici ce inseamna budismul pentru chinezi, daca ai asemenea curiozitati. Pentru ca, intre cartile religioase, pildele si meditatiile care ajung pana in Europa si ceea ce practica de fapt omul de rand este distanta mare. Cam la fel de mare ca intre o viata conform moralei si riturilor crestine si ceea ce se practica de fapt: sfintitul masinii cu multi cai putere si crucile facute in graba in dreptul bisericii. Cam asa si la ei. Am intrebat doi ghizi tineri pentru ce se roaga lumea si nu au reusit sa ne lamureasca.
Se pare ca tanara generatie nu prea mai crede in astfel de demersuri. Remarcabil insa aici – si asta indiferent de orientarea religioasa – este faptul ca Lama Temple adaposteste cea mai mare statuie de lemn sculptata dintr-un singur copac masiv. Este un Budha de aproximativ 20 de metri expus intr-o pagoda cu 3 etaje alaturi de patalamaua oficiala de la Guiness World Record. Desi nu este permisa fotografierea, am “furat” un cadru cu o perspectiva dramatica. In realitate este si mai impresionant, cladirea parand neincapatoare si sporind impresia de grandoare a statuii.
Beijingul vechi
Cand am plecat de aici, dupa vreo ora, deja se insera si am ales sa o luam la pas. Nu era o zi cu smog pentru ca batea vantul, insa este suficient sa se opreasca o zi pentru ca poluarea sa se adune deasupre orasului. Atunci cand se intampla arata aproape apocaliptic (aveam sa ne convingem de asta in ultimele doua zile ale sederii noastre).
In primele zile insa, clima tinea cu noi si o plimbare pe inserat a fost cea mai buna idee pe care o puteam avea. Mai ales in zona veche si in jurul zidurilor Orasului Interzis, Beijingul are farmec. Magazinasele mici isi aprind firmele si lampioanele, gheretele cu dulciuri si foietaje scot in fata tavi cu minunatii calde si proaspete pentru a-i momi pei cei care tocmai si-au incheiat ziua de munca, iar vanzatorii din magazinele de instrumente sau jocuri video dau drumul la muzica pentru a-si face reclama.
E un mic haos, dar unul autentic si care miroase bine. Iar cand nu-l mai suporti, poti sa evadezi cu usurinta intr-un parc, pentru ca sunt o multime. Noi am ales Jingshan pentru ca este unicul cu un deal mai mare de unde se poate vedea intregul oras. Panorama nu ne-a dezamagit, iar noaptea, dupa ora 8, este aproape pustiu.
Din varful pagodei de pe creasta dealului se vede orasul 360 de grade. Desigur, daca este o zi fara smog. Parcul Jingshan este probabil singurul loc din oras care se poate lauda cu asta. Recomandam acest loc pentru fotografii cu intregul Beijing si recomandam trepied, pentru ca balustrada este curbata, ca atare nu se poate stabiliza altfel camera foto.
O scurta istorie
Pe la 1400, cand Beijing-ul (in traducere Capitala de Nord) a redevenit centrul Chinei, mutandu-se de la Nanjing (Capitala de Sud), Imparatul s-a pus pe construit pentru a-i da gloria potrivita unei locatii de asemenea insemnatate. Ca tot omul gospodar a inceput cu o casa si, pentru ca trebuia sa fie impozanta, a iesit un domeniu intreg, cunoscut drept Orasul interzis.
Se intinde inauntrul unor ziduri groase pe cativa kilometri patrati si mai are in afara, pe alti cativa kilometri de jur imprejur, foisoare si pagode. Apoi, ca sa-si exercite functia de imparat semi-divin, avea nevoie de un templu pentru rugaciuni si sacrificii. Se numeste Temple of Heaven, respecta toate regulile Feng-Shuiului si pastreaza inca in jur un parc de zeci de hectare. Iar la final, probabil obosit de atata munca, Imparatul s-a decis ca mai are nevoie de un alt loc unde sa fuga de tot si toate. L-a gasit pe malul unui lac, la 15 kilometri de Orasul Interzis si i-a spus Palatul de Vara.
Aceste locuri au ramas aproape neschimbate timp de peste 600 de ani, vegheate si intretinute de urmasii Imparatului. Nici chiar revolutia proletara nu a vrut sa se atinga de ele, ba chiar din contra, sunt renovate periodic si privite ca o mandrie a Chinei. Noua putere avea oricum o alta treaba, sa construiasca in doar 50 de ani un oras in care sa poata trai confortabil peste 20 de milioane de locuitori. Si le-a iesit, chiar daca nu cu mult stil, ceea ce reprezinta un mic miracol.
Ce sta la baza lui este insa mai “pamantean”: carbunele. Exista din plin in zona, ceea ce il face ieftin si accesibil. Centralele termice, electrice si otelariile, de asemenea aflate in apropierea Beijingului, s-au bazat in exclusivitate pe el si asta a creat o serie noua de probleme: smogul si poluarea. Asa ca acum se pune la cale un nou mic miracol, schimbarea orasului dintr-un centru de industrie grea intr-o capitala moderna unde salile de conferinta si hotelurile sunt mai dese decat fabricile si, de asemenea, inlocuirea surselor de energie cu unele regenerabile. Startul acestui nou trend l-a dat olimpiada din 2008 iar termenul limita este 2017.
La cat de seriosi si organizati par oamenii aici, le dau mari sanse sa iasa si de data asta. Si, pentru ca ne place istoria am vrut sa vedem si noi locurile, mai vechi sau mai noi, cu proprii ochi. Toate, de la palatele si templele vechi pana la satul olimpic sunau tentant, insa aveam doar o zi si jumatate la dispozitie. Asa ca doua zi am pornit dis-de-dimineata pentru cateva lectii de istorie si alte cateva despre ce inseamna cu adevarat aglomeratia.
Temple of Heaven
Este de fapt o suita de 3 temple in mijlocul unui parc de mari dimensiuni. Parcul este deschis oricui si extrem de populat tot timpul zilei, localnicii alegandu-l ca loc pentru practicat T’ai Chi, dansuri traditionale, sau pur si simplu ca loc de relaxare. Se spune ca zona se bucura de energii pozitive datorita folosirii ca loc sacru atat timp si e pacat sa nu profiti. Templele sunt insa ingradite si e nevoie de un bilet de intrare. Plus stat la coada, ca in orice alt loc, pentru ca numarul de turisti ni s-a parut coplesitor. Eram de fapt mici copii si habar n-aveam ce ne astepta pe parcursul zilei. Cladirile in sine sunt impresionante prin intindere si culori, dar cam atat.
Nu se remarca nici prin constructii elaborate si nici prin decoratiuni extravagante, cuvantul de ordine fiind armonia si echilibrul formelor. Culorile la randul lor sunt folosite cu talc, albastrul semnificand lumea spiritelor (raiul, in lipsa unei traduceri mai bune) iar galbenul lumea pamanteana. Imparatul, ca mesager intre cele doua lumi, jumatate zeu si jumatate om, urma un ritual meticulos realizat care sa ii permita sa calatoreasca intre ele, culoarea hainelor, a templelor si a locurilor de sacrificiu fiind o harta si in acelasi timp un vehicul pentru aceasta calatorie.
Cea mai importanta si elaborata procesiune avea loc odata cu solstitiul de iarna, cand rugaciunile aveau rolul de a garanta recolte bogate. Implica toate cladirile din templu si se repeta si azi, sub forma unei piese de teatru, in fiecare an. Din pacate e greu sa te bucuri de toate astea intr-o mare de oameni. Armonia si specificul locului ar fi fost poate mai bine puse in valoare cu un numar limitat de vizitatori sau in grupuri la distanta ceva mai mare unele de altele, astfel incat sa poti vedea curtile atent desenate fara multimi cotropitoare. Acest lucru este insa imposibil in China, dupa cum aveam sa aflam in cea mai mare piata din lume.
Piata Tiananmen
Daca pana sa ajungem aici aveam ceva de comentat privind aglomeratia si chiar ceva solutii de propus oricui vrea sa asculte, in piata din fata Orasului Interzis ne-am dat batuti. Nu exista solutii. Aglomeratia si masele de oameni care fac acelasi lucru la unison sunt lucruri cu care va trebui sa ne obisnuim.
Se spune ca piata Tiananmen este cea mai mare din lume, si ai senzatia asta de cand o vezi. La ce bun insa, cand este atat de plina de oameni incat trebuie sa iti faci loc cu coatele printre ei? Si multi nu au trecut inca de cozile la scannerele de securitate plasate la fiecare intrare pentru ca ar fi si mai plina. Noua ne-a luat vreo 10 minute sa intram in piata, si asta datorita experientei, pentru ca statul la coada in China nu se supune niciunei reguli. “Eu primul” pare a fi ceea ce conteaza, lucru ciudat intr-o cultura in care oamenii apreciaza apartenenta la grup. Cert este ca notiunea de rand si asteptare nu exista, coada are forma de palnie si lumea se baga in fata fara nicio jena.
Daca arunci priviri suparate sau incerci sa atragi atentia esti ignorat cu nonsalanta, insa daca aperi locul cu coatele si umerii, e ok. Primesti puncte si intri mai repede. Caliti in luptele de pe partiile de ski din Romania ne-am adaptat rapid, ca alta sansa nu aveam sa intram vreodata. Devine insa obositor sa trebuiasca sa faci asta de cateva ori pe zi.
In paranteza fie spus, politetea asa cum o intelegem noi, nu pare a fi punctul forte al unora de aici. Se mai multumeste din cand in cand, dar in rest se trece direct la subiect, fara “buna ziua”, “ce faci”, sau alte formule de adresare. Toata lumea e preocupata, grabita si nu e loc de plezanterii, lucru valabil in toate aspectele vietii, de la restaurant la cozi si traficul auto.
Se tuseste/stranuta din rarunchi fara nicio jena sau opreliste si se scuipa mult si cu zgomot in spatiul public. Multa lume pare racita si “bucuroasa” sa imparta aceasta stare in jur. In egala masura, se investeste o gramada de resursa umana la orice intrare – la majoritatea obiectivelor turistice exista un om care doar iti ia din mana biletul ca sa il introduca el in masina de validat ce deschide poarta de acces – si la curatarea strazilor. Beijing este un oras curat. Cat despre piata in sine, cladirile care o marginesc sunt mari ca si dimensiuni, si austere. Peisajul se mai coloreaza prin straturile de flori, statuile si coloanele din centrul ei.
Oriunde te uiti e ceva interesant pe care ochiul sa se odihneasca, dar daca vrei o privire de ansamblu a pietei, amestecul de stiluri, texturi si culori e parca prea mult. Noroc ca punctul de atractie principal este usor de vazut: zidul rosu al Orasului Interzis de unde ne vegheaza poza lui Mao. Se uita fix in ochii tai oriunde ai fi in piata si intr-acolo se indreapta toata lumea. De voie de nevoie, am facut si noi la fel.
Orasul interzis
Ingradit de ziduri inalte, acest loc, altadata disponibil doar Imparatului, familiei sale si celor cativa fericiti demnitari care erau invitati cu treburi pe la curte, a ramas parca inghetat in timp. Te poti gandi usor cum o fi aratat pe vremuri, cu doar vreo suta de persoane populand toate curtile si cladirile, cu garzi postate din loc in loc si concubine imbracate elegant cantand la instrumente traditionale. Cu bolurile mari, de bronz, pline cu apa pentru a fi la indemana in cazul unui incendiu si cu raul curgand linistit prin mijlocul curtii principale.
Din pacate vremurile au apus de mult si acum Orasul Interzis este populat de vreo suta de mii de turisti galagiosi care nu te lasa sa cazi in reverie mai mult de cateva minute. Se imping, fac zgomot, se lanseaza in facut poze fara nici o jena ca tu apari in poza lui sau el in a ta. Ca si cum n-ar fi de ajuns unii au microfoane si portavoci ca sa ofere ghidaj si explicatii propriului grup. Plus un stegulet colorat ca sa fie recunoscuti de la distanta in caz ca cineva se pierde.
Nu am inteles nici pana acum de unde atati turisti, dintre care 95% chinezi. Era marti la pranz si in mod normal lumea ar fi trebuit sa fie la munca iar copii la scoala. Ei insa luau cu asalt atractiile turistice, indiferent de varsta. Am verificat daca e vreo vacanta sau perioada de concedii, nu era. Doar in piata si in curtile palatului am vazut vreo 100.000 si probabil pe parcursul zilei au defilat vreun milion. Lucru valabil si la celelalte atractii in zilele urmatoare. Nu vrem sa ne gandim cum o fi in weekend.
Spre rusinea noastra n-am mai avut energia sa investigam cum se cuvine toate cotloanele domeniului. Pur si simplu ne consumam toata energia doar pentru a inainta prin aceasta masa compacta de turisti, iar faptul ca urma sa vedem locul de relaxare a curtii pe timp de vara, suna tare bine.
Palatul de vara
Nici gand sa fie vreun loc linistit si pustiu, dar lacul pe marginea caruia se afla face din start ca locul sa fie mai aerisit. Intrarea era destul de aglomerata si, din cauza asta, pavilioanele si statuile care faceau placute zilele de meditatie ale demnitarului nu au avut acelasi efect asupra noastra. De departe cel mai impresionant a fost coridorul cel lung, o carare pietruita ce se intinde pe 728 metri urmand malul lacului. Locul de plimbare preferat al imparatului, unde nu-l supara nici soarele nici vantul.
Dincolo de lungime, decoratiunile intinse pe toata lungimea lui si privelistea il fac un loc cu adevarat special. Tavanul spune povesti din picturi traditionale colorate cu gust pentru cei care au ore la dispozitie sa le urmareasca. In stanga se intinde lacul, in dreapta versantul unui deal, si din loc in loc exista bifurcatii cu alte drumuri ce duc catre pagode, temple si pavilioane. Si cu cat mergi mai mult, cu atat aglomeratia se rareste, astfel incat la capatul lui am avut ocazia sa ne bucuram de interiorul unei pagode pe deal, in liniste, fara nimic care sa ne distraga.
Doar vazand de sus intregul domeniu iti dai seama de intinderea lui. E nevoie de timp (macar o zi) si chef de drumetie pentru a-l explora pe tot, iar noi ramasesem fara ambele. Asa ca am ales varianta simpla pentru intoarcere: traversatul lacului cu barca. As zice traditionala, dar doar forma aducea vag cu ambarcatiunile ce strabateau pe vremuri cursul de apa din Orasul Interzis pana aici. Acum functioneaza cu motor si barcagiu care ghideaza din volan.
Rata pekineza
Intregul tur pe la cele 3 obiective a durat o zi intreaga. Am inceput dimineata la 9 si am parasit Palatul de Vara dupa 5 seara. Stomacul ne dadea deja ghionturi serioase crezand ca am uitat de el, moment ideal pentru a mai bifa o atractie specifica zonei, de data asta culinara: rata Pekin. Pentru necunoscatori ca noi, Pekin (sau Peking) este denumirea europenizata a Beijingului, asa ca aici e cel mai bun loc de a testa acest fel de mancare, de care auzisem desi nu stiam de unde-i vine numele.
Asa ca am cerut amabil sa fim descarcati la un restaurant care se mandreste cu asa ceva. Zis si facut, doar ca ora nu era cea mai potrivita. Eram singurii clienti din local, iar langa noi se desfasura sedinta zilnica cu toti angajatii, inaintea orei de varf de dupa 6 seara. Aveam sa mai vedem acest obicei si in alte parti si ne-a distrat de fiecare data. E ceva intre sedinta de vanzari si careul din scoala generala, angajatii de la mic la mare stand in cerc in timp ce managerul ii mustruluieste, le explica sau le asculta doleantele. Se incheie inevitabil cu toata lumea in picioare scandand pret de cateva secunde, indemnuri la unison. Un fel de “pe ei baieti ca se poate” de la fotbal. Cu toate astea, oamenii au fost simpatici si au detasat cativa sa ne serveasca si sa ne asculte cerinta.
Meniul fiind doar in chineza am ales si noi ce parea tentant in poze (slava domnului ca avea poze!) plus desigur vestita rata. Ne-am codit putin daca sa luam una intreaga sau doar jumatate, dar am optat pana la urma pentru a doua varianta convinsi ca nu putem duce una intreaga plus restul. Mare greseala.
Cand am vazut-o venind, intinsa pe o masa cu roti, maronie, rumena si mare, adusa de insusi bucatarul ne-am pregatit de un festin. Din pacate insa masa s-a oprit la cativa metri de noi si a inceput dansul.
Bucatarul a scos de undeva un cutit de bucatarie si, cu miscari rapizi si precise de ninja, s-a pus pe taiat. In 2 minute produsese o gramajoara de felii subtiri patrate, alese special din locurile cele mai gustoase. Ne-a pus-o pe masa alaturi cu jumatatea de cap fara cioc si a plecat cu 3 sferturi de rata inapoi la bucatarie.
Pesemne restul nu era demn de niste papile asa fine ca ale noastre, desi probabil stomacurile ar fi primit cu bucurie. Procedura nu era insa gata. Alaturi de rata au venit si cateva clatite din faina de orez, o suita de sosuri si legume crude taiate fin. Procedura implica alegerea a catorva felii de rata, asezonarea lor cum se cuvine si rulat totul in clatita. Abia asa poti sa o mananci ca sa te bucuri de gust.
Si adevarul este ca e foarte buna. Pielea crocanta, mica crusta de grasime si carnea bine facuta dar inca suculenta dau un gust exact la mijloc intre porc si pui. Iar garnitura face ca totul sa semene cu niste mini kebap-uri cu gust chinezesc. Atat de bun incat la sfarsit nu ne-am sfiit sa aflam si ce se ascunde in jumatatea de cap primita ca trufanda.
Concluzii la drum de seara
Dupa o zi atat de plina, drumul cu autobuzul 300 pana la hotel a fost un bun moment de tras concluzii. Trecusera deja 48 de ore de cand luasem contact cu capitala Chinei si parerile erau impartite. Beijingul are ceva farmec. Cu o istorie atat de veche era imposibil sa nu fi ramas nimic. Senzatiile din prima zi, cand am umblat haihui prin centru si stradute inguste, contrastau puternic cu aglomeratia in care ne invirtisem in cea de-a doua. In mod sigur e gresit, si doar vina noastra, sa ne suparam ca unul dintre cele mai mari orase din cea mai populata tara de pe glob e plin de oameni.
Ba chiar ar merita ceva aprecieri ca in conditiile astea nu sucomba si nu devine impracticabil. Dar, chiar cu asteptarile setate corect, nu am putut da la o parte senzatia ca, in graba de a deveni o metropola moderna si organizata, acest oras a pierdut o parte din suflet si din atmosfera. E pacat sa vii pana in China si sa nu vezi vestigiile epocii imperiale din capitala, dar a pune acest oras pe lista este o alegere rationala si nu una afectiva. Nu te va cuceri, nu te va vraji si de fapt nici nu va incerca sa o faca. Se va prezenta organizat si serios la intalnire, ca un elev ce nu vrea sa iasa in evidenta, dar care isi face intotdeauna tema.
Si pana la urma zicala de la inceput, “Beijing, creierul tarii”, a capatat sens si pentru noi. Nu cred ca la experienta unui turist s-au gandit cei care au inventat-o, dar ne-a placut sa credem ca ar putea avea si un astfel de inteles. Nu de alta dar urmatoarele orase pe lista sunt Shanghai si Xi’An, conform aceleiasi zicale inima si spiritul, si daca se confirma ne asteapta lucruri frumoase. Pana atunci insa mai aveam o zi de drumetie. De data asta la munte, intr-un alt loc care pune Beijingul in topul turistic: Marele Zid Chinezesc. Cum a fost va vom povesti si arata cat de curand.
Colegii de la TUI TravelCenter au pregatit un circuit in China, pentru 2015. Il puteti consulta aici.
Sfaturi si informatii utile:
- CAZARE
Beijing – si China in zonele turistice – este un oras cu preturi variate, insa mult peste Indonezia, de exemplu. Noua ni s-a parut destul de scump. Asta pana am ajuns in Shanghai. In Beijing, cazarile incercate de noi au variat de la 30 USD/noapte la 80. Pot sa va zic ca la 30 USD vrei doar sa adormi repede si sa pleci la prima ora. La 80 USD, la International House Hotel, este bine. Serviciile nu dau pe afara, cu engleza foarte-foarte greu, nu te ajuta nimeni cu bagajul si wi-fi e doar in lobby. In camera este net prin cablu. Nu zbarnie, dar macar exista si e inclus in pret.
Mai toate hotelurile vor garantie, chiar si pentru o noapte. La acest hotel noi am lasat 500 RMB (Y sau yuani). Adica imens – 83 USD! Si vroiau 1000 Y initial, pentru doua nopti!
Pastrati chitanta pe care o primiti cand dati garantia deoarece va fi nevoie de ea ca sa o primiti inapoi la check-out! Fara ea se declanseaza o panica in masa in hotel si se blocheaza toata lumea. Nimeni nu e obisnuit sa ia initiativa sau sa gaseasca alternative. Trebuie sa astepte sa vada ce zice “seful” si asta poate dura mult. Dar sunt foarte seriosi in toate aspectele, ceea ce este de apreciat.
Atentie insa ca nu toate hotelurile accepta straini. Daca nu e “international”, inseamna ca este exclusiv pentru turismul domestic. - INTERNET
In China sunt doua aspecte distincte: desi exista in mai toate locurile publice (de exemplu restaurante) wi-fi gratuit, el este accesibil doar in baza unei cartele cu nr. chinezesc – care include si o cantitate de net tip 4G. Sunt si locuri cu wi-fi pe baza de parola si net pe cablu in hoteluri (cu bani sau inclus in pret). Per ansamblu, netul merge incet si cu hopuri. Apoi, dupa ce optati pentru o varianta si reusiti sa accesati Internetul, incep limitarile. In China este interzis tot ce nu poate fi controlat: platforme de social media care nu au servere in China, cum e Facebook, toate serviciile de la Google (am inteles ca s-au suparat ca si-au mutat biroul din Beijing in Hong Kong si i-au taiat), nici macar licentele Adobe nu isi pot face verificarile automate! Pentru a putea avea acces la Facebook, de exemplu, trebuie sa fiti putin hackeri. Gasiti aici cateva metode: https://www.wikihow.com/Successfully-Access-Facebook-in-China . Atentie insa, ca atat Fecabook-ul cat si Google, daca vreti sa va luati mailul, se vor sesiza ca e ceva dubios in felul in care incercati sa accesati serviciile lor si vor incepe cu verificari suplimentare inainte de a va valida.
- TRANSPORT
Metroul este realmente usor de folosit si merge brici. Costa 2-3Y calatoria, ajunge peste tot, e rapid si sigur. In toate statiile este un sistem de verificare a bagajului de mana pentru toata lumea. Au avut acum cativa ani un atentat si de atunci au introdus aceasta masura de protectie. Altfel ofera instrunctiuni si panouri si in chineza si in engleza, este curat si bine semnalizat. Cu transportul de suprafata e mai greu, o data ca nu ai pe cine sa intrebi si apoi pentru ca traficul este foarte anevoios la orele de varf. Costa insa la jumate, 1 Y/calatoria.
Taxiul taxeaza 14 Y primii 2 km, dupa care in jur de 2-2,5 Y/km din cate am observat noi. Dinstantele insa sunt foarte mari. - COSTURI DE INTRARE LA OBIECTIVELE TURISTICE (6 Y sunt aproape 1 USD)
Pentru intrarea in parcul Jingshan am platit 4 Y/pers.
Intrarea in Lama Temple – 25Y/pers.
Intrarea la Temple of Heaven – 35 Y/pers.
Intrarea in Orasul Interzis – 60 Y/pers.
Intrarea in Palatul de Vara – 30 Y/pers. - EXEMPLE DE ALTE PRETURI
O cafea la o terasa costa aprox. 7 Y, masa noastra cu rata pekineza a costat 200 Y pentru amanoi, cu desert cu tot.
Altfel, o masa la un restaurant de cartier, pentru doua persoane, a variat intre 100 si 150 Y, 2 pers.
Un pachet de tigari costa in jur de 15 Y, marcile straine. Exista foarte multe tigari locale, mai ieftine.
1 sticla de apa de jumate de litru este 1.5 Y. O Coca Cola 3 Y iar o cutie de bere locala de 0.33 5Y.
6 Comments