Ora 4:30 AM, plus decalajul dat de fusul orar dintre România și Emiratele Arabe Unite, se simte ca și cum mi-aș târî picioarele prin smoală, dar fac totuși efortul de a ajunge până în holul hotelului unde suntem cazați. Mă auto-motivez reamintindu-mi cât de mult mi-a plăcut această experiență în Myanmar. La urma urmei, nu zbori în fiecare zi peste un deșert, cu atât mai puțin peste cel din Ras Al Khaimah.

 

Unde și ce este Ras Al Khaimah?

Chiar și pentru mulți rezidenți, emiratul Ras Al Khaimah este puțin cunoscut. L-am descoperit în urmă cu ceva ani, când am zis că dacă tot ajungem în Peninsula Arabică, să o explorăm cât de mult putem, de la nord la sud și de la vest la est. Ras Al Khaimah – greu de pronunțat, știu, mai ales partea cu “haima” – este al 4-lea cel mai mare emirat din EAU și este situat în nordul peninsulei. Are o formă țuguiată, asemănătoare unui cort, de unde și numele său. Ras Al Khaimah înseamnă „vârful cortului”.

 

Este departe? Nu, deloc. Este la doar 45 de minute de mers cu mașina de la Aeroportul Internațional Dubai.
Trei lucruri de ținut minte despre emiratul Ras Al Khaimah:
1. Este despre natură și aventură în aer liber. Nu are nicio legătură vizuală cu Dubaiul cel futurist, ci promite o experiență complementară.
2. Este singurul emirate cu munți înalți (aproape 2,000 m), zeci de km de plaje, păduri de mangrove și deșert în culoarea portocalei.
3. Resorturile din Ras Al Khaimah au servicii All Inclusive, plajă și ieșire la mare, sunt noi, sunt din ce în ce mai multe și mai toate urmează conceptul de turism echilibrat.

 

Aici puteți vedea unde este emiratul pe hartă: shorturl.at/xDV89

Zborul cu balonul peste deșert

Transferul cu o mașină trainică, de teren, ne-a sosit cu punctualitate la ora 5, în fața hotelului. Jumătate de oră mai târziu ne aflam în deșert, la lumina frontalelor, intuind totuși de unde vor apărea primele lumini ale zorilor.

 

 

Zborul cu balonul este o atracție foarte nouă pe care o oferă acest emirat. Ca și în cazul celorlalte atracții care au pus emiratul pe harta lumii, întreaga etapă de pregătire se întâmplă sub pălăria siguranței și asumării. Mai exact, ai parte de un instructaj serios și semnezi pe propria răspundere că ai înțeles și știi la ce te înhami. În special la atracțiile care au o doză de hazard, se ia foarte în serios etapa asta.

 

Piloții de baloane cu aer cald pe care i-am întâlnit eu sunt oameni experimentați, lucrează în echipă și călătoresc prin toată lumea urmându-și pasiunea care a devenit și business. Vorba lor preferată, pe care o iau foarte în serios, este safety first. Nici nu au cum să funcționeze altfel pentru ca la balonul cu aer cald poți controla doar înălțimea, nu și direcția. Totul depinde de vânt și de condițiile meteo, în general.
Ceea ce înseamnă că zborul se poate confirma 100% cu o zi înainte, când prognoza meteo este clară. Pentru a diminua totuși riscul anulărilor și rambursarea banilor, majoritatea companiilor și piloților independenți aleg cu grijă unde să zboare, în ce perioadă a anului și în ce interval orar.

 

După instructaj și după ce balonul a fost umplut cu aer rece și încălzit, ne-am urcat în nacelă. 10-20 oameni, cam atâția oameni pot încăpea în coș.
Ridicarea de la sol este foarte lină, pot confirma acest aspect după trei zboruri, și în câteva momente am fost sus, în aer, entuziasmați de ceea ce urmează să vedem.

 

Fiecare zbor oferă vederi diferite, deoarece balonul decolează din mai multe locuri și se duce în direcții diferite, în funcție de vântul din acea zi. Noi am rămas deasupra deșertului și în scurtă vreme, din spatele munților Hajar, a apărut soarele. Timiditatea l-a părăsit repede și în câteva minute a inundat valea pe care o traversam și a început să creeze umbre lungi, în parteneriat cu dunele și vegetația de dedesubt.

 

 

Ai avea poate tendința să spui că în deșert nu e nimic, mai ales că ești la înălțime, însă nu este așa. La prima oră a dimineții natura se trezește la viață și am putut observa o turmă de măgari sălbatici. Apoi, după o dună, câțiva oryxi. Un pic mai departe am survolat peste câteva țarcuri cu cămile și peste gospodăriile locuitorilor din deșert.

 

 

Aici nu există cămile sălbatice, chiar dacă le vedeți umblând de beleuze pe marginea drumurilor sau prin deșert. Ele aparțin cuiva și sunt foarte valoroase.
Tot în deșert sunt, în mod poate surprinzător, sere. Zone adăpostite, irigate, în care oamenii fac agricultură. Sigur, suprafețele cultivate sunt mici, însă tot surprinzător și remarcabil mi se pare.

 

 

Vântul ne-a dus apoi către Ritz Carlton Al Wadi, cea mai frumoasă proprietate din Ras Al Khaimah ce oferă cazare în deșert și cu siguranță în top 3 în EAU. Pentru mine este pe primul pentru că mi se pare incredibil să fii înconjurat de natură, de mii de păsări colorate aprins, de mamifere și de vegetația specifică deșertului și în același timp să ai acces la un nivel superior de confort și răsfăț.

 

 

Am ridicat capul și în zare, departe, am întrezărit silueta impunătoare a resortului Waldorf Astoria, aflat chiar pe plaja, cu ieșire directă la Marea Arabiei.

 

 

Balonul ne-a purtat apoi peste autostrada ce leagă coasta emiratului de munții săi înalți din nord. Pilotul ne-a anunțat că vom ateriza pe partea opusă și să ne amintim ce ne-a învățat înainte de decolare. Să luam loc, cu centura pusă, pentru că este foarte probabil să se răstoarne coșul. Aste pentru că s-a întețit vântul și pentru că urmează să aterizăm în deșert, unde sunt dune.
Vă las pe voi să trăiți emoțiile asociate cu această veste, tot ce pot spune este că un pic de adrenalină nu a omorât pe nimeni și ca fețele noastre și chicotelile de ușurare au meritat din plin.

 

 

Așadar, când ajungeți în Emirate, ieșiți un pic din fascinantul Dubai și dați o tură și în nord, în Ras Al Khaimah, pentru a vedea o altă față a lor.

 

Informații practice:

  • În Ras Al Khaimah zborul este operat de compania Action Flight. Acesta este site-ul lor – https://actionflight.ae/. Rezervările se pot face direct sau prin agenția de turism de la care cumpărați întregul pachet de servicii.
  • Tarifele încep de la 300 EUR/persoană dacă sunteți cazați la un hotel din Ras Al Khaimah.
  • În funcție de locul din care decolează și de vânt, balonul poate zbura pe lângă mangrove, deasupra deșertului, spre maiestuoșii Munți Hajar sau spre coastă și înapoi, fiind vizibilă insula Marjan și Marea Arabiei.
  • Zborul efectiv durează cam o oră.
  • Din balon, zburând pe deasupra deșertului, puteți vedea vulpi, oryx, cămile, turme de măgari sălbatici și multe altele.

 

Unde am stat?

Când am avut parte de această experiența a zborului cu balonul peste deșertul din Ras Al Khaimah am stat la Rixos Bab Al Bahr, un resort mare, cu mai multe clădiri în formă de piramide în trepte, situat chiar la intrarea în Ras Al Khaimah, în insula Al Marjan. 5* cu Ultra All Inclusive de care nu m-am bucurat, pentru că am fost mereu plecată. Este un resort foarte solicitat, mai ales de familiile cu copii, ca atare renovarea sa este momentan doar parțială, pentru că efectiv e plin tot timpul.

Puteți verifica mai jos tarifele și neapărat să le comparați cu cele oferite de agențiile de turism de la noi, pentru ca au pachete avantajoase!
Verificare tarife: https://www.booking.com/hotel/ae/rixos-bab-al-bahr.en.html?aid=1370906&no_rooms=1&group_adults=2

 

 

Am stat puține ore în resort, așa că pentru cei care vor să fie activi cu siguranță toate facilitățile, programele pentru copii, mesele incluse, piscinele și plaja oferite de Rixos sunt prea mult. Însă pentru cei care vin să se relaxeze și caută să nu le lipsească nimic, Rixos este o bună alegere.

 

 

 

Comentarii

Citeste mai departe