Xi’An – norocul descoperirii soldatilor din teracota
Am gasit vechea capitala a Chinei antice invaluita intr-un nor galbui de smog, dar cu un soare palid ce parea ca va razbate pana la urma.
In trenul de noapte dormisem in reprize si, dupa o zi calduroasa si plina de alergatura in Shanghai, nu picase tocmai bine. Pe post de cina mancasem un sandwich, iar intarzierea de o ora la sosire ne amanase si micul dejun. Speram ca macar vederea Xi’An-ului sa ne mai dea ceva avant.
O sursa de voie buna s-a dovedit a fi ghidul noastru Grace, pe numele “englicizat” specific cel putin tuturor celor care lucreaza in servicii. De ce numele asta si nu altul? Pentru ca cel in chineza, pe care l-am uitat, inseamna “armonie” si atunci, pe engleza, Grace i s-a parut cel mai potrivit. Vesela si cu verva la ora 10 dimineata ne-a anuntat ca nu este inca gata camera noastra la hotel, asa ca nici gand de mic dejun, facut dus sau macar lasat bagajele, dar asta pica tocmai la fix pentru ca planul pe ziua in curs este incredibil de incarcat si e bine sa pornim imediat. A trebuit sa o lamurim ca, pentru noi, nu e bine deloc.
Cred ca s-a vazut pe fetele noastre ca nu e loc de negociere pentru ca, pentru prima data in China, am reusit sa schimbam itinerariul si sa reducem la jumatate lista cu obiective, promitand solemn ca a doua zi mergem singuri si la celelalte.
Si, dupa ce Grace a parlamentat vreun sfert de ora prin telefon, a reusit sa obtina o camera de hotel disponibila, sa ne revenim un pic.
