Numele nu ne spunea nimic, insa parametrii erau exact ce trebuie.
4 ore de mers cu autocarul, adica 200 de kilometri, sud-vest de Hanoi. Regiune muntoasa, serpentine, racoare, posibilitate de drumetie montana, pe jos, cu bicicleta sau cu motorul.
S-a adjudecat fara prea mult timp de gandire si in dimineata zilei de 20 decembrie dardaiam amandoi cu bagajele mici din dotare in fata hotelului asteptand autocarul. Citeste mai mult →
Tarile asiatice au un mod anume de ati intra pe sub piele.
Nu ca in America de Sud sau in Europa nu ar fi frumos, dar nicaieri diferenta intre ce simti cand aterizezi si ce simti doua saptamani dupa nu este mai mare.
Intai este socul. Cultural il numesc unii, in timp ce altii, mai inclinati spre filozofie si teorii ale conspiratiei, il leaga de diferenta intre viata prea simpla si artificiala a lumii vestice si cea reala. Eu cred ca ambele defintii sunt prea pretentioase. E de fapt socul care te anunta ca vei avea o vacanta de neuitat si asta e ce conteaza cel mai mult. Dar e un soc intr-adevar si asta nu se poate contesta.
Marturisesc ca nu am inteles niciodata aceasta pasiune a bunei mele prietene, Roxana. De fiecare data cand calatoream impreuna si ajungeam intr-un oras, de pe lista cu locuri de vizitat nu lipsea cate un cimitir. Pe cel evreiesc din Praga l-am cautat si i-am dat tarcoale ca niste stafii, pe un frig si un vant taios de ne invinetise unghiile.
De atunci au trecut multi ani, insa sentimentul acela de ghem de lana in stomac cand ma apropi turistic de un astfel de loc mi-a ramas.
Chiar si cimitirele pline de monumente arhitecturale demne de trecut intr-o carte de istoria artei imi creaza un disconfort psihic.
Si iata-ne, dupa un drum de vreo 4 ore, pe o ploaie mocaneasca cernuta cu stoicism de norii plati, in Hue! Unde una din cele doua atractii principale o constituie “vanatoarea” de morminte. Citeste mai mult →
