Prin geamul coborât al maşinii pătrund deopotrivă căldura potolită a lui Septembrie, gâzele îndrăzneţe ale Deltei şi foşnitul aspru al vegetaţie uscate.
Stăm la pândă în linişte deplină, lângă o gură de apă dulce, nebăgată în seamă în toţi anii în care am trecut pe lângă ea, în drum spre Vadu.
Un bătăuş, un fugaci, un ciocîntors, denumiri noi pentru mine, păsări pe care nu le-am remarcat vreodată. Vin la câţiva paşi de maşină, cu condiţia să nu facem zgomot. Se mişcă cu eleganţă şi se hrănesc cu eficienţă maximă, părând să ignore clanc-ul aparatului foto.
De sus in jos: Bătăuş (Philomachus Pugnax), Ciocîntorşi (Recuvirostra Avosetta), Fugaci mic (Calidris Minuta), Fugaci roşcat (Calidris Ferruginea)
Suntem la marginea satului Vadu şi nu ne deranjează nimeni. Nimeni în afară de ocazionalele turme de capre. Sperie păsările şi se uită curioase la noi.
Aproape bagă capul pe geamul maşinii, plescăind nedumerite. Profită de umbra neaşteptată şi se fac paznicii maşinii o vreme.
Cât aşteptăm că nişte detectivi sub acoperire să plece, mă gândesc cum un grind de pământ şi o băltoacă mai mare, tăiată în două de o conductă, alcătuiesc un ecosistem complet pentru atâtea vieţuitoare.
Fiecare pare să îşi cunoască rostul şi locul la “masă” şi îşi văd de treabă, nestingherite, sub ochii noştri.
De sus in jos: Bătăuş (Philomachus Pugnax), Codobatură galbenă (Montacilla Flava), Ciocîntors (Recuvirostra Avosetta)
Drumul din pământ bătătorit este înşelător.
Pare solid şi uscat, dar este doar o impresie de suprafaţă. Nu după mult timp, ne trezim săpând cu mâinile goale în nămol, căutând să aducem la suprafaţă roata blocată a celei de-a doua maşini.
În zadar! Ajutorul unor localnici care ne-au văzut de pe şosea pică la fix.
Toată lumea este recunoscătoare şi, după o scurtă oprire pentru a ne curăţa de nămol, ne continuăm drumul către grindul Chituc şi Plaja Vadu.
Plaja de la Vadu
Utima dată când am ajuns aici a fost acum un an, în week-end-ul în care a ars cherhanaua Vadul Pescarilor. Am aflat că au ridicat-o din nou, mai mică. Dar noi nu ajungem până la ea. Căutăm ochiurile de apă dulce din preajma drumului şi ne oprim să vedem ce mişcă. Răbdare. O calitate care s-a vărsat într-o cantitate generoasă la Bogdan şi care nu a mai ajuns şi la mine.
Mă frichinesc în scaun şi, cât stau băieţii la pândă cu faţa către lac, îmi fac de lucru cu o turmă de vaci încolonate. Străbat agale zona joasă dintre vechea Întreprindere de Metale Rare şi drumul de acces în Rezervaţie, însoţită de un stol de grauri agitaţi.
Facem dreapta către cherhanaua nouă şi ajungem la plajă.
Arătăm ciudat cu obiectivele de aproape jumătate de metru şi îmbrăcaţi cu model de camufaj. Părem că deranjăm lumea, aşa că ne dispersăm care încotro.
Două ceasuri mai târziu, ne regrupăm pentru a trece în revista ce am văzut: ciocârlani cu creste de punkişti, stârci şi, cireaşa de pe tort, un şarpe de apă zărit de Cristi pe când îşi vedea liniştit de o sesiune de înot în apa mării.
Descoperirea animă toată zona aceea de plajă şi copiii se strâng curioşi în jur.
Şarpe de apă (Natrix Tessellata)
Deşi total inofensiv şi speriat, bietul şarpe trezeşte spaima în ditamai individul supra-ponderal care începe să strige la noi şi să devină agresiv.
Ne îndepărtăm împaciutor şi numai bine că suntem luaţi în primire de doi turişti care au rămas şi ei cu maşina pe burtă, pe o mini-dună de nisip şi caută ajutor. Nimic de făcut cu mâinile goale, ştim deja.
Al doilea cadru: Ciocârlan (Galerida Cristata) şi Ţiganuş/Ibis (Plegadis Falcinellus)
Ne cazăm în Corbu, nu înainte de a face un ocol al satului Vadu, pentru a vedea în depărtare capătul sudic al lacului Sinoe. Cu ochiul liber vedem doar mii de puncte în mişcare, însă telescopul ne lasă să tragem cu ochiul la coloniile de pelicani şi călifari.
Ne întoarcem agale, cu soarele spărgându-se în nuanţele calde ale apusului.
Printre raze, găsim şi aceste mândreţe de zburătoare colorate.
Primul şi al treilea cadru: Dumbrăveancă (Coracias Garrulus), in mijloc Prigorie (Meropis Apiaster)
Impresionaţi de ce am văzut azi, ne întindem la poveşti până târziu în curtea gazdelor din Corbu. Unii dintre noi chiar cochetează cu ideea de a dormi afară, în cerdacul casei în care stăm. Aflu a două zi că acest plan chiar a fost implementat. Cristi s-a bucurat de răcoarea nopţii şi de cazarea de mii se stele.
Cheile Dobrogei
Este rezervaţie, mai exact este arie de Protecţie Specială Avifaunistică. Cum tema week-end-ului este “vieţuitoarele Dobrogei”, nu puteam rata acest loc. Sunt şi păsări, însă noi am venit aici pentru şopârle.
Drumul este destul de ascuns, căci accesul se face numai cu maşina, pe ruta Hârşova sau Constanţa (depinde de direcţia de mers) – Kogălniceanu, spre localitatea Târguşor (12Km).
La jumătatea satului este indicator la dreapta, spre Pantelimon. După 8 km de mers prin câmp şi printr-o pădure de eoliene, pe un drum destul de rupt, apare indicatorul cu “Rezervaţia Cheile Dobrogei”.
Formaţiunile muntoase arată într-un fel aparte, semi-rotunde şi calcaroase şi aflu că sunt foste recifuri coraliere ale Marii Thetis. Nu apucăm să ne strecurăm în peşterile pe care le zărim de-a lungul drumului, însă admirăm o paleta generoasă de culori: ocruri, pământuri şi nuanţe de verde stins.
Toamna începe să “muşte” din vârfurile frunzelor…alung acest gând din minte, pentru că suntem aici pentru şopârle. Prima găsită de Cristi, ghidul nostru, nu e chiar întreagă – îi lipseşte o bucăţică din coadă – dar punctează la capitolul cuminţenie.
Pe a două o zăreşte Bogdan şi, deşi nu e bună de pozat, e colorată de toată frumuseţea: un guşter măricel pitit printre rădăcinile unei arbust.
De sus in jos: juvenil de Guşter (Lacerta Viridis), Şopârlă de iarbă (Podarcis Tauricus) şi Guşter adult (Lacerta Viridis)
Cheile Dobrogei sunt foarte darnice cu noi, trebuie doar puţin răbdare. De fapt, ceva mai multă. Şi determinare. Iarăşi, două calităţi care ma fac să moţăi pentru o ora în maşină, cât băieţii sunt la vânătoare fotografică.
Se întorc încântaţi, cu o colecţie întreagă, la care adaug şi eu o … lăcustă.
De sus in jos: 2 Şopârle de iarbă (Podarcis Tauricus), Lăcustă (Acrida Ungarica) şi 2 Popândăi (Spermophilus Citellus)
De “la revedere” alegem un loc puţin mai înalt, pe creasta unui dintre pereţii calcaroşi ce delimiteazaă cheile.
Privim întreagă vale, până la pădurea de eoliene şi ne promitem să revenim cel puţin încă o dată în această toamnă.
Tura noastră foto in Dobrogea a fost organizată de Cristian Mihai, căruia îi mulţumim pentru răbdare şi explicaţii.
