IMG_2157

Raul curge unduitor ca o panglica de matase in timp ce dealurile se ridica in jurul lui ca agrafe din jad.

Asa spun unele dintre cele mai cunoscute versuri ale vestitului poet Han Yu din timpul dinastiei Tang. Sau cel putin asa ne informeaza brosura pe care o primim la urcarea pe barca. Sigur suna mult mai bine in chineza decat traduse, pentru ca locul e intr-adevar incarcat de poezie. Cu atat mai mult dimineata, cand e inca racoare si aburii plutesc deasupra apei.

Un pic de geografie

Pana la poezie, sa localizam putin zona. Raul la care ne referim se numeste Li. Nu este nici prea mare si nici prea intins, doar unul din afluentii Raului Perla, ce curge prin sudul Chinei.
Asta nu inseamna insa ceva gigantic, pentru ca majoritatea apelor din tara se aduna in centru, in fluviul Yangtze, cel mai mare din Asia si al treilea din lume. Daca vreti dimensiuni impresionante, acolo e de mers pentru ca Yangtze culege tot pe 6000 de kilometri, intre Himalaya si varsarea in Marea Chinei de Est, langa Shanghai. Ce mai ramane in sud e un bazin hidrografic comparabil cel al Dunarii, care incepe undeva in nordul Vietnamului si se termina dupa 2000 de kilometri, intre Macau si Hong Kong.
IMG_2159

 

Daca nu aveti curiozitati geografice, e suficient de spus ca Raul Li e un fel de Olt, ca intindere si volum. Peisajele pe care le lasa in urma sa sunt insa fara egal in lume si au fost incluse de mult timp in patrimoniul UNESCO.
Poeti si artisti chinezi au venit aici pentru inspiratie inca din anii 200 i.e.n, iar in zilele noastre toti presedintii de stat care vin in China pentru mai mult de cateva zile includ in program si o croaziera pe acest rau. Ba chiar o poza cu peisajul se afla pe bacnota de 20 Yuan, atat de popular si indragit este.

Guilin

Pentru a avea acces la Raul Li, Guilin este poarta de intrare principala. Un orasel mic – la standarde chinezesti asta inseamna doar 800.000 de locuitori – dar incarcat de istorie. Si anume genul ala de istorie, cu povesti, atmosfera tropicala, miros de flori pe strazi si putini turisti. Dupa atatea centre urbane super populate, a fost o oprire bine-venita.

 

De la inceput am stiut ca am nimerit bine. Aterizati din Xi’An dupa miezul noptii  am intrat intr-un oras aproape pustiu care isi ascundea in intuneric tot farmecul. Caldura, cele cateva motoscutere ratacite si fizionomia localnicilor ne-au facut sa ne dam seama ca ne-am intors in Asia de Sud-Est. Ceea ce ne-a facut sa ne simtim bine desi, la prima vedere, orasul nu parea sa ofere confortul celor mari, vizitate anterior.

 

Insa, surprinzator, mirosea foarte bine, un fel de miros de soc ceva mai dulce. Oricine viziteaza orasul toamna simte acest miros si localnicii se mandresc cu el. Aflam ca floarea responsabila creste in arbusti sau copacei in tot orasul, chiar seamana cu socul, si se numeste Osmanthus (in romaneste si se mai spune si Ilex). Pe chinezeste poarta numele de Han Gui si pentru ca sunt atat de multe aici, inca din cele mai vechi timpuri, orasul i-a imprumutat numele.

 

Povestea suna bine si deja, dupa doar o ora, Guilinul crestea in preferintele noastre. Mai mult decat de povesti aveam insa nevoie de odihna.
IMG_2090

 

Hotelul Minfeng International s-a dovedit foarte confortabil si primitor, camera mai mult decat spatioasa, patul moale, baia mare,  si pentru moment asta a fost tot ce ne-a interesat. Netul prin cablu merge aici bine si asta este mereu motiv de bucurie pentru noi. Nu am butonat foarte mult in acea noapte, pentru ca a doua zi plecam pe rau la prima ora. Chiar si orasul trebuia sa ne mai astepte inca 36 de ore inainte de a face cunostinta. L-am zarit putin a doua zi, la micul dejun cu adevarat grozav de la hotel, pentru ca sala de mese amplasata la un etaj superior (la 6 daca nu ma insel), deschide o perspectiva larga asupra orasului.

La vale in jos, pe un rau frumos

Debarcaderul nu e nimic special, la prima ora a diminetii. Cateva sute de turisti asteptau deja cand am ajuns, mai galagiosi si mai activi decat gustam noi dupa 5 ore de somn.
La mal se vedeau vreo 10-15 vaporase, cu 2 sau 3 etaje, croite pe acelasi calapod cu cele care faceau pana de curand naveta intre Tulcea si Sfantu Gheorghe. Un pic in varsta, cu o sala de mese tip anii ’80 la unul din etaje, dar si cu o punte superioara deschisa, puteau incarca lejer si cu spatiu liber suficient vreo 100 de persoane fiecare. Ceea ce s-a si intamplat, in vreo 10 minute, organizat si in liniste.
IMG_9879

 

Raul in sine insa era plin de promisiuni. In mijlocul lui e ceva mai racoare, apa e curata de vezi pana la 1-2 metri adancime si curge molcom catre siluetele unor dealuri ascutite. Urmeaza sa petrecem 4 ore pe vas, asa ca ne asezam cuminti sa vedem ce peisaje se vor succeda.

 

Prima jumatate de ora doar amplifica promisiunile. Usor-usor relieful se schimba, cladirile de pe mal dispar si in locul lor apar dealuri si palcuri de bambusi. Pentru ca raul nu e mai lat de 20-30 de metri vapoarele merg in sir indian sunand goarna cu putere de cate ori vine ceva din sens invers. Iar ceea ce vine sunt de obicei localnici impingand cu un bat plute de bambus, in stilul gondolierilor din Venetia. Unii cara fructe, altii sunt imbracati la costum, semn ca asa se face naveta prin locurile astea.

 

Ghidul rade de noi cand aude de bambus. Traditional asa erau construite, dar acum sunt facute din tuburi de PVC care doar imita bambusul. E foarte simpatic ghidul nostru si, in multi ani de meserie a invatat ca la o astfel de croaziera e cel mai bine sa ne lase sa ne bucuram de peisaj. Revine cam odata la jumatate de ora sa ne mai arate un deal cu forma interesanta si sa ne spuna legenda lui sau ne indice unde sa facem poza care apare si pe bancnota, in rest dispare si ne lasa sa cascam gura fara sa ne deranjeze.
IMG_9887

 

Avem la ce, pentru ca dupa prima jumatate de ora, ajungem intre dealuri si ne dam seama de ce locul era frecventat de artisti si pictori pentru inspiratie. Am mai vazut rauri si defileuri in multe locuri, dar in niciun altul nu ies dealurile din apa atat de drepte, ascutite si verzi ca aici. Nu unul, nu doua, ci sute daca nu mii, cat vezi cu ochii, intinse pe vreo 50 de kilometri de-a lungul apei. Ne ia mai bine de 2 ore sa parcurgem zona dar nici gand sa ne plictisim.
IMG_2132

 

Pe mal din pacate n-au mai ramas multe sate traditionale.
Din loc in loc le vedem ascunse dupa padurile de bambusi, in curs de modernizare, cu betoane, sapaturi si exacavatoare la lucru. Din stilul de viata de odinioara au mai ramas turmele de bivoli de apa (care pasc de pe fundul raului atat de afundati in apa, incat li se mai vad doar varful coarnelor) si pescarii cu cormorani. Cei din urma sunt vestiti in toata lumea si, desi nu e ora lor (cormoranii pescuiesc cel mai bine pe inserat) trec din cand in cand pe mal cu cate o pereche pe umar, pentru deliciul turistilor.
IMG_0022

 

Natura insa se simte bine, in ciuda modernizarii. Raul este la fel de curat si prin jurul nostru roiesc fluturi, pasari colorate si din cand in cand cate un vultur pescar. Cu ochii dupa zburatoare, asezati pe podeaua vaporului la soare, timpul trece mai repede si ne trezim in lumina calda a dupa-amiezii ca turul s-a terminat. Am ajuns in Yangshuo capatul celalalt al croazierei.

Yangshuo pe repede inainte
IMG_2199

 

Din pacate n-avem decat 3 ore la dispozitie sa exploram prin acest mic satuc (de 70.000 de locuitori, dar in China asta se considera sat). Insuficient pentru un tur cu bicicleta prin jur sau cu o barca mai mica pe afluentii raului Li. Bombanim in gand si promitem ca data viitoare ne luam cazare aici, dar pe ghid il luam cu binisorul.
Ce variante de iesit in natura avem care sa nu dureze prea mult?

 

Nu prea cunoaste, nu crede ca sunt si ar vrea sa stie cam la ce ne gandim cand zicem natura, ca de obicei clientii nu pun intrebari de astea. Pai, uite, de exemplu sa urcam un deal din asta de aici sa vedem cum arata zona de sus daca se poate! Se inveseleste brusc, sigur ca se poate, stie el un drum de cand era mic pe unul din dealuri. In varf e o statie care nu e deschisa publicului, dar paznicul a inventat si taie niste bilete ieftine cui ajunge pana acolo. Doar ca urcusul e abrupt si dureaza vreo ora.
N-am mai stat pe ganduri si am batut palma.

IMG_0097

 

Am trecut val-vartej prin piata cu produse traditionale (din care doar 30% sunt chiar traditionale, dar cele care sunt sunt chiar interesante), am luat-o pe niste stradute laturalnice si, dupa ceva bajbaieli care au improspatat amintirile din copilarie am gasit si drumul.

 

E intr-adevar abrupt, iti cam taie respiratia, dar in egala masura cu privelistea care devine mai impresionanta pe masura ce urci. Aflam pe drum ca Yangshuo e unul dintre cele mai cosmopolite sate din China, ca multi straini stau aici un an sau doi sa invete chineza intr-un loc linistit si aproape de natura si ca o gramada de presedinti americani s-au cazat la hotelul principal (unde am intrat si le-am admirat pozele la intoarcere). In varf n-am dat de paznic, care era la spital cu o problema de sanatate, ci de cativa turisti germani mai incurcati decat noi. Dar chiar si asa, urcarea a meritat.
IMG_0068

 

Pana la plecare am mai avut timp de cautat prin piata lucruri simpatice si de testat cateva specialitati culinare.
Se pare ca in zona sunt foarte apreciati melcii de apa dulce fierti si serviti cu sos de soia si licii crude. Si de asemenea vinul de sarpe, care de fapt e vin de orez cu un sarpe adaugat in sticla (de preferat sarpe veninos, cobra sau vipera, al carui venin e neutralizat de alcool in timp ce, se spune, imprumuta bauturii proprietati curative). Ghidul ne-a sfatuit sa nu ne riscam pentru ca ambele sunt doar pentru stomacuri antrenate, asa ca ne-am multumit sa alegem din preparatele mai putin exotice.
IMG_9914

 

Cand am plecat era din nou intuneric, asa ca n-am vazut mai nimic din drum, iar Guilin-ul l-am recunoscut dupa mirosul florilor. A doua zi insa urmam sa ne dedicam lui exclusiv.

Inapoi in Guilin

In lumina zilei, orasul nu arata extraordinar din punct de vedere al cladirilor si arhitecturii. Nu a mai ramas mare lucru vechi in picioare, insa faptul ca e asezat intre dealuri inalte si abrupte il face cel mai atragator din cata China am vazut noi. Asa ca ne-am ales ca locuri de vizitat doar ceea ce tinea de natura: o pestera, un parc si un vestit deal pe malul raului.

 

Pestera Flautului de Trestie, pe numele ei, nu este foarte mare, dar e destul de impresionanta. In special camera centrala, un cerc cu raza de cativa zeci de metri patrati. Ce ii da un plus de farmec si o scoate din anonimat sunt jocurile de lumini colorate puse la cale de un artist chinez. Nu ca n-ar fi de vazut oricum peretii cu stalactite in forma cortina sau corali, dar luminate separat in nuante de rosu, verde si violet par ca si cum ar fi de pe alta lume. Iar in centrul ei ruleaza direct pe tavan un film cu istoria locului si modul in care s-a format.

IMG_2262

 

In schimb, parcul este chiar mare si incarcat de istorie.
Se numeste Parcul Celor 7 Stele (contine in interiorul sau 7 dealuri si de aici numele) si pe aici trecea pe vremuri unul dintre cele mai intrebuintate drumuri.

IMG_2296

 

Lega in principal sudul Chinei de centrul ei, dar era folosit si de toti cei care calatoreau intre provinciile invecinate. Atat de mult incat, daca voiai sa propagi o stire intr-o zona mai larga, era suficient sa tiparesti pe unul din peretii calcarosi ce marginesc drumul ceea ce aveai de zis.

 

Aceste inscriptii raman pana azi, si cea mai veche are peste 1000 de ani.
Povesti importante despre trecutul tarii, schimbari administrative si religioase in principal, s-au pastrat doar aici, si este obligatoriu pentru orice istoric chinez sa vina si sa le citeasca in caligrafia originala. IMG_2303

 

Pana si noi, care nu intelegeam nimic din ele, ne-am simtit putin patrunsi de solemnitatea locului pentru ca alaturarea cu raul care curge linistit, linistea padurii si a pesterii de langa, plus frumusetea caligrafiei si a desenelor ne-au dat senzatia de loc antic incarcat de mituri exotice a la Marco Polo. Adica ceea ce visam noi ca va fi experienta noastra in China. S-a dovedit ca nu e asa, si ca daca vrei astfel de senzatii trebuie sa le cauti dincolo de drumul batut de turisti, insa in sfarsit, in Guilin, am gasit.
Cu asta s-a impus final pe primul loc in preferintele noastre si restul plimbarii a fost o placere.

 

Pentru ca parcul are multe de oferit, de la distractii moderne pana la cararui si urcusuri prin natura plus o armata de maimute simpatice, am mai cutreierat fara scop inca cateva ore. Era deja tarziu si noi nu ne mai dadeam dusi.
IMG_0291

 

Ne-a tras ghidul cu forta la vazut si dealul in forma de elefant, dar deja gandul nostru zbura la alte zari si drumul cu trenul care ne astepta peste cateva ore.
Ca sa ne mai activeze ne-a invitat la o ultima masa in Gulin, intr-un local langa parc, unde sa gustam ce ii place lui mai mult: tofu in sos picant cu orez si sunca de porc prajita la gratar. O combinatie neobisnuita dar, ca majoritatea celor incercate in China, delicioasa.
IMG_2358

 

A fost ultima experienta aici, desi, daca era dupa noi, am mai fi stat o saptamana fara probleme, pentru ca aveam un nou tren de noapte, de data asta pana in Hong Kong.
Se anunta si mai putin confortabil decat cel dintre Shanghai si Xi’An pentru ca dura 13 ore, faceam escala alte 6 in Guangzhou (Canton pe numele europenizat) si apoi luam un altul inca 3 pana in Hong Kong. Plus ca era greu de crezut ca vom avea parte de un vecin de cuseta la fel de simpatic ca cel de prima data.

 

S-a dovedit ca vecinii nostri erau doi olandezi, placuti si ei in felul lor, desi nu la fel de simpatici, si ca drumul a fost la fel de obositor pe cat am anticipat. Insa despre experientele de la sfarsitul turului nostru prin China vom povesti pe larg in cateva zile.

 

— Colegii de la TUI TravelCenter au pregatit pentru anul viitor un circuit in China, insa pot oricand construi un itinerariu adaptat cerintelor particulare ale fiecaruia dintre voi.

 

Stafuri utile:

  • croaziera pe raul Li, intre Guilin si Yangshuo, dureaza intre 4 si 5 ore. Sunt parcursi 80km. Din pacate nu stium exact pretul, aceasta optionala a fost inclusa in pachet, insa am aflat ca este in jur de 300 ¥/pers. Daca este nevoie sa va intoarceti in Guilin, cum a fost cazul nostru, transferul poate fi inclus si el in pachet. Daca sunteti pe cont propriu, am aflat de la ghid ca alternativa este urmatoarea: un mini-bus care ia pasagerii din centrul Yangshuo si ii duce la statia de autocar. Autocarul face cam o ora si jumatate si costa 20 ¥/pers. La destinatie, in Guilin, autogara nu este centrala, de aceea mai trebuie luata in calcul o suma de bani pentru taxi.
  • pentru a vizita pestera in care a pasit Nixon in 1979 trebuie platita taxa de intrare de 120 ¥/pers.
  • accesul in parc este 75 ¥/pers. pentru straini.
  • mancarea pe strada este foarte ieftina, 4-5 ¥ pentru un castronel cu taitai si carne. La un restaurant fara pretentii, am platit pentru o masa copioasa sub 90 ¥, doua persoane.
  • reamintesc ca 1 USD = 6,11 ¥

 

Comentarii

comments

Citeste mai departe