Crăciunul în Ungaria: ghid complet al piețelor și târgurilor de sărbători (P)

Sursa foto https://www.facebook.com/visithungaryRO

 

De la renumitul Târg de Advent din fața Bazilicii din Budapesta, câștigător de trei ori al premiului “Cel mai bun târg de Crăciun din Europa”, până la atracțiile pieței de Crăciun din Debrecen, te invităm să experimentezi magia sărbătorilor în Ungaria! Citeste mai mult →

Bozcaada, Turcia – pentru câteva zile de făcut…nimic

 

Două insule notabile are Turcia la Marea Egee. Cea mai mare, Gökçeada, este cunoscută ca un paradis al wind-surferilor și este un pic mai aproape de România. A doua, Bozcaada, se află un pic mai la sud și noi aici am decis să ne oprim pentru câteva zile de făcut…nimic. Ne așteptam la o evadare pitorească, într-un loc în care să ne răsfățăm cu frumusețea peisajului și cu preparatele tradiționale turcești. Bozcaada părea destinația perfectă, numai că nu a fost chiar așa.

 

Un mare plus în Turcia îl reprezintă infrastructura. Drumurile sunt minunate, în cea mai mare parte a lor, cel puțin în zona de coastă în care am umblat noi. Un minus, care de fapt este normalitate la ei, pare a fi lipsa semnalelor luminoase de pe mașini (că altfel de ce nu ai semnaliza manevrele în trafic, nu?), faptul că prima bandă pare a fi în unghiul mort al majorității șoferilor (altfel de ce ai merge cu 40 km/ora pe banda a treia?) și ignorarea unor semne precum cedează când intri în sensurile giratorii sau trecere de pietoni. Cumva trebuie să intri în horă, ca să nu adaugi și tu o notă suplimentară de hazard.

Așadar, odată ce te prinzi cum e cu traficul, drumul este excelent până la feribot, în apropiere de orașelul Geyikli. Un rond mai târziu ne așezăm la coada pentru ferry. Ferry care vine din oră în oră și costă nesemnificativ, iar drumul efectiv pe mare durează aproximativ 30 de minute. Bozcaada este vizibilă de pe mal, deci distanța este chiar mică.

Insula Bozcaada

 

Odată ajuns pe insulă, vei fi întâmpinat de un oraș micuț, dar cu o istorie bogată și o arhitectură fermecătoare. Bozcaada este un amestec armonios de clădiri tradiționale turcești și influențe grecești, ceea ce reflectă istoria sa complexă. Morile de vânt de pe dealul din dreapta și castelul medieval din port te transpun imediat într-o altă epocă.

Dacă nu ar fi zumzetul mașinilor, ai putea cu ușurință să uiți în ce an ești. Și apropos de mașini, prin orașel este un coșmar să treci, mai ales când se scurge toată populația de pe feribot, dar există parcări la ieșire din el. Distanțele sunt atât de mici încât este realmente o plăcere să iei la pas străduțele înguste, flancate de magazine, cofetării și restaurante. Tot în timpul plimbării vei descoperi biserici vechi, moschei cu minarete și case de piatră cu mici curți interioare pitorești. Orașul este ușor terasat, zonele și casele dichișite alternează cu cele abandonate sau în proces de renovare, însă una peste alta atmosfera este realmente frumoasă, un pic boho, un pic artsy.

 

Un punct de atracție deosebit este cetatea Bozcaada, care se înalță din valuri, către oraș. Cetatea oferă o panoramă largă asupra insulei și mării și este locul perfect pentru a afla mai multe despre istoria locului. Este înconjurată de vânzători de bijuterii și suveniruri, flancată de o piață în toată regula, cu fructe, legume și pește proaspăt, iar pe o altă latură este amenajată o promenade cu câteva terase.

 

Plajele din Bozcaada

 

Dacă prindeam și noi soare era și mai bine, însă în cele trei zile cât am stat am avut noroc de vânt și ploaie. Altfel, Bozcaada este cunoscută și pentru plajele sale variate la Marea Egee. Chiar ai multe opțiuni din care să alegi. Unele dintre cele mai populare plaje sunt:

  • Ayazma Plajı – este una dintre cele mai populare plaje de pe insulă, cu nisip fin și apă cristalină. Este situată în partea de nord a insulei și este cunoscută pentru frumusețea sa naturală.
  • Habbele Plajı – o altă plajă frumoasă, cu nisip auriu și ape liniștite. Este situată în partea de nord-vest a insulei și este adesea preferată de turiști pentru înot și relaxare.
  • Sulubahçe Plajı – această plajă mai mică se află în apropierea satului Sulubahçe și oferă o atmosferă liniștită. Este o opțiune potrivită pentru cei care doresc să scape de agitația plajelor mai mari.
  • Akvaryum Plajı – este numită astfel datorită apei cristaline care îi oferă aspectul unui acvariu natural. Este situată în partea de nord-est a insulei și este un loc bun pentru snorkeling.
  • Beylik Koyu – această mică plajă se află într-o mică golf din partea de est a insulei și este potrivită pentru cei care caută izolare și liniște.
  • Tuzburnu Plajı – situată în partea de sud-vest a insulei este cunoscută pentru apusurile de soare spectaculoase. Are nisip fin și o atmosferă relaxantă.
  • Altınova Plajı – se află în partea de sud-est a insulei și este cunoscută pentru frumusețea sa naturală. Este potrivită pentru cei care doresc să se bucure de peisajul liniștit.

Acestea sunt doar câteva dintre plajele din Bozcaada, iar insula are și altele mai mici și mai puțin cunoscute. Le-am zărit din mașină, de pe drumurile ondulate care înconjoară insula paralel cu țărmul, însă nu putem spune mai multe despre ele pentru că nu era vremea de plajă. Insula este micuță, în două ore nu ai ce alege de ea. Și în aceste condiții eu nu înțeleg cum de există atâta gunoi. Gunoi produs de oameni, adus de mare și de vânt, gunoi care se prinde în vegetație și în gardurile care delimitează parcelele de pământ arabil sau viile. Pentru că Bozcaada este renumită pentru podgoriile sale și vinul produs aici. Dar aceste fâșii de plastice fluturande și toate resturile din pădurile de pini, de pe coastă și de pe unele plaje mai sălbatice nu m-au lăsat să mă bucur cu adevărat de ceea ce oferă această insulă. La polul opus, în oraș e tare curat, mai ales ținând cont de afluxul de turiști. La fel și pe plajele mari, amenajate. Însă unde ar trebui să fie natura sălbatică…

 

 

Delicii culinare și vinuri Locale

Nu puteam părăsi Bozcaada fără să savurăm bucătăria tradițională turcească și aici nu am dat greș: aproape peste tot este bună mâncarea. Spun bună și nu excelentă, pentru că fie nu ne-am calibrat noi așteptările, fie am mai și nimerit la scump și mediocru. Una peste alta, în oraș vei găsi restaurante primitoare care servesc preparate gustoase, precum kebab-uri, meze-uri și pește proaspăt din Marea Egee. De asemenea, cofetării cu tot felul de specialități! Lumea amabilă și jovială peste tot, ceea ce este un mare plus! Nu uitați să încercați și vinurile locale, care sunt celebre în întreaga Turcie!

 

 

În concluzie, Insula Bozcaada nu mai este chiar o bijuterie ascunsă a Turciei, pentru că este vizitată de peste 1 milion de oameni anual. Dar este un loc unde frumusețea naturală, dacă ar fi lăsată, s-ar îmbina perfect cu farmecul tradițional turcesc. Pentru o scurtă escapadă cu mașina, aproape de România și cu iz oriental, Bozcaada și Gökceada sunt de ținut minte.

 

 

În vizită la ferma de perle Suwaidi din Ras Al Khaimah (EAU)

Una dintre cele mai frumoase modalități de a descoperi istoria și tradiția culegătorilor de perle din emiratul Ras Al Khaimah este această vizită la ferma de perle Suwaidi. Citeste mai mult →

Ras Al Khaimah – cea mai lungă tiroliană din lume este aici

 

Vă invit la munte pentru o experiență care poate scoate inima din pieptul celui mai curajos iubitor de adrenalină!
Jebel Jais Flight este cea mai lungă tiroliană din lume. Se află în munții din emiratul Ras Al Khaimah, în nordul Peninsulei Arabice, la o altitudine de 1,680 m. Citeste mai mult →

Ras Al Khaimah, EAU – zborul cu balonul deasupra deșertului

Ora 4:30 AM, plus decalajul dat de fusul orar dintre România și Emiratele Arabe Unite, se simte ca și cum mi-aș târî picioarele prin smoală, dar fac totuși efortul de a ajunge până în holul hotelului unde suntem cazați. Mă auto-motivez reamintindu-mi cât de mult mi-a plăcut această experiență în Myanmar. La urma urmei, nu zbori în fiecare zi peste un deșert, cu atât mai puțin peste cel din Ras Al Khaimah. Citeste mai mult →

Călătorie arhitecturală la Expo2020 Dubai

 

Fără îndoială, există o multitudine de motive pentru care un pasionat de arhitectură să vină în Dubai, însă până la finalul lui martie 2022, cu siguranță, argumentul principal este Expo2020.
Un eveniment de o asemenea anvergură, cu o tradiție de 170 de ani, oferă cadrul perfect pentru prezentarea inovațiilor, aspirațiilor și gândurilor de viitor a celor 192 de țări participante. Peste 10 milioane de intrări au fost înregistrate până în prezent la această expoziție. Asta spune ceva atât despre evenimentul în sine, cât și despre ambiția și reziliența cu care țara organizatoare, Emiratele Arabe Unite, a dus la capăt acest proiect uriaș, în ciuda amânării cauzate de pandemie. Citeste mai mult →

Două săptămâni în Emiratele Arabe Unite – itinerariu, activități și cazări alese

 

Dintre toate dățile în care am ajuns în Emirate, acum a fost acel moment în care ne-am uitat în jur cu alți ochi. Mai puțin cu cei de turiști și mai mult cu ochi de posibili expați. Am vrut să înțelegem mai bine cum s-ar vedea viața dacă ne-am decide să ne mutăm aici la un moment dat.

De ce ar fi asta o opțiune? Pentru că ni se pare că Emiratele au devenit, în doar 50 de ani de existență, unul dintre centrele puternice ale lumii și că sunt deja cu un picior în viitor.
Așadar, goana după atracții turistice a căzut cumva pe planul doi și ne-am focusat atenția pe evenimente, day to day life și am vrut, de asemenea, să aruncăm o privire și la restul emiratelor care ne lipseau din “portofoliu”. Citeste mai mult →

AbonareVrei să primești pe email articole despre destinațiile în care ajungem?